Începutul cercetării spirituale

Tiptologie (De la grecescul túpto, a lovi, și logos, discurs)- Limbajul prin lovituri; modul de comunicare a Spiritelor. Tipologie alfabetică.

Districtul Hydesville (New York, SUA), în 1848, a atras atenția lumii întregi. Într-o casă modestă în care locuia familia Fox, prin intermediul tiptologiei, se comunicau cu Spiritele. A fost preludiul unei epoci în care fenomenele spiritiste aveau să se înmulțească. Pe 28 martie au apărut primele manifestări fizice și doar trei zile mai târziu s-a stabilit primul schimb tiptologic. Comisiile oficiale ale guvernului american, procesele și audierile publice au contribuit pentru ca faptul să ocupe paginile ziarelor. În câțiva ani, fenomene similare au apărut și în Europa. A fost momentul așa numitelor «mese rotative», care au ajuns să fie de modă atât în saloanele elegante, cât și în casele umile, fapt care stimula curiozitatea generală. Doamne distinse, bărbații respectabili, oameni de știință și curioși de toate tipurile se interesau de fenomenul meselor care se mișcau, fugeau, săreau, dansau, iar prin intermediul tiptologiei ofereau răspunsuri la cele mai variate întrebări.

Abia în anul 1854 profesorul Rivail a fost informat despre mesele rotative de către un prieten, Dl. Fortier, magnetizator. Rivail nu a crezut că fenomenele sunt cu totul imposibile, având în vedere faptul că a studiat magnetismul mesmerian mai bine de trei decenii, ci că ar fi vorba de un fenomen magnetic. Rivail a gândit următoarele: «Este un efect foarte singular, dar strict vorbind, acest lucru nu mi se pare în mod radical imposibil. Fluidul magnetic, care este o proprietate a electricității, poate foarte bine acționa asupra corpurilor inerte și să le pună în mișcare.»

Puțin timp mai târziu, Dl. Fortier, i-a spus să că mesele rotative de asemenea răspund la întrebări și conversează cu experimentatorii, prin intermediul tiptologiei. Era ceva cu totul diferit, dat fiind faptul că denota inteligență. Rivail a fost sceptic: «Aceasta este o altă chestiune; eu am să cred în acest fenomen când am să văd și mi se va demonstra că o masă are creier să gândească, nervi să simtă și se poate transforma într-un somnambul. Până atunci, permiteți-mi să nu văd în acest fenomen decât o poveste pentru copii.»

În cartea, Lucrări postume, el dezvăluie motivele scepticismului său: «Acest raționament era logic; am conceput posibilitatea mișcării printr-un efect a unei forțe mecanice, dar ignorând cauza și legea fenomenului, mi se părea absurd să atribui inteligență la ceva pur material. Eram în postura incredulilor din zilele noastre, care de abia văd un fapt pe care nu-l înțeleg.»

Pe scurt, pentru Rivail fenomenul era aparent contrar legilor naturii, fapt pentru care rațiunea lui îl respingea: «Deși, nu am văzut și nici nu am observat nimic, experiențele trăite în prezența unor persoane cinstite și demne de încredere, mi-au confirmat opinia mea în ceea ce privește posibilitatea unui efect pur material. Dar, ideea unei mese vorbitoare, încă nu îmi intra în cap», a declarat mai târziu.

Cu toate acestea, Rivail era înclinat să facă propriile sale observați. Până la urmă, a ajuns să fie respectat datorită simțului său critic și imparțial. Aceste caracteristici au fost esențiale pentru ca spiritismul să fie prezentat umanității fără riscurile reprezentate de o imaginație excesivă, personalism, preconcepții și atavisme.

La începutul anului 1855, profesorul Rivail se întâlnește cu un vechi prieten, Dl. Carlotti, care îl informează despre comunicațiile Spiritelor. Rivail îl cunoștea pe Dl. Carlotti de 25 de ani, un corsican energic și entuziast de idei noi. Deși, recunoștea în prietenul său «un suflet frumos și măreț», a fost precaut cu temperamentul entuziast a lui Carlotti, care i-a povestit atâtea lucruri surprinzătoare și care departe de a-l convinge, îi creșteau mai mult îndoiala.

Dl. Carlotti i-a spus: «Într-o zi, vei fi unul dintre noi.»

Rivail i-a răspuns: «Nu spun că nu. O să vedem mai târziu.»

În luna mai a aceluiași an, Rivail și Fortier au vizitat casa Dnei Roger- somnambulă. Acolo, i-a întâlnit pe Dna Plainemaison și pe Dl. Pátier, care i-au vorbit despre fenomene ca și Dl. Carlotti, însă pe un alt ton.

«Domnul Pátier era un funcționar public, la o anumită vârstă, foarte educat, cu un caracter grav, rece și calm; limbajul său lent, lipsit de orice entuziasm, mi-a produs o vie impresie și când m-a invitat să asist la experiențele care aveau loc în casa doamnei Plainemaison, str. Grange – Bateliere nr. 18, am acceptat cu promptitudine». Întâlnirea a fost programată într-o zi de marți a lunii Mai, la opt seara. În acea incintă, pentru prima dată Rivail a fost martor la fenomenul meselor rotative, pe care l-a verificat cum se cuvine și care nu i-au lăsat loc de îndoială, dar care l-au impresionat.

De asemenea, a putut fi martor la unele încercări foarte imperfecte de scriere mediumnică pe o tablă cu ajutorul unui coș. Observația sa perspicace, l-a ajutat să-și dea seama de prezența unui fapt, care în mod necesar provenea dintr-o cauză și s-a decis să-l studieze. Și-a dat repede seama că are în față un câmp serios de cercetare: «Am întrezărit, în acele aparente futilități și în distracția pe care o făceau din acele fenomene, ceva mult mai serios, precum revelația unei noi legi care merita să o studiez în profunzime.»

Mai târziu, a apărut oportunitatea de a observa mai atent faptele. Într-una din reuniunile Dnei Plainemaison, profesorul Rivail a cunoscut familia Baudin, care locuia atunci în strada Rochechouart (după 1856, s-au mutat pe strada Lamartine). Baudin l-a invitat să participe la sesiunile săptămânale care aveau loc la el acasă, devenind un asiduu frecventator

Mediumurile erau fiicele cuplului Baudin, adolescentele Caroline și Julie, care au scris inițial pe o tablă cu ajutorul unui coș, așa numitul coșuleț-titirez, descris în Cartea Mediumurilor. Acest proces, care necesita concursul a două persoane, a exclus orice posibilitate de participare a ideilor mediumului. Aici, profesorul Rivail a observat comunicații continue și răspunsuri date la întrebările propuse, uneori formulate mental, care indicau clar intervenția unei inteligențe străine.

Spiritul care se manifesta de obicei, s-a identificat cu numele de Zefir. «Era foarte bun și a declarat că este un protector al familiei; dacă, în mod frecvent, folosea cuvântul pentru a râde, știa și, în caz de nevoie, să dea sfaturi înțelepte.» Astfel, l-a descris profesorul Rivail, care a primit de la Zefir dovezi constante de o mare simpatie. «Nu era un Spirit foarte avansat, dar mai târziu, asistat de Spiritele superioare, m-a ajutat cu primele mele lucrări. Apoi, a spus că trebuie să reîncarneze și nu am mai auzit de el», a elucidat Rivail.

Aceste reuniuni erau destul de numeroase și erau admiși, fără niciun inconvenient, toți cei care solicitau să participe. Răspunsurile Spiritelor se refereau la activitățile cotidiene, legate în general de viața materială. Până atunci, în întâlniri era o atmosferă fericită, de curiozitate și distracție. Micile frivolități și interpelări amuzante au fost tonica grupului. Nimic cu adevărat grav. Sub influența lui Rivail totul s-a schimbat: ședințele au devenit rezervate și serioase, dedicate cercetării raționale și metodice a noii științe.« Am înțeles, în primul rând, transcendența cercetării care urma să o întreprind; am perceput, în acele fenomene, cheia problemei atât de obscură și atât de controversată a trecutului și viitorului umanității; soluția la ceea ce am căutat în toată viața», a afirmat Rivail. A observat că obiectivul cercetării sale constituia o revoluție a ideilor și credințelor actuale. Motiv pentru care a fost extrem de precaut: «De aceea a fost necesar să merg cu cea mai mare prudență și fermitate; să fiu pozitivist și nu idealist, pentru a nu mă lăsa încurcat.»

Până în momentul în care a participat la ședințele din casa Dlui Baudin, Rivail nu a avut un obiectiv anume. Din acel moment, a realizat primele studii serioase în legătură cu Spiritismul și a început să caute modalități de rezolvare a problemelor care îl interesau din punct de vedere filozofic, psihologic și despre natura lumii invizibile. A început să elaboreze și să supună Spiritele la interogării, sperând să elucideze întrebările care tulburaseră umanitatea din timpuri imemorabile: «Dumnezeu, destinul omului după moarte, natura Spiritelor, comunicarea cu așa numiții morți.» Ajungea la fiecare sesiune cu o serie de întrebări pregătite și aranjate metodic, obținând răspunsuri precise, profunde și logice. Inițial a intenționat doar să se instruiască. Mai târziu, când a perceput că studiile sale au format o colecție și au dobândit proporția unei doctrine, s-a gândit să publice învățăturile primite pentru instruirea tuturor. Aceste întrebări au fost cele care, în mod continuu dezvoltate și completate, au constituit baza Cărții Spiritelor.

Rivail a aplicat acestei noi științe, așa cum a făcut întotdeauna, metoda experimentală: «Niciodată, nu am acceptat o teorie preconcepută. Am observat cu atenție, am comparat, am dedus consecințele; de la efecte m-am remontat la cauze prin deducție și înlănțuirea logică a faptelor, și nu am admis ca adevărată nicio explicație care să nu rezolve tot felul de dificultăți.»

Unul dintre primele rezultate ale observațiilor sale a fost că Spiritele, fiind simplamente sufletele oamenilor, nu aveau suverana înțelepciune și nici suverana știință; cunoștințele erau limitate la gradul lor de dezvoltare și pur și simplu opinia lor avea valoare doar ca opinie personală. Acest adevăr, recunoscut la început, l-a prezervat pe viitorul Codificator să creadă că Spiritele sunt infailibile, fapt care a fost consemnat în Doctrina Spiritistă. Cu toate acestea, profesorul Rivail evită să formuleze teorii premature bazate pe afirmațiile unui singur Spirit sau a câtorva. Astfel, s-a născut unul din excelentele criterii: controlul universalității învățăturii Spiritelor. În ciuda temperamentului său reținut și senin, profesorul Rivail nu își ascundea entuziasmul pentru vastul câmp deschis în a fi explorat, avea în fața sa cheia la o multitudine de fenomene până atunci inexplicabile. Comunicația cu Spiritele dovedea existența lumii vizibile și acest lucru era, evident, un punct capital. Dar Rivail, nu a pierdut din vedere al doilea punct, nu mai puțin important, cunoașterea acelei lumii și a principiilor sale și, că fiecare Spirit, depinzând de poziția sa personală și cunoștințele sale, revela un aspect al acelei lumi atât de noi.

Profesorul se compara uneori cu cineva care ar putea veni să cunoască situația unei țări și spunea că: «Interogând locuitori din toate clasele sociale, fiecare ar fi capabil să te învețe ceva, însă niciunul, individual, nu ar putea să te învețe totul.»  Astfel, a conclus următoarele: « Am procedat cu Spiritele așa cum aș fi făcut-o cu oamenii; au fost pentru mine, de la cel mai mic la cel mai mare, medii de informare și nu revelatori predestinați.»

Seriozitatea și rigoarea sa științifică l-au elevat în mod firesc la statutul de lider în investigarea fenomenelor. Mulți îi relatau experiențele și majoritatea celor care se dedicau la studierea fenomenelor îi cereau ajutorul pentru a le analiza comunicațiile spiritiste primite. Unul din aceste grupuri i-a înmânat 50 de caiete cu diverse comunicații spiritiste. În casa Dlui Boudin, dacă se absenta din vreun motiv, grupul rămânea fără să știe ce să facă.

În 1856, Rivail a început să frecventeze și adunările spiritiste din casa domnului Roustan, pe strada Tiquetonne nr. 14. Medium a fost domnișoara Ruth Japhet – somnambulă. În aceste reuniuni, care erau serioase și ordonate, comunicațiile erau obținute cu ajutorul unui coș. În acea perioadă, lucrarea era în mare măsură terminată și lua proporțiile unei cărți, dar profesorul Rivail intenționa să o publice numai după ce trecea informațiile primite prin controlul altor Spirite, ajutat de diferite mediumuri. După câteva sesiuni, Spiritele au sfătuit să facă revizuirea în reuniuni particulare. A stabilit anumite zile în care să lucreze împreună cu Dna Japhet, pentru ca munca să se realizeze cu calm și, de asemenea, pentru a evita indiscrețiile și comentariile premature ale publicului.

Circumstanțele au făcut ca el să consulte alte mediumuri. Ori de câte ori i se prezenta ocazia, profita pentru a propune câteva din întrebările care i se păreau mai spinoase. Astfel, peste 10 mediumuri i-au acordat asistența pentru această lucrare. Din compararea și fuziunea la toate aceste răspunsuri coordonate, și de multe ori reformulate în tăcerea meditației, a constituit prima ediție a Cărții Spiritelor.

Pe 30 aprilie din același an, prin intermediul mediumnității Dnei Japhet, Rivail primește prima veste pozitivă despre misiunea sa. Într-un limbaj destul de alegoric, Spiritul, care nu s-a identificat, l-a informat că are o misiune și că temeliile au fost deja puse. A urmat alte vești de fiecare dată tot mai clare. Anunțul este confirmat de Spiritul Hahnmann la 7 mai 1856 și ratificat de Spiritul Adevărului la 12 iunie a aceluiași an. În acea comunicare, una dintre cele mai emoționante pagini din textul autobiografic a lui Allan Kardec, i se face cunoscută previziunea marilor adversități și a plăcutelor recompense, care urmau să reiasă din misiunea care i-a fost încredințată.

Revista Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română