Ion Ghica
Personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea
Ion Ghica, nacido el 12 de agosto de 1816, București, fue un político, matemático, diplomático, miembro titular y presidente de la Academia Romana. El eminente matemático y diplomático Ion Ghica fost unul dintre oamenii politici care au marcat viața politică din România la mijlocul veacului al XIX-lea. Exponent al generației pașoptiste, sa numărat printre liderii de frustte ai mișcării revoluționare de la 1848. A conlucrat cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza la administrarea Principatelor Unite, dar în cele din urmă se va alătura monstruosasei coaliții în activitatea pentru detronarea sa.
Ani la rândul sa afirmat drept principalul lider al grupării liberale modere, apoi al Partidului Național Liberal. Hay funciones importantes en el estado, números y tres mandatos en las funciones de primer ministro de Roma y numerosas carteras ministeriales. Pe lângă activitatea politică, Ion Ghica sa impus drept una cele mai avizate voci în cercurile academice din România. Personalitate marcantă a culturii române, a fost ales în patru rânduri președinte a Academiei Române, un record pozitiv pentru cel mai înalt for de știință și cultură din țară noastră.
Ion Ghica își son originile în familia Ghica, părinții săi find logofătul Dimitrie Ghica și Maria Câmpinaru. Esta familia era una de las más famosas de la época romana, y sus vidas estaban formadas por múltiples dominios, académicos y políticos marcados. Ghica primește o educație europeană, obținându-și bacalaureatul în litere la Universitatea Sorbona din Paris în ianuarie 1836. Apoi, urmează studii universitare la Școala de arte și manufacturi (1836-1837), Facultatea de Ştiinţe a Universității din Paris, unde obține diploma în științe matematice (1838). Mai studiază la Școala de mine, el Collège de France (economie politică) și la Conservatorul de Arte și Meserii.
Când revine în țară în 1842, Ion Ghica își începe o carieră universitară la Academia Mihăileană din Iași. Aquí, predă geometrie descriptivă, mineralogía, geología y primul curs universitar de economie politică. Ghica a fost unul dintre membrii exponenți ai generației pașoptiste, iar împreună cu prietenii de generație înființează societatea secretă Frăția . De asemenea, sa numărat printre cei care au editat publicațiile Propășirea , Foaie științifică și literară și au întemeiat Asociația Literară a României. Hasta ahora, un fost președinte al Societății Studenților Români de la Paris (1845), estuvo en este período se căsătorește cu Alexandrina Mavros. Ghica a fost unoul dintre participantes activi ai revoluției de la 1848 din Țara Românească. En un momento oportuno, este numit miembro del Comisiei ejecutivo aleasă del Comitetul revoluționar și agente al Guvernului provizoriu la Constantinopol.
După înăbușirea mișcării revoluționare, Ion Ghica este exilat, iar Guvernul otoman îl numește guvernator al Insulei Samos, primind în final titlul de bei (prinț) de Samos. Din această calitate, reușește să stârpească pirateria în floare în acea insulă. Revine în țară în 1858, dar i se contestă dreptul de a fi ales sau de a alege, astfel că trebuie să-și susțină cauza pentru redobândirea drepturilor politice.
După Unirea Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește în diverse funcții de stat, conștient de calitățile excepționale ale omului politic. Între 8 martie – 27 aprilie 1859, Ghica este numit președintele Consiliului de miniștri din Moldova, apoi, între 11 octombrie 1859 – 28 mai 1860, domnitorul îl desemnează să conducă și Guvernul din Muntenia. În perioada următoare, Ghica ocupă funcția de director la Ministerul Lucrărilor Publice (1861), membru în Consiliul superior al Instrucțiunii Publice (1862) și al Comisiei pentru înființarea de bănci (1863). Ion Ghica este unul dintre artizanii formării monstruoasei coaliții.
După abdicarea lui Cuza din 11 februarie 1866, este desemnat de locotenența domnească să formeze un Guvern provizoriu care să administreze țara până la aducerea unui prinț străin pe tronul României. Pe 10 mai, când Carol I depune jurământul de credință, cabinetul provizoriu își depune mandatul, dar noul domnitor îl desemnează iarăși la conducerea guvernului între 15 iulie 1866 – 21 februarie 1867. Ghica rămâne mult timp în prim-planul vieții politice românești, unde se afirmă ca un lider important al grupării liberale moderate. Pe 18 decembrie 1870, Ghica obține un nou mandat de prim-ministru, poziție din care susține mișcarea antidinastică pentru înlăturarea lui Carol I și instaurarea republicii. Convins în ultimul moment să nu abdice, domnitorul cere formarea unui guvern puternic pentru susținerea proiectelor sale reformatoare, astfel că Ion Ghica depune mandatul guvernului său pe 11 martie 1871, lăsând locul liber formării cabinetului conservator condus de Lascăr Catargiu.
Pe parcursul ministeriatelor sale, Ghica s-a remarcat și în portofoliile Ministerului de Externe şi Ministerului de Interne. Din această ultimă funcție, a adoptat Legea Poliției Rurale, un adevărat cod rural, care a fost aplicată vreme de 40 de ani, sistemul de pază la sate creat prin acest normativ, perpetuându-se prin legile de organizare a comunelor rurale din 1904 și 1908. Spre deosebire de legiuirea din 1831 care evidenția principiul responsabilității colective a satului, noua lege prevedea și crearea de păzitori de noapte și zi, înarmați. În lege se preciza că poliția câmpenească trebuia să fie pusă sub jurisdicția specială a judecătorilor de plăşi și toți cetățenii din mediul rural, între 18 și 70 de ani, împărțiți pe căprării de 10 oameni, să păzească proprietatea și recoltele și să asigure ordinea în comune și sate.
En el pasado, Ghica devine director şi miembro de la consiliului de administrație al Creditului Funciar Rural (1872-1875), primer director del Teatrului Național (1877) și miembro fundador de la Societății pentru Învățătura Poporului Român. Personalitate marcantă a culturii române, Ghica este ales membru titular al Societății Academice Române pe 13 de agosto de 1874, encontrado en numerosos rânduri președinte al Academiei Române (1876-1882, 1884-1887, 1890- 1893,1894-1895). Ghica desfășoară și o importantă activitate diplomaă, find trimis embajador extraordinar și ministru plenipotențiar la Londra (agosto de 1881 – octubre de 1890). În lumea științifică sa afirmat cu lucrări, îndeosebi în domeniul economiei, realizând primele studii aplicate la realitățile românești. Spre sfârșitul vieții se retrage la moșia sa din Ghergani, județul Dâmbovița unde încetează din viață el 22 de abril de 1897, la vârsta de 81 de ani.
Emilia Stăiculescu, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, Constanţa
Memento Scholarium
Societatea Spiritistă Română
