Geneza constă în faptul că Doctrina Spiritistă este rezultatul învățăturilor colective și concordante ale Spiritelor. Știința este chemată să construiască Geneza cu ajutorul Legilor Naturii. Dumnezeu demonstrează măreția și puterea sa prin imutabilitatea legilor sale și nu prin abrogarea lor. Pentru Dumnezeu trecutul și viitorul este prezent.
Geneza este ultima carte din Codificarea Kardeciană și iese la lumină în anul 1868.
“Lucrarea constituie un pas înainte în terenul consecințelor și aplicațiilor spiritismului. Precum ne indică titlul, obiectivul studiului sunt cele trei puncte care până acum au fost interpretate și comentate în mod diferit: geneza, miracolele și predicțiile, în relațiile sale cu noile legi care se deduc din observarea fenomenelor spiritiste.”
Allan Kardec
Demonstrând existența lumii spirituale și relațiile cu lumea materială, Spiritismul oferă explicația unei imensități de fenomene care nu au fost înțelese și care din același motiv au fost considerate inadmisibile de anumite clase de gânditori. Aceste fapte abundă în Scripturi, dar comentatorii lor nu au reușit să ajungă la o soluție rațională, deoarece ignorau legea care le guverna. Fiind împărțiți în două tabere opuse s-au învârtit în același cerc de idei: unii disprețuind datele pozitive ale științei, iar ceilalți nu au luat în considerare principiu spiritual. Soluția se găsește în acțiunea reciprocă a spiritului și a materiei.
Autorului i s-a părut necesar, înainte de a trata obiectivul acestei cărți, să definească clar rolul spiritelor și a oamenilor în elaborarea noii doctrine. Această considerare preliminară, care îndepărtează orice idee de misticism, constituie obiectivul primului capitol, intitulat: Caracterele revelației spiritiste. Este important să fie luat în serios acest capitol în care se găsește esența chestiunii.
Fără a prejudicia partea referitoare la activitatea umană în elaborarea acestei doctrine, inițiativa aparține Spiritelor, dar nu constituie opinia personală a vreunui Spirit. Doctrină nu este, nici nu va putea lăsa să fie, decât rezultatul învățăturilor colective și concordante ale Spiritelor. Doar cu această condiție o putem denumi Doctrina Spiritelor. Altfel, ar fi doar doctrina unui Spirit și doar ar avea valoare ca opinie personală.
Concordanța colectivă a opiniei Spiritelor, supusă de asemenea criteriului logic, constituie forța doctrinei spiritiste și asigură perpetuitatea ei. Datorită faptului că doctrina are ca sursă a originii sale învățăturile Spiritelor, pentru a dispărea este necesar ca Spiritele să nu mai existe. Acest fapt este, de asemenea, ceea ce va face ca Spiritismul să predomine asupra oricărui sistem personal care nu are rădăcini în toate părțile.
Codificarea Kardeciană, așa cum am precizat în articolele anterioare este compusă din cele cinci cărți : Cartea Spiritelor (1857), Cartea Mediumurilor (1861), Evanghelia după Spiritism (1864), Cerul și Iadul (1865) și Geneza (1868).
În completarea cunoștințelor și pentru o mai bună înțelegere a Doctrinei Spiritiste, Allan Kardec a publicat și următoarele cărți : Ce este Spiritismul?, Spiritismul în ceea mai simplă expresie, Călătoria spiritistă din 1862, Devoțional Spiritist, Vocabulariul spiritist menținând, de asemenea, pe durata existenței sale, Revue Spirite (Revista Spiritistă). Lucrările postume constituie o compilație a mai multor studii inedite lăsate de Allan Kardec nepublicate în momentul desîncarnării sale în 1869. Compilate de discipolii săi, unele au fost publicate în Revista Spiritistă din același an, dar ansamblu de lucrări prezentate ca Lucrări Postume a fost publicat în 1890 de Société de Libraire Spirite din Paris.
