Fondatorul istoriei religiilor lumii
A fost istoric al religiilor, scriitor, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago, titular al Catedrei de istoria religiilor «Sewell L. Avery» din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de «Distinguished Service Professor». Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
După terminarea învățământului primar, Eliade devine elev al Colegiului «Spiru Haret», fiind coleg cu un alt mare filozof român, Constantin Noica. Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism. Înfruntând împotrivirea tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac. Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.
Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filozofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P. Hasdeu. Prima sa operă a fost publicată în 1921, «Inamicul viermelui de mătase», urmată de «Cum am găsit piatra filosofală». Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, «Romanul adolescentului miop.»
Mircea Eliade avea o serioasă formație filozofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925, adolescentul este aproape unanim recunoscut ca șef al generației sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație.
După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București, își dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul «Maitreyi», bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.
De la mijlocul anilor 30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu, a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, «Buna Vestire», dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938, în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase «Provincia și legionarismul» în Vremea, ministrul de Interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea «Loyola». Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe titluri doctor honoris causa.
