Amalia Domingo Soler

Amalia Domingo Soler s-a născut la 10 noiembrie 1835 în orașul Sevilla, sub domnia Reginei Isabela a II-a. Sevilla în acea perioadă era un important oraș maritim. Din 1808 până în 1814, trupele lui Napoleon au invadat Spania, provocând în general o mare criză economică.

Înaintea venirii pe lume a Amaliei tatăl le abandonează, mama fiind cea care își asumă creșterea și educarea fetei. La câteva zile după nașterea sa, o afecțiune oculară a fost pe punctul de-a o lăsa fără vedere, însă cu ajutorul unor medicamente care i-au fost oferite de un modest farmacist mamei, Amalia a putut să-și recupereze vederea, chiar dacă a rămas destul de afectată și i-a cauzat probleme de-a lungul întregi vieți.

Încă de când avea doi ani mama a început să o învețe să citească, astfel că la vârsta de cinci ani Amalia deja citea. Din copilărie a manifestat un real interes pentru literatură, iar când a împlinit 10 ani a scris primele sale poezii, pe care le-a publicat mai târziu la 18 ani. Legătura dintre mamă și fiică era foarte strânsă, amândouă reprezentând una pentru cealaltă motivul existenței lor. Au fost atât de unite, încât au devenit inseparabile.

Amalia, vorbește despre mama ei în cartea Memoriile unei femei :

« …dar, adevărul este că s-a consacrat absolut mie și nu a avut o altă aspirație decât cea de-a mă face fericită, procurând să nu neglijeze nici un moment educația mea. E îndeajuns să spun că atunci când am împlinit doi ani, ea a început dificila activitate de-a mă învăța să citesc, obținând ca premiu al aspirației sale ca eu la cinci ani să citesc corect, făcându-mă să citesc cu voce tare zilnic, două ore. Spiritele noastre s-au unit de o formă atât de admirabilă, încât doar uitându-ne una la alta ne citeam gândurile.»

Etapa cea mai dură și dificilă din viața sa a fost la 25 de ani, când mama ei se stinge în brațele sale din cauza unei boli incurabile. Moartea mamei i-a produs o mare durere, lăsând-o fără memorie timp de trei luni. Amalia a rămas singură, pentru că relația cu unicele rude pe care le avea, fratele tatălui și copii săi, nu era bună. După moartea mamei rămâne fără resurse economice, pentru că puținii bani agonisiți i-a cheltuit ajutându-și mama.

Prietenele mamei cunoscând situația Amaliei, au sfătuit-o să meargă la o mănăstire sau să se căsătorească cu un domn mai în vârstă și bogat. În opinia lor, această ultimă propunere era dificil de realizat, deoarece considerau că, pe lângă că era săracă, nici nu avea un aspect plăcut. Amândouă propunerile au fost respinse de Amalia.

În scurt timp, decide să plece la Madrid cu ideea de-a lucra ca croitoreasă și de-aș publica propriile articole. Credea că în Madrid locurile de muncă erau mult mai bine plătite decât în Sevilla și astfel va putea trăi cu mai puține lipsuri. Muncea zi și noapte, fapt care i-a provocat puțin câte puțin pierderea vederii. Cei mai buni oculiști au sfătuit-o să renunțe la croitorie sau va rămâne fără vedere pentru totdeauna. Situația sa s-a înrăutățit tot mai mult, puținele haine pe care le avea le-a amanetat pentru aș putea plăti un loc unde să doarmă, iar pentru a procura mâncare mergea din casă în casă rugând să o ajute. Aceste situații nefavorabile au făcut ca Amalia să se deprime și să își dorească să își pună capăt zilelor.

Dar, într-o noapte pe când dezbătea în mintea sa existența lui Dumnezeu și când se întreba unde este mama sa, aceasta i s-a arătat, iar acest fapt i-a cauzat un mare impact. A fost momentul în care Amalia simte din nou necesitatea de-a crede în Dumnezeu și de-a căuta refugiu la biserici. Găsește sprijinul pe care îl căuta într-o biserică luterană, în cuvintele pastorului și în credincioșii săi, recuperând astfel credința în Dumnezeu și încrederea în Iisus. Tot în această biserică și-a făcut prietenă o doamnă, așezându-se întotdeauna împreună. Într-o zi, vorbind de boala Amaliei, prietena a sfătuit-o să meargă la un control gratuit la medicul homeopat Joaquin Hyrsen. Amalia a urmat sfatul prietenei, iar după un larg tratament și urmând recomandările medicului cu strictețe și-a recuperat vederea.

În tot acest timp, Amalia a continuat să-și facă tot mai multe întrebări despre: Cine este? De unde vine? Care este cauza suferințelor sale? Într-o zi, vorbind de toate acestea cu un medic materialist, acesta i-a spus că există un grup de persoane care ar putea să-i explice tot ceea ce dorește să știe, referindu-se la ei astfel: Niște nebuni care cred că ceea mai bună credință din lume este că sufletul trăiește, mai bine spus, spiritul, căci așa îl numesc ei, forța inteligentă care dă viață organismului. Ei, afirmă că spiritul trăiește o eternitate, încarnând ori de câte ori este necesar pe Pământ și în alte lumi. Acea serie de existențe îl ajută să dobândească cunoștințe, să se perfecționeze și să plătească în același timp fărădelegile, delictele, trădările…

Acea persoană a informat-o unde poate să-i întâlnească pe acei nebuni și i-a oferit un exemplar din ziarul pe care îl redactau: Criteriul. Astfel a cunoscut Amalia spiritismul, moment în care începe să se intereseze de mișcarea Spiritistă. Citește tot ceea ce găsește despre spiritism, iar pentru a avea acces la reviste începe să scrie articole pentru ele. Primul său articol Spiritist a fost o poezie pe care a trimis-o la ziarul Criteriul, deși nu i-au publicat articolul, i-au trimis un exemplar din cartea Preliminariile Spiritismului, scrisă de Vizconde de Torres Solanot. Nu s-a descurajat și a trimis aceeași poezie intitulată Meditație, revistei Revelația din Alicante, care au publicat-o în nr. 26 din 1873. Aceștia i-au trimis o scrisoare în care îi ofereau posibilitatea de-a colabora cu publicația. A colaborat de asemenea și cu Revista de Studii Psihologice din Barcelona a cărui director era Jose Maria Fernandez Colavida, care i-a făcut cadou Amaliei pentru colaborarea cu revista, colecția completă a revistei sale și lucrările lui Allan Kardec. Acest cadou a făcut-o foarte fericită.

Muncitoare neobosită, muncește ziua și scrie noaptea. Articolele sale au fost bine primite, iar puțin câte puțin se integrează în mișcarea spiritistă spaniolă, asistând la adunării ori de câte ori îi era cu putință.

La 31 Martie 1875, Amalia a asistat la întrunirea care a avut loc în salonul Societății Spiritiste Spaniole unde se sărbătorea aniversarea dezîncarnării lui Allan Kardec. Acolo, citește poezia pe care a scris-o în onoarea codificatorului, numită În memoria lui Allan Kardec. Moment în care începe să fie luată în considerare în rândurile celor care divulgă Doctrina Spiritistă.

La 10 august 1876, decide să plece la Barcelona. Această schimbare o face în baza invitației făcută de grupul spiritist Cercul Buna vestire și cu intenția de-a găsi mai bune condiții de muncă.

După puțin timp în oraș, vederea a început din nou să se înrăutățească, fapt care a determinat-o pe Amalia să renunțe la activitatea de croitoreasă. În acea perioadă Luis Lach, președintele grupului spiritist îi propune să locuiască în casa sa împreună cu familia sa, rugând-o să renunțe la croitorie pentru ca ochii să nu-i rămână fără vedere și ca să poată să-i dedice mai mult timp scrisului. Conform spuselor lui Luis: Sunt îndeajuns de multe modiste și croitorese, ce lipsesc sunt scriitoare. În adunările pe care le făceau la Buna Vestire a fost unde Amalia a cunoscut pe Miguel Vives, magnificul medium prin intermediul căruia primea mesaje de la mama sa.

În primele zile ale luni Mai din 1879, Luis Lach o prezintă pe Amalia editorului spiritist Juan Torrents, care îi propune să conducă și să scrie articolele unei noi reviste spiritiste. O revistă a cărui conținut este dedicat în exclusivitate femeii. Acesta a fost începutul revistei Lumina viitorului. La 22 Mai din același an, a fost publicată prima ediție a acestei reviste, fiind denunțată din cauza articolului scris de Amalia, Idea de Dumnezeu, care a fost condamnată la patruzeci și două de săptămâni de suspendare.

La 9 Iulie din același an, a fost pentru prima dată când prin intermediul unui medium prieten și care frecventa același centru spiritist, numit Eudaldo, a primit prima comunicare de la un spirit prieten. Spiritul s-a prezentat cu numele de Părintele German și ca ghid spiritual al Amaliei, fiind el cel care i-a dictat în numeroase ocazii prin intermediul aceluiași medium memoriile sale.

În 1891, Amalia a început să scrie memoriile sale cu ajutorul orientărilor primite de la Părintele German, iar până la acea dată avea scrise 1286 de articole care au fost publicate în ziare naționale și internaționale ca: Criteriul și Spiritismul din Madrid, Gazeta din Catalonia, Revelația din Alicante, Spiritismul din Sevilla, Ilustrația spiritistă din Mexic, Revista Spiritistă din Monte Video, Analele spiritismului din Italia, printre altele.

La 29 aprilie 1909, Amalia dezîncarnează la vârsta de 74 de ani la Barcelona, lăsând biografia sa nefinalizată. Trei ani mai târziu, la 10 iulie 1912, mediumul Maria, colaboratoare a Amaliei pe când trăia și care a fost substituită de Eudaldo, a primit o comunicare din lumea spirituală de la Amalia, dictându-i partea finală a memoriilor sale.

Mediumul Divaldo Franco în călătoriile sale prin Spania de asemenea a transmis mesaje primite de la Amalia, oferind lumină și forță spiritiștilor spanioli. Divaldo a afirmat de asemenea că a avut o deosebită importanță terminarea biografiei pentru întreaga creație literară a Amaliei Domingo Soler, care face parte din noua renaștere a spiritismului hispanic. Viața Amaliei a fost un exemplu de luptă constantă și autodepășire personală. A fost o viață dură, plină de probe, de sacrificii, dar a luptat până în ultimul moment.

Cartea Memoriile unei femei conține ampli detalii despre viața Amaliei Domingo Soler, o viață dedicată divulgării spiritismului, în ciuda dificultăților întâmpinate.