Munca intensă a lui Kardec a permis ca în mai puțin de două decenii doctrina spiritelor să fie codificată, anunțând o nouă eră pentru umanitate.
Paisprezece ani a fost perioada de care a dispus Allan Kardec pentru a dobândi cunoștințele despre fenomenele spiritiste; a observat, analizat, verificat și în cele din urmă a codificat informațiile pe care le-a primit de la spirite. În timpul acestei scurte perioade, a scris mii de pagini cuprinse în cărțile spiritiste și edițiile Revistei Spiritiste. Enorma sa capacitate de muncă includea și președinția Societății Pariziene și o intensă corespondență cu cititorii și admiratorii din diferite țări.
La 1 februarie din 1867, a fost nevoit să întâmpine amploarea provocărilor, pe care le-a învins: a fost ținta urii dușmanilor obstinați, a injuriei, a calomniei, a invidiei și a geloziei. Ziarele erau un câmp fertil, în care adversarii spiritismului răspândeau infamii și agresiuni, multe adresate directamente la propria persoană. A primit scrisori picante, atacuri gratuite. Cuvintele lui au fost denaturate și cărțile lui arse. A fost trădat de cei în care și-a depozitat încrederea și în mod paradoxal a primit ingratitudinea pentru binele pe care l-a propagat.
Inclusiv în cadrul Societății Pariziene i-au oferit neplăceri: intrigi și gelozii, rău disimulate se nășteau printre cei care trebuiau să-i fie colegi de muncă în practicarea binelui. Expus la ridicol, a fost suspectat de cei care credeau că spiritismul îl va face bogat. Afirmând: « N-am mai cunoscut niciodată odihna; în nenumărate ocazii am cedat muncii excesive, sănătatea mi-a fost alterată și viața compromisă». Dar, mai târziu, afirmă: «Viitorul era scris cu caractere irefutabile și din acest motiv, Spiritismul s-a convertit în opera vieții mele.» Nu s-a lăsat niciodată. Descurajarea nu a făcut parte din caracterul său ferm: «Mi-am îndeplinit sarcina mea cu aceeași ardoare, fără să-mi fac griji de rea voința la care am fost supus.» A cunoscut anticipat de la spiritul său protector, vicisitudinile care îl așteaptă și nici chiar și așa nu a renunțat.
Cărți arse
Una din cele mai violente reacții contra noii Doctrine Spiritiste avut loc la 10: 30 pe 9 octombrie din 1861, în piața orașului Barcelona, Spania. În locul unde se executau criminalii condamnați la moarte și din ordinul Episcopului orașului au fost arse 300 de cărți despre Spiritism. Printre ele se numără: Cartea spiritelor; Revista spiritistă; Cartea mediumurilor; Ce este spiritismul? Fragment de sonată, dictat de spiritul lui Mozart; Scrisoarea unui catolic despre spiritism de Dr. Grand; Istoria Ioanei d’Arc, dictată de ea însăși Dna Ermance Dufaux; și Realitatea Spiritelor demonstrată prin scriere directă de baronul de Guldenstubbe. Principalele ziare din Spania au informat faptul, lamentând întoarcere autoritarismului, dar în Franța, ziarele liberale sau limitat a menționa faptul fără comentarii . Ziarul Siecle, pe care Kardec la semnalat a fi «atât de înflăcărat în stigmatizarea abuzurilor de putere și a actelor mai puțin intolerante ale clerului», nu a publicat nici un cuvânt de reprobare, iar câteva ziare de importanță minoră au găsit, în acest episod, motiv de batjocoră.
Kardec a protestat contra indiferenței: «Când este vorba de o simplă refutare a unei ștampile pentru vânzarea unei cărții materialiste, cenzura nu este redusă la tăcere; acum, inchiziția își ridică focurile cu o solemnitate antică, la ușa Franței, cu mult mai multă gravitate. De ce, atunci, această indiferență? Pentru că era vorba de o doctrină a cărui progrese era privită cu teroare de increduli; a revendica justiția în favoarea ei, ar fi ca și cum a-i consacra dreptul său la protecția autorității și a-i crește credibilitatea.» Codificatorul a ținut să sublinieze că repercusiunea avută după autodafe de Barcelona, a contribuit puternic la propagarea ideilor Spiritiste. Kardec a primit din Barcelona un desen în care era reprezentată scena de la autodafe, iar într-o urnă de sticlă cenușa rămasă, printre care se găseau fragmente lizibile din hârtiile arse.
Doctrina Spiritistă marchează o etapă foarte importantă în progresul uman, nu impune o credință, invită la studiu, purificarea rațiunii și sentimentului, și satisfacerea conștiinței.
Allan Kardec
Ghidul spiritual
Dacă a avut dureri, a primit și suave compensații. Protecția și ajutorul Spiritelor bune niciodată nu i-a lipsit. Spiritul adevărului la asistat, solicit și bun. Inclusiv, i-au fost oferite orientări asupra stării sale de sănătate. În diverse comunicații Spiritele i-au cerut prudență, discreție și dedicație, cu scopul de-a putea conclude misiunea sa. «Nu vorbi niciodată de misiunea ta, acesta ar fi mijlocul prin care vei face să eșueze», i-a recomandat Spiritul Adevărului. A respectat recomandările: cărțile sale și revista spiritistă au fost elaborate în cea mai riguroasă tăcere.
În casa Dl. Baudin, pe 25 Martie 1856, Kardec încearcă să afle identitatea ghidului spiritual întrebând:
«Spiritul meu familiar, oricine ai fi, îți mulțumesc că ai venit să mă vizitezi. Ai putea să-mi spui cine ești?»
Răspunsul primit a fost: «Pentru tine, eu mă voi numi Adevărul.»
Exact 15 zile mai târziu, în aceeași casă, Spiritul adevărului îi oferă o emoționantă probă de afecțiune când Kardec întreabă:« Ai spus că vei fi pentru mine un ghid, că mă vei ajuta și mă vei proteja; concep această protecție și obiectivul ei într-o anumită ordine de lucruri, dar aș dori să-mi spuneți dacă această protecție se extinde și la lucrurile materiale ale vieții?»
Iar tandrul răspuns nu a întârziat: «În această lume, viața materială contează foarte mult; a nu te ajuta să trăiești ar însemna să nu te iubesc.»
Mai târziu, Kardec semnalează că, de fapt, protecția acestui Spirit: «de care eram departe de a-i deduce superioritatea», nu i-a lipsit niciodată.
În diverse ocazii, Spiritul Adevărului a manifestat fericirea sa când am văzut prodigioasa creștere a Spiritismului. «Cu ce armonioase compensații au fost plătite tribulațiile mele! Câte mărturisiri de adevărată simpatie am primit de la mulți suferinzi pe care i-a consolat doctrina! Acest rezultat, nu mi-a fost anunțat de Spiritul Adevărului care, fără îndoială, a dorit să-mi arate doar dificultățile drumului. Cât de mare ar fi ingratitudinea mi-a dacă m-aș plânge! a adăugat Kardec. El spunea de asemenea atunci când îi venea o decepție sau orice opoziție, că eleva gândul său deasupra Umanității. Mă situam, anticipat, în regiunea spiritelor și din acel punct culminant, mizeriile vieții treceau pe lângă mine fără să mă afecteze. Am făcut din acest lucru un obicei pentru ca țipetele celor răi să nu mă perturbe niciodată.»
Era rațiuni
Lumea a fost pregătită pentru a primi Mângâietorul promis de Isus. După obscurantismul Evului Mediu, trebuia să sosească vremurile când se va instala timpul raționalității. Gândirea occidentală a fost lucrată de-a lungul secolelor prin contribuțiile artei, filozofiei și progreselor științifice. Simțul estetic care epura din perioada Renascentistă, s-a dilatat cu trei secole de muzică sublimă. Iluminismul lăsase urme profunde. Predominanța logicii a fost instalată. Au înflorit diferite ramuri ale științei. Valorile medievale au căzut cu dorința renovatoare a unei epoci în care oamenii dezbăteau, căutau explicații raționale și chestionau religia tradițională. La începutul secolului al 18-lea, secolul enciclopedic anunța, că ar trebui năruită ignoranța, abuzurile și superstițiile pentru a face loc secularizării și libertății de exprimare. Era absolut necesar să se întâmple în acest fel. Altminteri, ideile spiritiste ar fi fost anihilate la naștere, victimizate de fanatism și cenzurate.
Franța s-a convertit într-un centru cultural. Paris își consolidează faima de capitală a intelectului, frumuseții și artei. În câmpul politic, Ioana d’Arc, a garantat deja unitatea teritoriului. Cu puțin peste un secol în urmă, țara fost scăldată în sânge, când a fost chestionată structura puterii. Napoleon Bonaparte a ajuns la putere cu misiunea de-a restabili ordinea socială. Chiar dacă, Generalul s-a lăsat învăluit de vanitate și orgoliu, este adevărat că a lăsat moștenire Franței un cod care garantează libertatea individuală, egalitatea în fața legii și dreptul la proprietatea privată, printre alte avansuri. A fost în acest rafinat mediu sociocultural când a apărut Spiritismul. La începutul anului 1857, textul manuscris a Cărții spiritelor a fost terminat. Editorul, E. Dentu, a trimis-o la Imprimeria din Beau, în Saint-Germain-en-Laye, la 23 km de Paris. Cuplul Rivail a suportat toate cheltuielile tipăririi.
Cartea Spiritelor
La 18 aprilie din 1857 a fost publicată prima ediție. Aceasta conținea principiile Doctrinei Spiritiste «despre natură, manifestarea și relația spiritelor cu oamenii; a legilor morale; a vieții prezente, vieții viitoare și posteritatea umanității, scrisă și publicată de Allan Kardec conform ordinii și sub dictarea Spiritelor superioare.» În această lucrare Rivail adoptă pseudonimul Allan Kardec, un nume care conform Spiritului Zefir, Codificatorul la avut într-o existență trecută printre druizi preoți ai poporului celtic.
Prima ediție a cărții spiritelor conținea doar 176 de pagini, 24 de capitole și 501 de întrebări, distribuite în trei părți. Cele 17 note ale lui Kardec ocupau 12 pagini la sfârșitul cărții.
Nu existau concluziile, ci doar un epilog pe mai puțin de o pagină. Kardec anunțat chiar publicarea unui supliment, care să conțină noi învățături, dar a renunțat la idee și a elaborat a doua ediție complet reformată și considerabil augmentată, care a fost publicată în martie din 1860. Pe lângă dublarea numărului de întrebări, el a făcut diverse modificări. Una dintre ele se află în Prolegomene, care aduc de data aceasta, un text mai amplu și menționarea unor nume precum Ioan evanghelistul, Sfântul Augustin, sfântul Vincențiu de Paul, Socrate, Platon, Fénelon, Franklin și Swedenborg; vița de vie desenată de spirite și plasată în partea de sus a paginii din prima ediție, ca emblemă a muncii creatorului, este singurul element grafic din toată Codificarea.
Spiritismul, mai bun decât orice alt crez, ne face să simțim nevoia de ameliorare individuală, deoarece omul știe de unde vine, încotro se îndreaptă și de ce trăiește pe pământ. Îi prezintă un obiectiv, o utilitate practică. Nu-l formează numai pentru posteritate: îl formează pentru prezent și pentru societate.
Allan Kardec
Revista Spiritistă
Șapte luni mai târziu de la lansarea Cărții Spiritelor, la 15 noiembrie 1957, Kardec face cunoscut Spiritelor ideea de a crea un Ziar. Se grăbea și temea că alții vor pune în aplicare ideea înaintea lui. Prin intermediul mediumnității Dnei Ermance Dufaux i-au transmis diferite sfaturi. Printre ele următoarea recomandare: «La început, trebuie să ai grijă să satisfaci curiozitatea, să combin seriosul cu plăcutul: seriosul pentru atrage oameni de știință, plăcutul pentru a încânta vulgarul. Prima este esențială, însă cealaltă este mai importantă.»
Exact 45 de zile mai târziu, Kardec lansează Revista Spiritistă-Revista de studii psihologice. În următorii 12 ani, după cum au prevăzut Spiritele, Revista a avut un succes imens. Era dinamică, conținea relatarea manifestărilor Spiritelor, aparențelor și evocărilor, precum și toate știrile legate de Spiritism.
În toate numerele sale, Kardec a dat dovadă de perspicacitate jurnalistică și de un elegant simț al umorului. Răspunsurile sale la detractorii spiritismul erau memorabile, titlurile atrăgătoare și subiectele incitante. Comunicațiile spiritiste de la personalitățile precum Mozart, Homer, Fénelon, explicarea legendelor și credințelor populare precum și investigarea fenomenelor spiritiste divulgate în reviste a atras noi abonați din diverse țări. De-a lungul vieții fizice a lui Kardec, Revista Spiritistă nu a eșuat niciodată; funcționa în propria rezidență și el o edita integral, pe lângă faptul că s-a preocupat de toate detaliile până la publicarea acesteia. În mod simultan scria cărți, coordona Societatea Spiritistă Pariziană, primea sute de vizitatori, făcea excursii și coresponda cu persoane din lumea întreagă.
Credința într-o viață viitoare este, prin urmare, elementul progresului, pentru că este stimulentul spiritului. Doar ea ne poate da curaj în probe, pentru că doar ea furnizează motivul de sine și ne exortă la perseverență în lupta împotriva răului, dacă vrem să îndeplinim destinul.
Allan Kardec
Societatea Pariziană
Societatea Pariziană de Studii Spiritiste a început cu reuniuni în reședința cuplului Rivail din Rue Martyrs Nr. 8. Principalul medium a fost Dna Ermance Dufaux. Odată cu creșterea numărului de frecventatori, a fost necesar să se găsească un local mai amplu. Soluția fost închirierea unei săli și împărțirea cheltuielilor între membrii instituției, care a fost fondată la 1 Aprilie din 1858.
A fost în reuniunile săptămânale când a avut loc o bună parte din activitățile mediumnice și de studiu, supravegheate de Kardec. Reuniunile nu erau deschise publicului, deși au existat adunări generale în care vizitatorii, prezentați de membrii Societății, puteau fi admiși.
Una dintre cele mai remarcabile isprăvi al lui Allan Kardec a fost numărul de cărți, eseuri și ediții de revistă pe care le-a scris. În 1858 a publicat: Instrucțiune practică despre manifestările spiritiste, conținând expunerea completă a condițiilor necesare pentru a se comunica cu spiritele și mijloacele de dezvoltare a mediumnității. După ce a fost publicată Cartea Mediumurilor, la 15 ianuarie 1861, Kardec nu am mai imprimat niciodată Instrucțiunea, pe care o considera mai puțin consistentă în comparație cu noua lucrare.
În 1859 a publicat cartea: Ce este spiritismul? O introducere în cunoașterea lumii invizibile prin manifestările Spiritelor, conținând un rezumat al principiilor Doctrinei Spiritiste și răspunsul la principalele obiecții. În Martie din 1860, a apărut cea de-a doua ediție a Cărții Spiritelor. Deasupra titlului apare sintagma: Filozofie spiritualistă. Această nouă ediție care a devenit cea definitivă are 1019 întrebări distribuite în patru părți. Au fost îmbunătățite Concluziile; nu apare indexul alfabetic. Forma de dublă expunere nu apare în niciuna din părțile cărții, iar notele provin din răspunsurile Spiritelor, acum mult mai numeroase.
Prin ameliorarea morală, oamenii pregătesc pe Pământ regnul păcii și a fraternității. Prin urmare, Doctrina Spiritistă este cel mai puternic element moralizator; pentru că în același timp se adresează inimii, inteligenței și interesului personal bine înțeles.
Allan Kardec
Cărți
Cartea Mediumurilor, un ghid pentru mediumuri și evocatori, este secvența Cărții Spiritelor. Conține învățăturile Spiritelor despre teoria tuturor genurilor de manifestări, a mijloacelor de comunicare cu lumea invizibilă, dezvoltarea mediumnității, dificultățile și obstacolele care pot fi întâlnite în practicarea Spiritismului.
În februarie din 1862, Codificatorul publică: Spiritismul în cea mai simplă expresie, o expunere sumară a învățăturii Spiritelor și a manifestărilor. În anul următor publică: Voiajul spiritist din 1862, carte care conține observații asupra stării Spiritismului; instrucțiuni privind formarea grupurilor și societăților, un model de reglementare pentru instituțiile spiritiste și trei discursuri susținute de Allan Kardec spiritiștilor din Lyon și Bordeaux.
Cartea imitația Evangheliei după spiritism se publică în aprilie din 1864. Cuvântul imitație trebuie înțeles în sensul de practică. Cartea conține explicația maximelor morale ale lui Hristos, concordanță sa cu spiritismul și aplicațiile sale în diverse situații ale vieții. Titlul operei a fost schimbat în Evanghelia după spiritism, la propunerea editorului său domnul Didier, precum și a altor persoane. În 1866, Kardec publică cartea cu titlul modificat considerând cartea o nouă ediție față de cea anterioară. A treia ediție a Evangheliei după spiritism a fost cea definitivă. Spiritele au spus că această carte va avea o influență considerabilă, deoarece explică întrebării de interes capital: «Nu numai lumea religioasă va găsi în ea maximele de care are nevoie, chiar și națiunile, în viața lor de zi cu zi vor absorbii excelente instrucțiuni.»
La 1 august din 1865, Allan Kardec publică Cerul și Infernul sau Justiția Divină după Spiritism. Opera conține o examinare comparativă a doctrinelor în ceea ce privește trecerea de la viața corporală la cea spirituală, penele și recompensele viitoare, îngerii și demonii, penele eterne. De asemenea, oferă numeroase exemple despre situația sufletului în timpul și după moarte.
În 1866 din cauza unei supraîncărcării a muncilor depuse, cât și a preocupărilor constante trece printr-o gravă criză de sănătate. A fost asistat de Spiritul Dr. Demeure, care l-a avertizat cu privire la limita puterii sale corporale; doctorul a insistat să solicite cooperarea unui secretar, Dl. A. Desliens, pentru sarcinile sale materiale și pentru a răspunde corespondenței sale. Ultima carte a lui Kardec a fost publicată la 6 ianuarie 1868: Geneza, minuni și previziuni după Spiritism. Presimțind momentul dezîncarnării aproape, Codificatorul a pregătit condițiile pentru continuarea studiilor în cadrul Societății de la Paris după moartea sa și a stabilit o comisie centrală care să-l înlocuiască.
Dezîncarnarea
La 31 martie din 1869, în timp ce pregătea mutarea Revistei Spiritiste și a Societății de Studii Spiritiste din Paris la un nou sediu, Allan Kardec a dezîncarnat. Se afla în Pasajul Sainte- Anne din Paris, nr. 8 între orele 11 și 12 dimineața, după o conversație cu un angajat al unei librării, a căzut la Pământ fulminat de ruptura unui anevrism. Deznădejdea a fost totală pentru cei apropiați lui, după cum relatează Revista Spiritistă.
După 11 ani de la publicarea Cărții Spiritelor care se afla la cea de-a 15-a ediție, Spiritismul era în centrul dezbaterilor, iar corespondența era imensă. Moartea la surprins pe Kardec în mijlocul acestei neobosite activități. Când a dezîncarnat pregătea o lucrare despre relațiile magnetismului cu spiritismul.
Corpul lui Allan Kardec a fost înmormântat la mijlocul zilei, pe 2 aprilie în cimitirul din Montmartre. Se estimează că peste 1000 de oameni au însoțit cortegiul. În fața mormântului astronomul Camille Flammarion, medium al Societății din Paris a ținut faimosul său discurs în care a numit Codificatorul «bunul simț încarnat» închizând discursul emoționat cu următoarele cuvinte: «Ne vedem curând dragul meu Allan Kardec, ne vedem curând.»
În prima reuniune a Societății Pariziene, după dezîncarnarea lui Allan Kardec, cei prezenți au lansat ideea construirii unui monument profesorului din Lyon. Ideea a primit sprijinul spiritiștilor din diferite orașe. Și astfel s-a ordonat construirea dolmenului în cimitirul Pére-Lachaise, unde au fost transferate rămășițele lui Kardec la 29 Martie din 1870. La 31 Martie s-a inaugurat monumentul în formă de dolmen celtic în memoria sa. Pe dolmen se poate citi fraza:« A se naște, a muri, a renaște și a progresa fără încetare. Aceasta este legea.»
La 21 ianuarie din 1883, Madame Allan Kardec dezîncarnează. Corpul ei este îngropat lângă cel al soțului. La aproape 21 de ani de la dezîncarnarea lui Kardec, în Ianuarie 1890, prietenii săi au publicat cartea Lucrări postume, o colecție de eseuri și note personale despre diverse subiecte, precum și memorii despre activitățile și planurile sale de viitor.
Cu credință în viața de apoi cercul ideilor se lărgește, posteritatea este în prezent, progresul personal are un obiectiv, o utilitate efectivă. Din continuitatea relațiilor între oameni se naște solidaritatea; fraternitatea se contopește cu legea naturii și în interesul tuturor.
Allan Kardec
Kardec și caritatea
În paginile Evangheliei după spiritism, Allan Kardec exorta practica carității, pe care o indică ca fiind calea răscumpărării. Iar în timpul vieții a dat dovadă în numeroase ocazii de iubirea aproapelui. Profesorul și soția sa Amelie Rivail, împreună au combătut prejudecățile sociale și au apărat cauze nobile cum ar fi libertate în educație și educarea fetelor. Inclusiv, înainte de-a codifica spiritismul, Rivail prezenta o sensibilitate deosebită față de suferința altora și a celor defavorizați: a adăpostit văduve și orfani, iar în școlile pe care le-a fundat, a dat cursuri gratuite pentru studenții cu venituri mici.
O relatare vie a atitudinii sale generoase poate fi citită în cartea Iubire și Ură, dictată de spiritul Charles, mediumului Yvonne Pereira. În această relatare, care se desfășoară în Franța în secolul al 19-lea, se nara istoria unui fost elev al lui Rivail, care a fost acuzat pe nedrept de o crimă. Profesor a fost să-l viziteze la închisoare și «la reconfortat cu curaj, reanimându-i energiile sale morale cu sfaturi prudente și înțelepte.» Pe lângă toate acestea: a protejat-o pe mama fostului discipol, printre prieteni săi a căutat ajutor pentru a fi revizuit procesul, pentru ca tânărul să nu fie condamnat la moarte.
Cuplul Rivail au dus o viață simplă, uneori întâmpinând dificultăți financiare. Câțiva ani după căsătorie au pierdut proprietatea din neglijență unei rude și a unui presupus prieten. Fără a oferi prea multă importanță la toate aceste dificultăți, ei și-au folosit puținele lor resurse în publicarea operelor spiritiste. În anii cei mai dificili, profesorul și-a completat veniturile cu locuri de muncă modeste, cum ar fi cea de contabil.
În Vila Ségur, unde deținea o casă, Kardec și-a dorit ca proprietatea să fie transformată – după dezîncarnarea lui și a soției sale – într-un adăpost pentru spiritiști neajutorați. A fost ultima expresie a bunătății sale naturale care l-a distins întotdeauna.
Așa este cum înțeleg eu caritatea creștină, înțeleg o religie care ne ordonă să retribuim răul cu bine, cu un motiv mult mai puternic să retribuim binele cu bine. Dar nu voi înțelege niciodată o religie care să ne prescrie să retribuim răul cu rău.
Allan Kardec
Revista Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română
