Introducere în studiul fluidelor spirituale

Revista Spiritistă – Revista de Studii Psihologice, anul 9, nr. 3, Martie 1866

I

Fluidele spirituale joacă un rol important în toate fenomenele spiritiste sau mai bine spus, ele sunt chiar principiul acestor fenomene. Până în prezent mi-am limitat să spunem că un astfel de efect este rezultatul unei acțiuni fluidice; dar acest fapt general, suficient la început, nu mai este suficient atunci când vrem să scrutăm în detaliu. Inițial, Spiritele și-au limitat cu înțelepciune învățătura lor; mai târziu, au atras atenția asupra acestei grave chestiuni a fluidelor și nu doar într-un singur centru au abordat-o, a fost aproape în toate părțile.

Dar Spiritele nu vin să ne aducă această știință, mai mult ca oricare alta, gata făcută; ne îndrumă, ne oferă materialele, dar depinde de noi să le studiem, să le observăm, să le analizăm, să le coordonăm și să le punem în practică. Este ceea ce au făcut Spiritele pentru constituirea doctrinei și au acționat la fel cu privire la fluide. În o mie de locuri diferite, din câte știm, au schițat studiu fluidelor; peste tot găsim câteva fapte, câteva explicații, o teorie parțială, o idee, dar nicăieri o muncă generală completă. De ce acest lucru? E impotență din partea lor? Nu, desigur, pentru că ceea ce ar fi putut face ca oameni, pot face chiar mai mult ca Spirite; dar, așa cum am spus, ele nu vin, fără vreun motiv, ca să ne elibereze de munca inteligenței, fără de care forțele noastre ar rămâne inactive, s-ar debilita, pentru că am găsi comod ca ele să lucreze în locul nostru.

Munca este deci lăsată omului, dar cum inteligența sa, viața sa și timpul său, sunt limitate, nu îi este nimănui dat să elaboreze tot ceea ce este necesar pentru constituirea unei științe; de aceea, nu există o unică știință care să fie, din toate piesele, opera unui singur om; de asemenea, nu există o descoperire pe care primul său inventator să o fi dus la perfecțiune; la fiecare edificiu intelectual, mai mulți oameni și mai multe generații și-au adus contingentul lor de cercetării și observații.

Așa se întâmplă și cu chestiunea care ne ocupă, ale cărei diverse părți au fost tratate separat, apoi culese într-un corp metodic, atunci când a putut fi reunit suficient material. Această parte a științei spiritiste, prin urmare, nu mai este considerată a fi o concepție sistematică individuală, a unui om sau unui Spirit, ci produsul unor observații multiple, care își extrag autoritatea din concordanța care există între ele.

Din motivul pe care tocmai l-am exprimat, nu putem pretinde să fie spus aici ultimul cuvânt. Spiritele, după cum am spus, dau gradual învățăturile lor și le proporționează cu suma și maturitatea ideilor dobândite. Prin urmare, nu poate exista nicio îndoială că, mai târziu, vor pregăti terenul pentru noi observații; dar astăzi există elemente suficiente pentru a forma un corp metodic, care va fi ulterior și în mod gradual completat.

Înlănțuirea faptelor ne obligă să luăm punct nostru de plecare cel mai înalt, pentru a trece de la cunoscut la necunoscut.

II

Totul se leagă în opera creației. În trecut, erau considerate cele trei regnuri a fi complet independente unul de altul și s-ar fi râs de cel care ar fi pretins că găsește o corelație între mineral și vegetal, între vegetal și animal. O observație atentă a făcut să dispară soluția de continuitate și a dovedit că toate corpurile formează un lanț neîntrerupt; astfel încât, cele trei regnuri doar subzistă, în realitate, prin caracterele generale cele mai marcante; dar, în limitele lor respective se confundă, până în punctul în care se ezită a știi unde se termină unul și unde începe celălalt, și în care trebuie să fie situate anumite ființe; astfel sunt, de exemplu, zoofitele sau plantele animale, astfel numite, deoarece aparțin atât animalelor, cât și plantelor.

Același lucru se întâmplă în ceea ce privește compoziția corpurilor. Mult timp, cele patru elemente au servit drept bază pentru științele naturii; dar, au căzut înaintea descoperirilor făcute de chimia modernă, care a recunoscut un număr nedeterminat de corpuri simple. Chimia ne arată toate corpurile naturii formate din aceste elemente combinate în diverse proporții; din varietatea infinită a acestor combinații se nasc inumerabilele proprietății ale diferitelor corpuri. Astfel, de exemplu o moleculă de oxigen gazos și două de hidrogen gazos, combinate, formează apa. În transformarea lor în apă, oxigenul și hidrogenul pierd calitățile lor proprii; nu mai există, propriu-zis vorbind, oxigen și hidrogen, ci apă. Prin descompunerea apei, găsim cele două gaze în aceleași proporții. Dacă, în loc de o moleculă de oxigen sunt două, adică două din fiecare gaz, nu mai este apă, ci un lichid foarte coroziv. Deci, a fost suficientă o simplă schimbare în proporția unuia dintre elemente pentru a transforma o substanță salutară într-o substanță veninoasă. Printr-o operație inversă, elementele unei substanțe deletere, ca arsenul, de exemplu, sunt simplamente combinate în alte proporții, fără a adăuga sau scădea nici o altă substanță, acestea vor deveni inofensive sau chiar salutare. Mai există: mai multe molecule reunite, ale aceluiași element, care se vor bucura de proprietăți diferite, conform modului de agregare și a condițiilor mediului în care se găsesc. Ozonul, recent descoperit în aerul atmosferic, este un exemplu. S-a recunoscut că această substanță nu este alta decât oxigenul, unul din principiile constitutive ale aerului într-o stare particulară care îi conferă proprietăți distincte de oxigenul propriu-zis. Aerul este totuși întotdeauna format din oxigen și azot, însă calitățile sale variază dacă conține o cantitate mai mare sau mai mică de oxigen în stare de ozon.

Aceste observații, care par străine subiectului nostru, se relaționează totuși cu el de o manieră directă, așa cum vom vedea mai târziu; ele sunt, pe de altă parte, esențiale ca puncte de comparație.

Aceste compoziții și decompoziții se obțin în mod artificial și la o scală mică în laboratoare, dar ele se operează pe scală largă și în mod spontan în marele laborator al naturii. Sub influența căldurii, luminii, electricității, umidității un corp se descompune, elementele sale se separă, se operează alte combinații și din nou corpurile se formează. Astfel, aceeași moleculă de oxigen, de exemplu, care face parte din propriul nostru corp, după distrugerea sa, intră în compoziția unui mineral, a unei plante sau a unui corp animat. În corpul nostru actual se găsesc, prin urmare, aceleași particule de materie care au fost părți constitutive a unor multitudini de alte corpuri.

Cităm un exemplu pentru a vă face lucrul mai clar.

O mică sămânță este pusă în pământ, răsare, crește și devine un mare arbore, care dă în fiecare an frunze, flori și fructe. Înseamnă că acel arbore se găsea întreg în sămânță? Cu siguranță nu, deoarece conține o cantitate de materie mult mai considerabilă. De unde i-a venit deci acea materie? Lichidele, sărurile, gazele pe care planta le-a extras din pământ și din aer, care s-au infiltrat în tulpina sa, i-au augmentat puțin câte puțin volumul. Dar nici în pământ, nici în aer nu se găsește lemn, frunze, flori și fructe. Aceleași lichide, săruri și gaze, în actul de absorbție, s-au descompus; elementele lor au suferit noi combinații care le-au transformat în sevă, lemn, scoarță, frunze, flori, fructe, esențe volatile odorante, etc; chiar acele părți la rândul lor se vor distruge, descompune; elementele lor, se vor amesteca din nou cu pământul și aerul; vor recompune substanțele necesare fructificări; vor fi absorbite, descompuse și transformate încă o dată în sevă, lemn, scoarță, etc. Pe scurt, materia nu experimentează nici augmentare, nici diminuare, ea se transformă și ca urmare a acestor transformări succesive, proporția diverselor substanțe este întotdeauna în cantitate suficientă pentru necesitățile naturii. Să presupunem, de exemplu, că o anumită cantitate de apă este descompusă, în fenomenul vegetației, pentru furnizarea oxigenului și a hidrogenului necesar formării diverselor părți ale plantei; este o cantitate de apă care există mai puțin în masă; dar aceste părți ale plantei, în timpul descompuneri lor, vor elibera oxigenul și hidrogenul pe care îl conțineau, iar aceste gaze, combinându-se între ele, vor reface o cantitate de apă echivalentă cu cea care a dispărut.

Un fapt care nu este inoportun de semnalat aici, este că omul, care poate opera în mod artificial compozițiile și decompozițiile care se operează în mod spontan în natură, este împins să reconstruiască cel mai mic corp organizat, chiar și un fir de iarbă sau o frunză moartă. După ce a descompus un mineral, îi poate reforma toate părțile, așa cum a fost înainte; dar când separă elementele unei parcele de materie vegetală sau animală, nu le poate reconstrui, cu atât mai puțin să le dea viață. Puterea lui se oprește la materia inertă: principiul vieții este în mâna lui Dumnezeu.

Majoritatea corpurilor simple sunt numite ponderabile, deoarece poate fi măsurată greutatea lor, iar această greutate este în relație cu suma moleculelor conținute într-un volum dat. Altele sunt numite imponderabile, pentru că nu au nici o greutate pentru noi și oricare ar fi cantitatea lor sunt acumulate într-un alt corp care nu augmentează greutatea. Acestea sunt: căldura, lumina, electricitatea, fluidul magnetic sau a magnetului; acestea din urmă nu sunt decât varietăți ale electricității. Deși imponderabile, aceste fluide nu sunt lipsite de o putere foarte mare. Căldura divide corpurile cele mai dure, le reduce la vapori și le conferă lichidelor evaporate o forță de expansiune irezistibilă. Șocul electric spulberă arbori și pietre, curbă barele de fier, topește metalele, transportă în depărtare mase enorme. Magnetismul conferă fierului o putere de atracție capabilă să suporte greutăți considerabile. Lumina nu posedă același gen de forță, dar exercită o acțiune chimică asupra majorității corpurilor, iar sub influența ei se operă neîncetat compoziții și decompoziții. Fără lumină, vegetalele și animalele se ofilesc, fructele nu au savoare, nici culoare.

III

Toate corpurile din natură, minerale, vegetale, animale, animate sau inanimate, solide, lichide sau gazoase, sunt deci formate din aceleași elemente, combinate astfel încât să producă o infinită varietate de diferite corpuri. Știința merge mai departe astăzi; investigațiile sale conduc puțin câte puțin la marea lege a unității. Acum este mai mult sau mai puțin generalmente admis că, corpurile considerate a fi simple, nu sunt decât modificări, transformări a unui element unic, principiul universal desemnat cu numele de eter, fluid cosmic sau fluid universal; astfel, conform modului de agregare a moleculelor ale acestui fluid, sub influența unor circumstanțe particulare, acestea dobândesc proprietăți speciale care constituie corpurile simple; aceste corpuri simple, combinate între ele în diverse proporții, formează, așa cum am spus, nenumărate varietăți de corpuri compuse. Conform acestei opinii, căldura, lumina, electricitatea și magnetismul nu sunt egalmente decât modificări ale fluidului primitiv universal. Astfel, acest fluid care, conform tuturor probabilităților, este imponderabil, ar fi în același timp principiul fluidelor imponderabile și a corpurilor ponderabile.

Chimia ne face să penetrăm în constituția intimă a corpurilor; dar, din punct de vedere experimental vorbind, ea nu trece dincolo de corpurile considerate ca simple; mijloacele sale de analiză sunt impotente în a izola elementul primitiv și în determinarea esenței. Acum, între acest element în puritatea sa absolută și punctul în care se opresc investigațiile științei, intervalul este imens. Raționând prin analogie, ajungem la concluzia că între aceste două puncte extreme, acest fluid trebuie să sufere modificări care scapă instrumentelor și simțurilor noastre materiale. Vom încerca să penetrăm, în acest nou câmp, până acum închis exploatării.

IV

Până astăzi nu avem decât idei foarte incomplete despre lumea spirituală sau invizibilă; se imagina Spiritele ca ființe din afară umanității; îngerii erau de asemenea creaturi aparte, de o natură mai perfectă. În ceea ce privește starea sufletelor după moarte, cunoașterea nu a fost mult mai pozitivă. Opinia cea mai generală făcea din ele ființe abstracte, dispersate în imensitate și care nu mai aveau nici o relație cu cei vii, fie că se aflau, conform doctrinei Bisericii, în beatitudinea cerului sau în tenebrele infernului. În plus, observațiile științei s-au oprit la materia tangibilă, rezultând între lumea corporală și lumea spirituală un abis care părea să excludă orice apropiere. Tocmai acest abis vine să umple, cel puțin în parte, noile observații și studiul fenomenelor încă puțin cunoscute.

Spiritismul ne învață mai întâi că Spiritele sunt sufletele oamenilor care au trăit pe pământ; că ele progresează fără încetare și că îngerii sunt aceleași suflete sau Spirite ajunse la o stare de perfecțiune care le apropie de Divinitate.

În al doilea rând, spiritismul ne învață că sufletele trec în mod alternativ de la starea de încarnare la cea de eraticitate[1]; că în această din urmă stare, Spiritele constituie populația invizibilă a globului, de care rămân atașate până când au dobândit dezvoltarea intelectuală și morală pe care o presupune natura acelei lumi, după care o lasă să treacă într-o altă lume mai avansată.

Prin moartea corpurilor, umanitatea corporală procură suflete sau Spirite lumii spirituale; prin nașteri, lumea spirituală alimentează lumea corporală; deci, există o transmutare sau o deversare neîncetată din una în alta. Această relație constantă le face solidare, pentru că sunt aceleași ființe care intră în lumea noastră și care o părăsesc în mod alternativ. Este aici un prim element de uniune, un punct de contact care diminuează deja distanța care părea să separe lumea vizibilă de lumea invizibilă.

Natură intimă a sufletului, adică a principiului inteligent, sursa gândirii, scapă completamente investigației noastre; dar acum știm că sufletul este revestit cu un înveliș sau corp fluidic care îl face, după moartea corpului material, ca înainte, o ființă distinctă, circumscrisă și individuală. Sufletul este principiul inteligent considerat în mod izolat; este forța activă și gânditoare care se poate concepe izolat de materie, doar ca o abstracție. Revestit cu învelișul său fluidic, sau perispirit, sufletul constituie ființa numită Spirit, iar atunci când este revestit de învelișul corporal, el constituie omul; acum, deși în starea de Spirit se bucură de proprietăți și facultăți speciale, sufletul nu încetează să aparțină umanității. Spiritele sunt deci ființe asemănătoare nouă, deoarece fiecare dintre noi devine Spirit, după moartea corpului său și fiecare Spirit redevine om prin naștere.

Acest înveliș nu este sufletul, pentru că nu gândește: nu este decât un veșmânt; fără suflet, perispiritul, la fel ca și corpul, este o materie inertă privată de viață și de senzații. Noi spunem materie, pentru că de fapt perispiritul, deși are o natură eterică și subtilă, nu este mai puțin materie, la fel ca fluidele imponderabile și, în plus, materie de aceeași natură și de aceeași origine cu materia tangibilă mai grosieră, așa cum o să vedem mai târziu.

Sufletul nu este revestit de perispirit numai în stare de Spirit; este inseparabil de acel înveliș, care îl urmează atât în încarnare cât și în eraticitate. În încarnare, este legătura care unește învelișul de corp, intermediarul cu ajutorul căruia acționează asupra organelor și percepe senzațiile lucrurilor exterioare. În timpul vieții, fluidul perispiritual se identifică cu corpul și îl penetrează în toate părțile; la moarte se degajează de el; corpul privat de viață se dizolvă, dar perispiritul, întotdeauna unit sufletului adică principiului vivifiant, nu piere; unicamente sufletul, în loc de două învelișuri, conservă doar unul, cel mai lejer, cel mai în armonie cu starea sa spirituală.

Deși, aceste principii sunt elementare pentru spiritiști, a fost util să le reamintim pentru a înțelege explicațiile subsecvente și a legăturii de idei. 

V

Anumite persoane au pus la îndoială utilitatea învelișului perispiritual al sufletului și prin urmare existența sa. Sufletul, spun ele, nu are nevoie de un intermediar pentru acționa asupra corpului; iar, odată separat de corp este un accesoriu superfluu.

La aceasta răspundem, mai întâi, că perispiritul nu este o creație imaginară, o ipoteză inventată pentru a ajunge la o soluție; existența sa este un fapt constatat prin observație. Cât despre utilitatea sa, fie în timpul vieții, fie după moarte, trebuie să admitem că, din moment ce perispiritul există, este pentru că servește  la ceva. Cei care îi contestă utilitatea sa sunt ca un individ care, nu înțelege funcțiile anumitor roți într-un mecanism, concluzionând că acestea nu servesc la nimic decât să complice mașina fără a fi necesar. Nu vede că dacă cea mai mică piesă ar fi suprimată, totul s-ar dezorganiza. Câte lucruri, în marele mecanism al naturii, par inutile în ochi ignoranților și chiar în ochi anumitor savanți, care de bună credință cred că, dacă ar fi fost însărcinați cu construcția universului, ar fi făcut-o mult mai bine!

Perispiritul este una din roțile cele mai importante din organism; știința l-a observat în unele dintre efectele sale și la rândul său, l-a desemnat cu numele de fluid vital, fluid sau influx nervos, fluid magnetic, electricitate animală, etc., fără să-și dea seama precis de natura sa și de proprietățile sale, și chiar mai puțin de originea sa. Ca înveliș al Spiritului după moarte, a fost suspectat din cele mai vechi timpuri. Toate tehnologiile atribuie ființelor lumii invizibile un corp fluidic. Sfântul Pavel a spus în termen preciși că renaștem cu un corp spiritual. (Ep. 1 din Corinteni, Cap. XV, V, de la 35 la 44 și 50)

Se întâmplă la fel cu toate marile adevăruri fondate pe legile naturii și de care, în toate epocile, oameni de geniu au avut intuiția. Astfel că, încă dinaintea erei noastre, filozofi învățați au suspectat rotunjimea pământului și mișcarea sa de rotație, ceea ce nu ia nimic din meritele lui Copernic și Galilei, chiar presupunând că aceștia din urmă au profitat de ideile precursorilor lor. Mulțumită muncii lor, care nu era decât o opinie individuală, o teorie incompletă și fără probe, necunoscută maselor, a devenit un adevăr științific, practic și popular.

Doctrina perispiritului este în același caz; Spiritismul nu l-a descoperit primul; dar, la fel ca Copernic cu mișcarea pământului, el a studiat, a demonstrat, a analizat, a definit și a extras rezultate fecunde. Fără studii moderne mai complete, acest mare adevăr, ca multe altele, ar fi încă în stare de literă moartă.

VI

Perispiritul este elementul de legătură care unește lumea spirituală cu lumea corporală. Spiritismul ni le arată într-o relație atât de intimă și constantă, încât de la una la alta tranziția este aproape imperceptibilă; acum, așa cum, în natură, regnul vegetal este legat de regnul animal prin ființele semi-vegetale și semi-animale, starea corporală este legată de starea spirituală nu numai prin principiu inteligent, care este același, dar și prin învelișul fluidic, în același timp, semi- material și semi-spiritual al acestui principiu. În timpul vieții terestre, ființa corporală și ființa spirituală se confundă și acționează de comun acord; moartea corpului nu face decât să le separe. Legătura dintre aceste două stări este astfel și reacționează una asupra celeilalte cu atâta forță, încât va veni o zi în care se va recunoaște că studiul istoriei naturale a omului nu poate fi complet fără studiul învelișului perispiritual, adică fără a pune piciorul în domeniul lumii invizibile.

Această apropiere este și mai mare când vom observa originea, natura, formarea și proprietățile perispiritului, observații care derivă naturalmente din studiul fluidelor.

VII

Este recunoscut faptul că toate materialele animale au ca principii constitutive oxigenul, hidrogenul, azotul și carbonul, combinate în diferite proporții. Acum, așa cum am mai spus, aceste corpuri simple au ele însele un principiu unic, care este fluidul cosmic universal; prin diversele lor combinații ele formează toate varietățile de substanțe care compun corpul uman, singurul despre care vorbim aici, deși sunt aceleași în ceea ce privește animalele și plantele. Rezultă că corpul uman, în realitate,  nu este decât un fel de concentrare, de condensare sau, dacă vreți, de solidificare a fluidului universal, la fel cum diamantul este o solidificare a dioxidului de carbon. Într-adevăr, presupunând dezagregarea completă a tuturor moleculelor corpului, găsim oxigenul, hidrogenul, azotul și carbonul, altfel spus, corpul va fi volatilizat. Aceste patru elemente reduse la starea lor primitivă printr-o nouă și mai completă decompoziție, dacă mijloacele noastre de analiză ar permite, ar da fluidul cosmic. Acest fluid, fiind principiul întregii materii, este el însuși materie, deși într-o completă stare de eterizare.

Un fenomen analog se întâmplă în formarea corpurilor fluidice sau perispirit: fiind egalmente o condensare a fluidului cosmic în jurul focarului inteligenței sau a sufletului. Dar aici transformarea moleculară se operă în mod diferit, pentru că fluidele conservă imponderabilitatea lor și calitățile lor eterice. Corpul perispiritual și corpul uman au deci sursa lor în același fluid; ambele sunt materie, deși în două stări diferite. Prin urmare, avem dreptate când spunem că perispiritul are aceeași natură și aceeași origine cu materia cea mai grosieră. El nu are, după cum putem vedea, nimic supranatural, deoarece este legat prin principiul său de lucrurile naturii, din care este doar o varietate.

Fluidul universal fiind principiu tuturor corpurilor naturii, animate și inanimate și în consecință ale pământului, ale pietrelor, Moise a avut dreptate când a spus: «Dumnezeu a format corpul omului din limonul pământului.» Ceea ce nu vrea să spună că Dumnezeu a luat pământul, l-a frământat și a modelat corpul omului așa cum se modelează o statuie din lut, așa cum au crezut cei care au luat cuvintele biblice literalmente, ci că corpul era format din aceleași principii sau elemente ca limonul pământului sau care au servit drept formare la limonul pământului.

Moise a adăugat:« Și i-a dat un suflet viu, făcut după asemănarea sa.» El face astfel o distincție între suflet și corp; indică că sufletul este de o natură diferită, că nu este materie, ci este spiritual și imaterial ca Dumnezeu. El spune: un suflet viu, pentru a specifica că numai în el se află principiul vieții, în timp ce corpul format din materie, el însuși nu trăiește. Aceste cuvinte: după asemănarea sa, implică o similitudine și nu o identitate. Dacă Moise ar fi privit sufletul ca pe o porțiune din Divinitate, ar fi spus: Dumnezeu l-a animat dându-i un suflet extras din propria sa substanță, așa cum spune că trupul a fost extras din pământ.

Aceste reflecții sunt un răspuns pentru persoanele care acuza Spiritismul de materializarea sufletului, deoarece îi conferă un înveliș semi-material.

VIII

În stare normală, perispiritul este invizibil pentru ochi noștri și impalpabil la atingerea noastră, la fel cum sunt o infinitate de fluide și gaze. Cu toate acestea, invizibilitatea, impalpabilitatea și chiar imponderabilitatea fluidului perispiritual nu sunt absolute; de aceea, spunem în stare normală. Suferă, în anumite cazuri, fie poate o condensare mai mare, fie o modificare moleculară de natură specială care îl face momentan vizibil sau tangibil: astfel, se produc aparițiile. Fără să existe o apariție, mulți oameni simt impresia fluidică a Spiritelor prin senzația de atingere, care este un indice de natură materială.

În orice manieră se operează modificarea atomică a fluidului, nu există coeziune ca în corpurile materiale; aparența se formează instantaneu și se disipa la fel, ceea ce explică aparițiile și disparițiile subite. Aparițiile, fiind produsul unui fluid material invizibil, se face vizibil ca urmare a unei schimbări momentane în constituția sa moleculară, nu este mai supranatural decât vapori făcuți în mod alternativ vizibili sau invizibili prin condensare sau prin rarefacție. Cităm vaporul ca punct de comparație, fără a pretinde că există o asemănare de cauză și efect.

IX 

Anumite persoane au criticat calificarea semi-materială dată perispiritului, spunând că un lucru este materie sau nu este. Chiar dacă s-ar admite că expresia este improprie, ar trebui să fie luată în absența unui termen special pentru a exprima această stare particulară a materiei. Dacă ar exista un termen mai apropriat pentru acesta, criticii ar fi trebuit să-l indice. Perispiritul este materie, așa cum tocmai am văzut, în mod filozofic vorbind și prin esența sa intimă; nimeni nu ar putea contesta; dar nu are proprietățile materiei tangibile, așa cum este concepută în mod vulgar; nu poate fi supus analizei chimice; pentru că, deși, are aceleași principii cu carnea și marmura, și poate lua aparența sa, nu este în realitate, nici carne, nici marmură. Prin natura sa eterică, posedă atât materialitatea prin substanță, cât și spiritualitatea prin impalpabilitatea sa, iar cuvântul semi-material nu este mai ridicol, ca cel de semi-dublu și atât de multe altele, pentru că putem spune, de asemenea, că un lucru este dublul sau nu este. 

X

Fluidul cosmic, ca principiu elementar universal, oferă două stări distincte: cea de eterizare sau imponderabilitate, care poate fi considerată ca stare normală primitivă și cea de materializare sau ponderabilitate, care nu este decât, într-un fel, consecutivă. Punctul intermediar este cel al transformării fluidului în materie tangibilă; dar, din nou, nu există o tranziție bruscă, deoarece se pot considera fluidele imponderabile ca un termen mediu între cele două stări.

Fiecare din aceste două stări dă necesariamente naștere unor fenomene speciale; cel de-al doilea aparține celor din lumea vizibilă, iar cel dintâi celor din lumea invizibilă. Unele, numite fenomene materiale, sunt resortul științei propriu-zise; celelalte, calificate ca fenomene spirituale, pentru că ele se leagă de existența Spiritelor se află în atribuțiile Spiritismului; dar, au între ele atâtea puncte de contact care le servesc la iluminarea reciprocă și că, așa cum am spus, studiu unora nu poate fi complet fără studiul altora.

Este explicația celor din urmă, care conduce studiul fluidelor, din care vom face, ulterior, subiectul unei lucrări speciale.

[1] Eraticitate- Starea Spiritelor eratice, adică care nu sunt încarnate, în timpul intervalelor de existență corporală.

Allan Kardec – Revista Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română