Disertație morală dictată de Sfântul Ludovic, Drei Ermance Dufaux pe 6 ianuarie 1858
1
Tu care posezi, ascultă-mă. Într-o zi, doi fii ai aceluiași tată au primit fiecare câte un obroc de grâu. Cel mai mare îl strângea pe a lui într-un loc ascuns; celălalt a întâlnit pe drum un sărac care cerșea pomană; a fugit la el și i-a vărsat pe mantaua lui jumătate din grâul care i-ar fi corespuns; apoi, și-a continuat drumul și s-a dus să semene restul pe câmpul patern.
Acum, în acele timpuri a venit o mare foamete, păsările cerului mureau pe marginea drumului. Fratele mai mare a alergat la ascunzătoarea sa, dar nu a găsit decât praf; cel mai mic a plecat trist să contemple grâul său uscat în picioare, când l-a reîntâlnit pe săracul pe care l-a ajutat. Frate, i-a spus cerșetorul, eu o să mor, tu mai salvat; acum că speranța s-a secat în inima ta, urmează-mă. Jumătatea ta de obroc s-a cvintuplat în mâinile mele; îți voi potoli foamea și vei trăi în abundență.
2
Ascultă-mă, avare! Cunoști fericirea? Da, nu-i așa! Ochii tăi lucesc cu o sumbră strălucire în orbitele pe care avariția l-a săpat mai adânc; buzele tale se strâng; nările tale tremură și urechile tale se ascut; da, aud, este sunetul aurului pe care îl mângâie mâna ta, în timp ce îl toarnă în ascunzătoare. Tu spui: Aceasta este voluptatea supremă. Tăcere! Vine lume. Închide repede. Ah, ce palid ești! Corpul tău se înfioară. Liniștește-te; pașii se îndepărtează. Deschide; privește din nou aurul tău. Deschide; nu tremura; ești singur acum. Auzi! Nu, nu e nimic; este vântul care șuieră când trece pragul. Privește, cât aur! Afundă mâinile: fă să sune metalul; tu ești fericit. Fericit, tu! Dar noaptea este fără odihnă și somnul tău este obsedat de fantome. Îți e frig! Apropie-te de șemineu; încălzește-te la acel foc care trosnește atât de bucuros. Zăpada cade; călătorul se înfășoară friguros în manta sa, iar săracul tremură sub zdrențele sale. Flacăra din vatră încetinește; aruncă lemne. Dar nu, oprește-te! Este aurul tău pe care îl consumi cu acel lemn; este aurul tău care arde.
Ți-e foame ! Ține, ia, satură-te; toate acestea sunt ale tale, ai plătit cu aurul tău. Cu aurul tău! Această abundență te indignează. Este necesară această superfluitate pentru a susține viața? Nu, această bucată mică de pâine va fi suficientă; totuși, e prea mult. Hainele tale se destramă; casa ta se crapă și amenință ruina; suferi de frig și foame. Dar, nu contează pentru tine! Ai aur.
Nefericit! Moartea te va separa de acel aur. Îl vei lăsa pe marginea mormântului, ca praful pe care călătorul îl scutură în pragul ușii, unde iubita sa familie îl așteaptă pentru a-i sărbători întoarcerea.
Sângele tău sărăcit, îmbătrânit de mizeria ta voluntară, ți-a înghețat în vene. Moștenitorii tăi avizi tocmai ți-au aruncat corpul într-un colț al cimitirului; Iată-te față în față cu eternitatea. Mizerabil! Ce-ai făcut cu aurul care ți-a fost încredințat pentru a-i alina pe săraci? Auzi aceste blasfemii? Vezi acele lacrimi? Vezi acel sânge? Acele blasfemii sunt cele ale suferinței pe care le-ai fi putut calma; acele lacrimi, le-ai făcut să curgă; acel sânge, tu ești cel care l-a vărsat. Ai oroare de tine însuți; voiai să fugi dar nu poți. Suferi ca un condamnat! Și te zbați în suferință. Suferă! Nicio indulgență pentru tine. Nu ai avut mizericordie cu frații tăi nefericiți. Cine o va avea pentru tine? Suferă! Suferă pentru totdeauna! Supliciul tău nu va avea sfârșit. Dumnezeu vrea, pentru punițiunea ta, ca tu să CREZI așa.
Remarcă. Ascultând sfârșitul acestor elocvente și poetice cuvinte, am fost cu toții surprinși să-l auzim pe Sfântul Ludovic vorbind despre eternitatea suferinței, în timp ce toate Spiritele Superioare sunt de acord să combată această credință, când aceste ultime cuvinte: Dumnezeu vrea, pentru punițiunea ta, ca tu să CREZI așa, au venit să explice totul. Le-am reprodus cu caracterele generale ale Spiritelor din ordinul al treilea. Într-adevăr, cu cât Spiritele sunt mai imperfecte, cu atât ideile lor sunt mai restrânse și circumscrise; posteritatea este pentru ei vagă: nu o înțeleg. Ele suferă; suferințele lor sunt îndelungate, iar pentru cel care suferă mult timp, este ca și cum ar suferi mereu. Chiar acest gând este o pedeapsă.
Într-un proxim articol vom cita fapte despre manifestării care ne vor putea lămuri asupra naturii suferințelor de dincolo de mormânt.
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice
Tradus de Societatea Spiritistă Română
