Emanuel Swedenborg

Exponent al Spiritismului

În Cartea Spiritelor la terminarea prolegomenelor, Allan Kardec menționează Spiritele Superioare, care sub îndrumarea lui Isus, au participat la elaborarea Codificării Spiritiste, iar printre ele se află și numele lui Emanuel Swedenborg.

Acestea sunt numele celor care au fost menționați în Cartea Spiritelor:

SFÂNTUL IOAN EVANGHELISTUL, SFÂNTUL AUGUSTIN, SFÂNTUL VINCENȚIU DE PAUL, SFÂNTUL LUIS, SPIRITUL ADEVĂRULUI, SOCRATE, PLATON, FENELON, FRANKLIN, SWEDENBORG, ETC, ETC…

Evocarea lui Swedenborg. La evocarea făcută de Dl. Allan Kardec, acesta răspunde:

R: -Vorbește, vechiul meu prieten.

A: -Mă onorați cu titlul de vechi prieten și totuși suntem departe de a fi contemporani, iar eu nu vă cunosc decât prin scrierile voastre.

R:-E adevărat, dar eu, te cunosc de multă timp.

A:-Am dori să vă adresăm câteva întrebări despre diferite puncte ale doctrinei voastre, dar având în vedere ora târzie, scopul nostru este doar să vă întrebăm dacă doriți să o faceți în următoarea sesiune.

R:- Cu plăcere. Permiteți-mi, astăzi, să fac o corectare la scrierile mele, o corectare importantă pentru mine. Când am scris doctrina mea, am pretins, potrivit consilierilor lumii cerești care mi-au dictat-o, că fiecare popor se găsea în ceruri într-o sferă separată, iar caracterul distinctiv al fiecărei națiuni va reapărea totuși, nu prin indivizi, ci prin marile familii. Experiența m-a convins ca nu este așa.

A: – Nu există de asemenea alte puncte controversate?

R: – Da, multe altele, dar acesta este unul dintre cele mai marcante.

A: – Avem aici mai multe mediumuri; Preferați vreunul pentru a vă comunica cu noi?

R: – Nu ….. și totuși, da: alegerea pe care o voi face va fi un medium mecanic, cum îi spuneți voi, și prompt în același timp.

Swedenborg

Swedenborg este unul dintre acele personaje mai cunoscute ca nume decât de fapt, cel puțin pentru cel vulg; operele sale foarte voluminoase și în general foarte abstracte, abia sunt cu greu citite de către erudiți. Totodată, majoritatea celor care vorbesc despre el, s-ar simți foarte stânjeniți să spună ce a fost. Pentru unii, a fost un mare om, obiect de venerație profundă, fără să știe de ce; pentru alții, a fost un șarlatan, un vizionar, un taumaturg. Ca toți oamenii care profesează idei care nu sunt împărtășite de toată lumea, când aceste idei ofensează mai ales anumite prejudecăți, el a avut și încă are contrazicătorii săi. Dacă aceștia din urmă s-ar fi limitat să o refuteze, ar fi fost în dreptul lor; dar spiritul de partid nu respectă nimic, iar cele mai nobile calități nu găsesc grație înaintea lui: Swedenborg n-ar putea fi o excepție. Doctrina sa lasă, fără îndoială, mult de dorit: el însuși, astăzi, este departe de a o aproba în toate privințele. Dar, oricât de refutabilă ar fi, el va rămâne totuși unul dintre cei mai eminenți oameni ai secolului său. Următoarele documente sunt extrase din interesanta notă comunicată de Dna P… la Societatea Pariziană de Studii Spiritiste.

Emmanuel Swedenborg s-a născut la Stockholm în 1688 și a murit la Londra în 1772, la vârsta de 84 de ani. Tatăl său, Joeper Swedenborg, episcop de Skava, a fost remarcabil datorită meritului său și cunoașterii sale; dar fiul său l-a depășit cu mult: a excelat în toate științele, și mai ales în teologie, mecanică, fizică și metalurgie. Prudența, înțelepciunea, modestia și simplitatea sa i-au adus o înaltă reputație de care se bucură și astăzi. Regii l-au chemat să-i sfătuiască. În 1716, Carol al XII-lea l-a numit asesor al Colegiului Metalurgic din Stockholm; regina Ulrika la înnobilat și a ocupat cele mai onorabile locuri cu distincție până în 1743, perioadă în care a avut prima sa revelație Spiritistă.

Avea atunci vârsta de 55 de ani și și-a dat demisia, numai voia să se ocupe decât de apostolatul său și de stabilirea doctrinei Noului Ierusalim. Iată, cum a relatat el însuși prima sa revelație:

«Eram la Londra, unde am luat masa foarte târziu, la obișnuitul meu han și unde îmi rezervasem o cameră pentru a avea libertatea de a medita în largul meu. M-am simțit destul de înfometat și am mâncat cu multă poftă. La sfârșitul cinei, am observat că un fel de ceață s-a extins peste ochi mei și am văzut podeaua camerei mele acoperită de reptile hidoase, precum șerpi, broaște, omizi și altele; am fost cuprins de teamă, cu atât mai mult cu cât tenebrele augmentau, dar s-au disipat curând; apoi, am văzut clar un om în mijlocul unei lumini vii și  strălucitoare, așezat într-un colț al camerei; reptilele au dispărut cu tenebrele. Eram singur: Imaginați-vă ce frică m-a cuprins când l-am auzit pronunțând distinct, dar cu un ton al vocii capabil să imprime teroare: «Nu mânca atât de mult!» La aceste cuvinte, vederea mi s-a obscurat, dar s-a restabilit puțin câte puțin și m-am văzut singur în camera mea. Încă puțin speriat de tot ce am văzut, m-am dus în grabă în cameră, fără să spun nimănui ce mi s-a întâmplat. Acolo, m-am lăsat dus de reflecțiile mele, dar nu am conceput că faptul a fost un efect al hazardului sau al vreunei cauze fizice.

«În noaptea următoare, același om, radiind de lumină, s-a prezentat din nou înaintea mea și mi-a spus: «Eu sunt Dumnezeu, Domnul, Creatorul și Izbăvitorul: eu te-am ales pentru a explica oamenilor sensul interior și spiritual al Sfintei Scripturi; eu am să îți dictez ce tu trebuie să scrii.»

«De data aceasta, nu mi-a fost deloc frică, iar lumina, deși foarte vie și strălucitoare cu care era înconjurat, nu a lăsat nicio impresie dureroasă asupra ochilor mei; era îmbrăcat în purpuriu, iar viziunea a durat un sfert de oră bun. În aceeași noapte, ochii omului meu interior au fost deschiși și dispuși să vadă în cer, în lumea Spiritelor și a infernurilor, și am găsit peste tot mai multe persoane cunoscute unii morți de mult timp, alții recent. Din acea zi, am renunțat la toate ocupațiile mundane pentru a lucra numai pentru lucrurile spirituale, pentru a mă conforma ordinului pe care l-am primit. În continuare, mi s-a întâmplat adesea, să am ochii Spiritului meu deschiși și să văd în plină zi ce se întâmplă în cealaltă lume, să vorbesc Îngerilor și Spiritelor așa cum vorbesc oamenilor.»

Unul dintre punctele fundamentale ale doctrinei lui Swedenborg se sprijină pe ceea ce el numește corespondențe. Potrivit lui, lumea spirituală și lumea naturală fiind legate între ele, ca interiorul cu exteriorul, rezultă că lucrurile spirituale și lucrurile naturale constituie un întreg, prin influx, și că între ele există corespondență. Iată principiul; dar ce ar trebui înțeles prin această corespondență și acest influx: e dificil de priceput.

Pământul, a spus Swedenborg, corespunde omului. Diferitele produse care servesc la hrănirea oamenilor corespund diverselor genuri de bunuri și adevăruri, și anume: alimentele solide la genuri de bunuri, iar alimentele lichide la genuri de adevăruri. Casa corespunde voinței și înțelegerii, care constituie mintea umană. Alimentele corespund adevărurilor sau falsităților, potrivit substanței, culorii și formei pe care o prezintă. Animalele corespund afecțiunilor: cele care sunt utile și blânde, afecțiunilor bune, iar cele care sunt dăunătoare și răufăcătoare, afecțiunilor rele; păsările blânde și frumoase, adevărurilor intelectuale, iar cele care sunt răufăcătoare și urâte, falsităților; peștii, științelor care își trag originea din lucrurile senzuale, iar insectele dăunătoare, falsităților care provin din simțuri. Arborii și arbuștii corespund diverselor genuri de cunoștințe, iar iarba și gazonul, diverselor adevăruri științifice. Aurul corespunde binelui ceresc, argintul adevărului spiritual, iar bronzul binelui natural etc, etc. Astfel, de la ultimele grade ale creației până la soarele celest și spiritual, totul se menține, totul se înlănțuie prin influxul care produce corespondența.

Al doilea punct al doctrinei sale este acesta: «Nu există decât un singur Dumnezeu și o singură persoană, care este Isus-Hristos.»

Omul, creat liber, potrivit lui Swedenborg, a abuzat de libertatea și de rațiunea sa. El a căzut, însă căderea lui a fost prevăzută de Dumnezeu; ea trebuia să fie urmată de reabilitarea sa, pentru că Dumnezeu, care este însăși iubirea, nu putea să-l lase în starea în care l-a cufundat căderea sa. Acum, cum să opereze această reabilitare? Pentru a-l readuce la starea primitivă ar fi trebuit să-i ia liberul arbitru și, prin urmare, să-l anihileze. A fost prin conformarea la legile ordinii sale eterne, prin care El a precedat la reabilitarea speciei umane. Apoi vine o teorie foarte difuză a celor trei sori străbătuți de Iehova, pentru a se apropia de noi și a dovedi că el este omul însuși.

Swedenborg divide lumea Spiritelor în trei locuri diferite: ceruri, locuri intermediare și infernuri, fără însă a le atribui locuri.

«După moarte, spune el, se intră în lumea Spiritelor; sfinții se îndreaptă voluntariamente către unul dintre cele trei ceruri, iar păcătoșii către unul dintre cele trei infernuri din care nu vor ieși niciodată.» Această doctrină fără speranță anihilează mizericordia lui Dumnezeu, căci îi neagă puterea de a-i ierta pe păcătoșii surprinși de o moarte violentă sau accidentală. Chiar făcând dreptate meritului personal al lui Swedenborg, ca savant și ca om de bine, nu ne putem constitui în apărătorii doctrinelor pe care le condamnă cel mai elementar bun simț. Ceea ce reiese cel mai clar, din ceea ce cunoaștem acum despre fenomenele spiritiste, este existența unei lumi invizibile și posibilitatea de a comunica cu ea. Swedenborg se bucura de o facultate care părea supranaturală la vremea lui; iată, de ce admiratorii fanatici l-au privit ca pe o ființă excepțională; în timpuri mai îndepărtate, i-ar fi fost ridicate altare; cei care nu l-au crezut l-au tratat, unii ca pe un creier exaltat, alții ca pe un șarlatan. Pentru noi, a fost un medium clarvăzător și un scriitor intuitiv, așa cum sunt mii de oameni și a căror facultate intră în condițiile fenomenelor naturale.

El a făcut o greșeală, foarte scuzabilă, având în vedere inexperiența în lucrurile din lumea ocultă, să accepte prea orbește tot ce i s-a dictat, fără să-l supună controlului sever al rațiunii. Dacă ar fi cântărit matur argumentele pro și contra, ar fi recunoscut principiile ireconciliabile cu o logică atât de puțin riguroasă. Astăzi, probabil, nu ar fi căzut în aceeași greșeală, pentru că ar fi avut mijloacele de a judeca și de a aprecia valoarea comunicaților de dincolo de mormânt; ar fi știut că acesta este un câmp unde nu toate ierburile sunt bune de cules, și că între una și alta bunul simț, care nu ne-a fost dat degeaba, trebuie să știe să facă o alegere. Calitatea care și-a atribuit-o Spiritul care s-a manifestat a fost suficientă pentru a-l pune în gardă, considerând mai ales trivialitatea începutului său. Ceea ce el însuși nu a făcut, depinde de noi să facem acum, luând din scrierile sale doar ce este rațional; însăși erorile sale trebuie să fie o învățătură pentru mediumurile prea credule, pe care anumite Spirite încearcă să le fascineze flatându-le vanitatea sau prejudecățile cu limbaj pompos sau aparențe înșelătoare.

Următoarea anecdotă dovedește lipsa de bună credință a adversarilor lui Swedenborg, care au căutat orice oportunitate pentru a-l denigra. Regina Louisa Ulrika, cunoscând facultățile cu care era înzestrat, într-o zi l-a însărcinat să afle de la Spiritul fratelui său, prințul Prusiei, de ce, cu câtva timp înainte de moartea sa, nu a răspuns la o scrisoare pe care ea o trimisese pentru a-i cere sfaturi. Swedenborg, după douăzeci și patru de ore, i-a raportat reginei, în audiență secretă, răspunsul prințului, conceput în așa fel încât regina, care era deplin convinsă că nimeni, în afară de ea și fratele ei decedat, nu cunoștea conținutul acelei scrisori, a fost cuprinsă de cea mai profunda stupefacție și a recunoscut puterea miraculoasă a marelui om. Iată explicația dată de unul dintre antagoniștii săi, cavalerul Beylon, cititorul reginei:

«Regina a fost considerată ca unul din principalii autori a tentativei de revoluție care a avut loc în Suedia în 1756 și care a costat viața contelui Barhe și a mareșalului Horn. Puțin a lipsit ca Partidul pălăriilor, care a triumfat atunci, să o facă responsabilă pentru sângele vărsat. În această situație critică, ea i-a scris fratelui ei, Prințul Prusiei, cerându-i sfaturi și asistență. Regina nu a primit niciun răspuns și cum prințul a murit la scurt timp după aceea, ea nu a aflat niciodată cauza tăcerii lui; de aceea ea l-a însărcinat pe Swedenborg să interogheze Spiritul prințului pe această temă. Tocmai la sosirea mesajului de la regină au fost prezenți conții T…… și H……., ambii senatori. Cel din urmă, care a interceptat scrisoarea, știa la fel de bine precum complicele său, contele T……, de ce această misivă rămăsese fără răspuns și amândoi s-au hotărât să profite de această circumstanță pentru a-i trimite reginei sfaturile lor cu privire la multe lucruri. Așa că s-au dus noaptea să-l găsească pe vizionar și i-au dictat răspunsul. Swedenborg, lipsit de inspirație, a acceptat-o cu promptitudine; a doua zi, a alegat la regină și acolo, în tăcerea cabinetului său, i-a spus: că Spiritul prințului i-a apărut și l-a însărcinat să-și anunțe nemulțumirea și pentru a o asigura că, dacă nu i-a răspuns la scrisoare, a fost pentru că a dezaprobat conduita sa, că politica ei imprudentă și ambiția sa au fost cauza vărsării de sânge, că ea era vinovată înaintea lui Dumnezeu și că va trebui să-și ispășească greșelile. Principele, în Spirit, a făcut-o să promită că nu se va mai amesteca în treburile Statului etc, etc. Regina, convinsă de această revelație, a crezut în Swedenborg și și-a îmbrățișat cu ardoare apărarea.

Această anecdotă a dat naștere la o polemică susținută între discipoli lui Swedenborg și detractorii săi. Un eclesiastic suedez pe nume Malthesius, care a devenit nebun, a publicat că Swedenborg, căruia i-a fost directamente un inamic, s-a retractat înainte de a muri. În toamna anului 1785, zvonul s-a răspândit în Olanda, Robert Hindmarck a făcut o anchetă pe acest subiect și a demonstrat toată falsitatea calomniei inventate de Malthesius.

Istoria vieții lui Swedenborg dovedește că vederea spirituală cu care a fost înzestrat nu a dăunat în nici un fel exercițiul facultăților sale naturale.

Elogierea, pronunțată după moartea sa în fața Academiei de Științe din Stockholm de către academicianul Landel, arată cât de vastă a fost erudiția sa și se vede și în discursurile lui Swedenborg pronunțate la Dieta din 1761, poziție pe care a deținut-o în conducerea treburilor publice ale țării sale.

Doctrina lui Swedenborg a făcut mulți prozeliți la Londra, în Olanda și chiar la Paris, unde a dat naștere Societății, de care am vorbit în numărul nostru din luna octombrie, cea a Martiniștilor, a Teosofilor, etc. Dacă nu a fost acceptată de toți în toate consecințele sale, a avut întotdeauna ca rezultat propagarea credinței ca posibilitate de a comunica cu ființele de dincolo de mormânt, credință foarte veche, după cum știm, dar până în acea zi, ascunse vulgului pentru practicile misterioase de care a fost înconjurată. Meritul incontestabil al lui Swedenborg, cunoștințele sale profunde și înalta sa reputație de înțelepciune, au avut o mare importanță în propagarea acestor idei care se popularizează din ce în ce mai mult astăzi, tocmai pentru că cresc în plină zi și că departe de a căuta umbra misterului, ele fac apel la rațiune. În ciuda erorilor sale de sistem, Swedenborg nu este mai puțin una dintre acele mari figuri a cărui amintire va rămâne legată de istoria Spiritismului, fiind unul dintre primii și cei mai zeloși promotori.

Societatea, 23 septembrie 1859

Comunicație de Swedenborg promisă în sesiunea din 16 septembrie

Buni mei prieteni și fideli credincioși, mi-am dorit să vin printre voi pentru a vă încuraja pe calea pe care o urmați cu atâta curaj, în legătură cu chestiunea Spiritistă. Zelul vostru este apreciat de lumea noastră a Spiritelor: dar nu voi disimula faptul că obstacolele vă vor împiedica pentru un timp; nu vă vor lipsi detractorii, așa cum s-a întâmplat și cu mine. În urmă cu un secol, am predicat spiritismul și am avut dușmani de tot felul; am avut și adepți fervenți: acest lucru mi-a susținut curajul. Morala mea spiritistă și doctrina mea, nu sunt lipsite de mari erori pe care astăzi le recunosc. Astfel pedepsele nu sunt eterne; Văd bine: Dumnezeu este prea just și prea bun pentru a pedepsi eternamente creatura care nu are suficientă putere pentru a rezista pasiunilor sale. Ceea ce am spus de asemenea despre lumea Îngerilor, care se predica în temple, nu a fost decât o iluzie a simțurilor mele: am crezut că o văd; am acționat de bună credință și am spus-o, dar m-am înșelat. Voi sunteți pe un drum mai bun, pentru că sunteți mai iluminați decât eram noi în epoca mea. Continuați, dar fiți prudenți pentru ca dușmanii voștri să nu aibă arme prea puternice împotriva voastră. Vedeți terenul pe care îl câștigați în fiecare zi; deci, curaj! Pentru că viitorul vostru este asigurat. Ceea ce vă dă forță, este că vorbiți în numele rațiunii. Aveți întrebări să-mi adresați? Voi răspunde.

Swedenborg

1. A fost la Londra, în 1745, când ați avut prima revelație? Ați dorit-o? V-ați ocupat vreodată de chestiuni teologice? – R. Mă ocupam; dar nu mi-am dorit acea revelație: a venit în mod spontan.
2. Ce a fost acel Spirit care vi s-a arătat și v-a spus că este Dumnezeu Însuși? A fost realmente Dumnezeu? – R. Nu; eu am crezut ce mi-a spus, pentru că am văzut în el o ființă supraumană și am fost flatat.
3. De ce a luat numele de Dumnezeu? – R. Pentru a fi mai bine ascultat.
4. Dumnezeu se poate manifesta directamente oamenilor? – R. Cu siguranță ar putea, dar nu o mai face.
5. Deci, a făcut-o într-un timp? – R. Da, în primii ani ai Pământului.
6. Acel Spirit v-a făcut să scrieți lucruri pe care le recunoașteți astăzi ca fiind eronate? A făcut-o cu o bună sau cu o rea intenție? – R. Nu a fost cu o rea intenție; el însuși s-a înșelat, pentru că nu era suficient de luminat; văd, de asemenea, că iluziile propriului meu Spirit sau ale inteligenței mele l-au influențat, împotriva voinței lui. Cu toate acestea, în mijlocul câtorva erori de sistem, este ușor să recunoști marile adevăruri.
7. Principiul propriei voastre doctrine se bazează pe corespondențe. Încă mai credeți în aceste relații pe care le-ați găsit între fiecare lucru din lumea materială și fiecare lucru din lumea morală?– R. Nu. Este o ficțiune.
8. Ce înțelegeți prin aceste cuvinte: Dumnezeu este omul însuși?– R. Dumnezeu nu este om, dar omul este o imagine a lui Dumnezeu.
9. Vă rugăm, dacă binevoiți, să vă dezvoltați gândul.– R. Am spus că omul este imaginea lui Dumnezeu, pentru că inteligența, geniul pe care el uneori îl primește din Cer este o emanație a atotputerniciei divine: el îl reprezintă pe Dumnezeu pe pământ prin puterea pe care o exercită asupra întregii naturi și prin marile virtuți, care rezidă în puterea lui să le dobândească.
10. Ar trebui să considerăm omul ca parte din Dumnezeu? -R. Nu, omul nu este o parte a Divinității: nu este decât imaginea sa.
11. Ați putea să ne spuneți în ce manieră ați primit comunicări de la Spirite și dacă ați scris ceea ce v-a fost revelat în maniera mediumurilor noștri sau prin inspirație?-R. Când eram în tăcere și reculegere, Spiritul meu era ca încântat, în extaz și eu vedeam în mod clar o imagine în fața mea care îmi vorbea și îmi dicta ce trebuia să scriu; uneori s-a implicat și imaginația mea.
12. Ce ar trebui să gândim despre faptul raportat de cavalerul Beylon, în privința revelației pe care i-ați făcut-o reginei Louisa Ulrika? -R. Acea revelație este adevărată. Beyon a denaturat-o.
13. Care este opinia dumneavoastră despre Doctrina Spiritistă, așa cum este ea astăzi? -R. V-am spus că voi sunteți pe un drum mai sigur decât al meu, considerând că iluminarea voastră, în general, e mai extinsă. Eu trebuia să lupt contra unei mai mari ignoranțe și, mai ales, contra superstiției.

Allan Kardec-Revista Spiritistă-Jurnal de studii psihologice din Noiembrie 1859
Tradus de Societatea Spiritistă Română