Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821 sau 14 iunie (1818 sau 1819), la Bacău, se stinge din viață la 22 august 1890, la Mircești, județul Roman, poet și dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generației pașoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluționare de la 1848 și în mișcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puțin criticat de politica vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
A fost în primul rând un poet important și un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaștere și admirație atât în țară cât și peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878.
Fiu al spătarului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni, urmează primii ani de școală (1824 – 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida. A fost intern la pensionul din Iași al lui Victor Cuenim în perioada 1828 – 1834. În 1835 și-a trecut bacalaureatul în litere la Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-și pregăti un bacalaureat în științe în 1837.
A revenit în țară în 1839, unde a ocupat funcțiile de „șef de masă” la „Serviciul scutelnicilor și al pensiilor” din Iași (1839 – 1846) și director al Teatrului Național din Iași (1840), căruia i-a dat o nouă organizare și un nou repertoriu de piese originale.
Începând din anul 1843 Alecsandri a desfășurat o activitate politică intensă, fiind unul dintre liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mișcare revoluționară arestând pe majoritatea complotiștilor. Împreună cu mai mulți colegi, Alecsandri reușește să se refugieze în Ardeal unde colaborează la redactarea programului politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Brașov, apoi la Cernăuți, unde colaborează la revista fraților Hurmuzachi, „Bucovina”.
Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo și Nicolae Bălcescu înființează revista „România viitoare”, susținând cauza unionistă a românilor. De asemenea, în perioada exilului, Alecsandri călătorește foarte mult în străinătate și acumulează o vastă experiență diplomatică.
Revenit în țară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numește arhivar al statului (1850) și membru în Comisia pentru reorganizarea învățământului public din Moldova (1851). În timpul Căimăcămiei de Trei, tânărul pașoptist este secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.
Alecsandri a desfășurat o bogată activitate unionistă și a fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei în anul 1857, iar în anul următor a fost membru în Comitetul central al Unirii de la Iași și membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi din partea aripii liberale a Partidei Naționale, însă acesta a refuzat, propunându-l pe Costache Negri. Acesta, în schimb, nu era agreat de moșieri, care se temeau că odată ce acesta va deveni domn, va împărți pământurile lor țăranilor.
În final a fost formulată „soluția” Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domn al Principatelor Unite.
După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoașterea „faptului împlinit”. Așadar, recunoașterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei și stăruinței excelentului diplomat Alecsandri. În următoarea perioadă devine ministru de Externe al Moldovei, deputat și ministru plenipotențiar la Paris.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860, familia Alecsandri se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.
În viața culturală a țării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Național din Iași, editor al revistei Propășirea, alături de Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica, inițiator și redactor al revistei „România literară”, membru al Societății „Junimea”, colaborator la publicațiile „Concordia”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”.
În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică Buchetiera de la Florența publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesa Farmazonul din Hârlău. Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în literatura română. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura așa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obișnuit al unei vieți patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este, ca în marea poezie romantică, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă.
Politician, dramaturg, poet, Vasile Alecsandri este una dintre personalitățile marcante din viața literară și culturală a României. S-a stins din viață la Mircești, pe 22 august 1890, la vârsta de 69 de ani.
În continuare vom enumera câteva din operele sale literare:
Comedii
Chirița în provinție (1852)
Chirița în voiagiu (1864)
Chirița în balon (1874)
Volume de poezie
Poezii populare. Balade (Cântice bătrânești) (1852)
Poezii populare. Balade adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, partea a II-a (1853)
Cicluri de versuri
Mărgăritărele (1852 – 1862)
Doine și lăcrămioare (1853)
Pasteluri (1868 – 1879)
Proze
Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
Iașii în 1844
Proze publicate în periodice
Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
Melodiile românești
Prietenii românilor
Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
Drame
Cetatea Nemţului
Lipitorile satelor
Sgârcitul risipitor
Despot Vodă (dramă istorică)
