Măgarul de povară

A fost odată pe vremea când nu existau automobile, în staulul unui celebru palat regal, un măgar de povară care simțea o imensă amărăciune din cauza glumelor și remarcilor făcute de colegi săi. Toată lumea a remarcat blana sa neîngrijită, cicatricile adânci de pe spate și capul său trist și umil.

Un frumos cal arab, care a primit numeroase premii, s-a apropiat de măgar.

-Soarta ta este atât de tristă! Nu invidiezi poziția mea în curse? Sunt mângâiat de mâinile prințeselor şi elogiat de cuvintele regilor!

Alături de armăsarul arab s-a apropiat și un distins mânz englez.

-Ei bine! Cum ar putea aprecia un măgar entuziasmul pariurilor și gustul vânătorii?

Nefericitul animal primea sarcasmul cu resemnare.

Un alt cal superb, de origine ungară, a intrat în discuție şi a comentat:

-Acest măgar este un laș! A suferit în mâinile asprului dresor, fără să dea nici măcar o copită. E stânjenitor să stai în compania lui.

Un măgar spaniol s-a apropiat și a comentat fără milă:

-Îmi pare rău, să recunosc în acest măgar o rudă apropiată. Este dezonorat, slab, inutil … Nu cunoaşte amorul propriu. Eu accept atribuțiile, dar cu limită. Dacă abuzează de mine sar, lovesc şi sunt capabil să omor.

Observațiile jignitoare nu se terminaseră, când regele au intrat în staul împreună cu responsabilul de grajduri.

– Am nevoie de un animal pentru o atribuție de mare responsabilitate, a spus regele. Un animal docil și educat, care să fie demn de încredere.

Angajatul a întrebat:

-Nu doriți calul arab, Maiestate?

-Nu, nu!- a spus suveranul. El este foarte trufaș, e bun doar pentru cursele din festivitățile oficiale, fără vreo importanță majoră.

-Nu doriți mânzul englez?

-În nici un caz. E foarte neliniștit și nu este decât pentru extravaganțe vânătorești.

– Nu doriți calul de origine ungară?

-Nu, nu. El este sălbatic, fără nici un fel de educație. Este doar un păstor de turmă.

Dar măgarul spaniol v-ar ajuta? a insistat îngrijitorul grijuliu.

-În nici un caz. Este viclean și nedemn de încredere.

După câteva momente de tăcere, suveranul a întrebat:

-Unde este măgarul meu de povară?

Responsabilul de grajduri l-a indicat printre ceilalți.

Regele însuși l-a scos cu tandrețe afară, a poruncit să fie înfrumusețat cu strălucitoarele Arme ale Casei sale și l-a încredințat măgarului pe fiul său, încă̆ un copil, pentru o lungă călătorie.

Așa se întâmplă și în viață.

În toate ocaziile avem întotdeauna un număr mare de prieteni, cunoștințe și colegi, dar numai cei care au învățat să îndure, să sprijine și să sufere, fără să se gândească la ei înșiși, sunt cei care ne pot oferii servicii cu adevărat utile.

Viața vorbește psihografiată de Francisco Cândido Xavier
Tradusă de Societatea Spiritistă Română