Johann Heinrich Pestalozzi s-a născut la 12 ianuarie 1746 la Zurich, la acea vreme principalul oraș al Confederației Elvețiene, cufundat într-un context național revoluționar. Johann Heinrich Pestalozzi a fost un om care a revoluționat forma primară de învățământ în lume.
Familia sa era de origine italiană și s-a stabilit în Elveția cu ani înainte din motive religioase, cauza fiind mărturisirea credinței protestante în contextul istoric al reformei religioase apărute în Germania în secolul al XVI-lea promovată de Martin Luther. Spunea că : «Nu dorea să se despartă de Biserica Catolică, pur și simplu mergea împotriva nedreptăților și că credința fără fapte este credință moartă.»
Tatăl său Juan Bautista, pe lângă faptul că era chirurg oftalmologic, era ocultist. Moartea sa timpurie la vârsta de 34 de ani i-a lăsat pe Johann Heinrich Pestalozzi și surorile sale fără tată, când Pestalozzi avea doar 5 ani.
Ca urmare a acestui fapt, întreaga familie a fost nevoită să se adapteze la noua situație destul de precară, primind o pregătire preponderent maternă. Mama sa Susana Hotz, originară din Wädenswil de pe lacul Zurich, s-a ocupat de educația celor trei copii, creându-i un caracter timid și sentimental lui Johann.
Susana a avut însă ajutorul unei servitoare, Bárbara Schmid, care a fost numită cu afecțiune Babeli de către familie.
În zilele libere ale copilăriei sale, Johann împreună cu mama și surorile sale mergeau să-și vadă bunicul matern, care era preot în Höngg. Împreună au vizitat casele și școlile enoriașilor, pentru a-i ajuta și tocmai acolo, în timpul vizitelor Johann Heinrich Pestalozzi a avut contact cu sărăcia oamenilor, fapt care la impresionat profund.
A remarcat consecințele fizice și psihologice ale muncii impuse copiilor în fabrici, din cauza deficitului de subzistență din regiune, și a constatat cu multă durere cât de puțin făceau școlile catolice pentru a-i ajuta pe cei neputincioși.
Suferința, ignoranța, incapacitatea și lipsa resurselor pentru a ieși din această situație îl impresionează enorm pe Johann Heinrich Pestalozzi tot restul vieții și este ceea ce îl va ghida în viitoarele sale inovații educaționale.
Încă de mic, Johann Heinrich Pestalozzi a avut o neliniște și o curiozitate interioară pentru tot ce era diferit, ascuns și secret. Nu își pierdea timpul cu ceea ce considera fleacuri sau superficialități cotidiene.
El nu a fost niciodată considerat un elev model, însă capacitatea sa de a înțelege principalele probleme ale învățăturilor a fost foarte rapidă. Capta chestiunile importante pe care le predau profesorii, fapt care a făcut să câștige respectul față de ei. Și-a terminat studiile de bază într-o școală germană.
Toată viața a fost considerat de tovarășii săi din copilărie un copil vulnerabil și un bufon pretențios, luându-l drept inutil sau inept pentru tot ceea ce era legat de viața de zi cu zi și care necesita o anumită pricepere de execuție.
Cu toate acestea, au fost subiecte speciale care i-au atras atenția. Această aparentă înstrăinare l-a condus la o capacitate nelimitată de sacrificiu în interesele sale preferate. Aceste puncte preferate au devenit idei fixe și le va dezvolta în viitor când va avea abilitățile necesare.
Din 1754 până în 1761 a studiat la o școală latină, apoi între 1761 și 1763 la Collegium Humanitatis, frecventând până la 18 ani Colegium Carolium, care era destinat pregătirii teologice. La acesta din urmă a urmat doar primele două cursuri, filologie și filozofie. Johann Heinrich Pestalozzi a fost educat pentru a deveni preot. Totuși, era un polimat și, ca atare, spera să aibă o mare oportunitate de a-și duce la bun sfârșit ideile educaționale, ceea ce arată că germenul instruirii era în el. În acel moment, potrivit lui, jurisprudența era singura carieră care îi permitea să acționeze politic pentru binele celor umili.
Vârsta adultă și aspirațiile sale juridice și politice (1765-1767)
Pedagogia progresivă, cunoscută și sub numele de școala nouă, a fost o mișcare pedagogică inovatoare. O apăra mai mulți gânditori critici cu educația tradițională, acuzați de formalism, de autoritarism, de promovare a competitivității și fiind că reprezenta o simplă transmitere a cunoștințelor prin memorarea pasivă a elevului, fără vreo legătură cu interesele sale.
Această mișcare a definit un model educațional cu trăsături opuse: educație practică, participativă, democratică, colaboratoare, activă și motivațională.
Avea ca referințe ideile filozofice și pedagogice ale autorului precum Jean Jacques Rousseau (scriitor, filozof, botanist, naturalist și muzician al iluminismului), a cărui ideologie alături de curentul naturalist predominant, au provocat o enormă efervescență atât în Elveția, cât și în lume.
Ideile lui Johann Heinrich Pestalozzi se bazau și pe ideile altui predecesor precum Johan Amos Comenius, considerat Părintele Pedagogiei. Propunerea pedagogică a lui Comenius s-a bazat pe faptul că toți avem capacitatea de a fi educați. Mai mult, el credea că pacea mondială poate fi atinsă prin educație.
Protagonistul nostru avea să extindă ulterior ideea începută de ei, prezentând educația într-un mod didactic, acordând o importanță mai mare copilului care învață și nu doar conținutului. Credea că soluția la contradicțiile și sărăcia din societate trebuie căutată într-o bună educație.
În 1765, profesorul lui Pestalozzi, care a urmat și învățăturile lui Rousseau, a fondat Societatea Elvețiană împreună cu alți douăzeci de filozofi. Obiectivul acelei societăți era promovarea libertății, reforma Constituției aristocratice a Elveției pe baze democratice, regenerarea morală și civică și educația populară.
Johann Heinrich Pestalozzi, care avea doar 19 ani, a fost un membru activ, contribuind cu multe articole la ziarul societății Der Erinnerer, «Monitorul».
Săptămânal se grupau pentru a dezbate morală, politică, istorie și pedagogie. Johann Heinrich Pestalozzi a profitat de această ocazie publicând cu veridicitate și rigoare mai multe scrieri care au abordat cazuri de prevaricare juridică și corupție oficială.
S-a împrietenit cu Torna-Johann Kaspar Lavater, care a studiat teologia, și cu Franz Antón Mesmer, divulgatorul magnetismului animal.
După eșecul primei sale predici și influența filozofului Jean-Jacques Rousseau asupra vieții sale, Johann Heinrich Pestalozzi a decis să abandoneze Colegium în toamna anului 1765.
S-a crezut atunci că ar fi complice la evadarea unui colaborator fugar al ziarului, iar asupra lui au căzut serioase suspiciuni penale. Deși nevinovăția sa a fost dovedită ulterior, a fost arestat timp de trei zile. A fost eliberat sub avertismente severe.
Ziarul a fost închis în 1767 din cauza poziției sale radical democratică.
La 23 de ani, căsătorit cu un fiu, Pestalozzi înființează o fermă agricolă, care nu are succes. Apoi a fondat acolo o companie industrială textilă cu copii săraci, cărora le-a dat educație și instruire. Câțiva ani mai târziu în 1780 și această inițiativă eșuează, iar apoi Pestalozzi, pentru a supraviețui, s-a dedicat activității de scriitor. Această funcție literară a lui Pestalozzi durează douăzeci de ani și datorită ei avem un număr mare de lucrări pe care ni le-a lăsat acest autor.
La Stans în 1799, după Revoluția Elvețiană din 1798 (o replică a Revoluției Franceze), care a fost un dezastru pentru cantonul Nidwalden, a cărui capitală era Stans, Guvernul Elvețian ia încredințat lui Pestalozzi, care a colaborat politic cu guvernul, educația orfanilor de război și a copiilor săraci din regiune. Cu această experiență, care durează șapte luni, Pestalozzi intră în lumea educației.
La Burgdorf între ani 1799 și 1804, Pestalozzi a început să lucreze ca profesor într-o școală publică, iar în 1800 a înființat o instituție de învățământ privată (internat) în castelul acestui oraș. După trei ani a fost nevoit să-l abandoneze, apoi și-a mutat institutul la Münchenbuchsee, iar după un an a acceptat oferta orașului Yverdon de a-și muta institutul acolo. În 1801, Pestalozzi și-a prezentat ideile despre educație în cartea Cum Gertrude învață copiii ei. Metoda lui a început de la cea mai simplă la cea mai dificilă: observație, conștientizare și discurs
Pe 14 decembrie 1814 i-a murit soția.
În Yverdon între 1804 și 1825, Instituția de învățământ a lui Pestalozzi își atinge deplinătatea și renumele internațional. Datorită ajutorului unor buni colaboratori, perfecționează și diseminează metoda.
În 1815 au apărut diferențe între profesorii școlii. În ultimii ani, în cadrul instituției au apărut tot mai multe dificultăți, provocând nemulțumiri fondatorului. La 1825 institutul se închide, iar Pestalozzi se întoarce la Neuhof. Ultimii ani ai lui Pestalozzi au fost ani de deprimare și tristețe pentru el. La Neuhof scrie reflecțiile vieții sale și cea mai recentă carte a lui Cântecul lebedei.
Influența asupra lui Allan Kardec
Pestalozzi, ca ilustru, stimat și dedicat pedagog, a avut o relație strâns legată cu Hippolyte León Denizard Rivail, care ani mai târziu avea să fie codificatorul doctrinei spiritiste, cunoscut în întreaga lume sub pseudonimul de Allan Kardec.
Hippolyte León Denizard Rivail în 1814 a fost dus să studieze la Yverdon de mama sa, cu abia 10 ani. Acest nou elev, era foarte aplicat și în concordanță cu caracteristicile pe care le pretindea institutul. Elevii buni îi ajutau pe profesori cu orele pentru cei mai mici. Astfel, a pus în practică metoda lui Pestalozzi.
Pestalozzi a fost creatorul unui sistem în care facultățile intelectuale ale ființei umane tind să se dezvolte progresiv, a implementat o reînnoire pedagogică de mare difuzare și importanță, iar sistemul său de învățământ a avut o influență extraordinară asupra tânărului din Lyon.
Ajuns la Paris, Rivail și-a început imediat activitatea pedagogică, publicând prima sa carte în 1823, Curs practic și teoretic de Aritmetică, în două volume, cu peste șase sute de pagini, la doar 19 ani.
În codificarea doctrinei spiritiste, pedagogia susținută de Pestalozzi face un salt calitativ cu Kardec, întrucât ideea că suntem ființe încarnate clarifică într-un mod mult mai clar principiile pedagogice apărate de Pestalozzi şi Rivail.
În multe locuri se înființează institute noi cu metoda pestalozziană în Germania și mai ales în Prusia. Prim-ministrul Prusiei și miniștrii săi au fost susținători ai metodei, ducând mai mulți profesori din Prusia la Yverdon pentru a fi pregătiți acolo.
Legatul lui Pestalozzi pentru timpurile viitoare
Viața lui a fost un exemplu de perseverență, blândețe și fermitate, a dat dovadă de mare dragoste pentru idealurile sale, pentru copii, pentru adevărata educație, fiind imposibilă separarea operei sale de viața sa.
Acest mare pedagog a fondat mai multe instituții de învățământ, atât în Germania, cât și în regiunile francofone din Elveția, și a scris multe lucrări în care explică principiile sale revoluționare moderne de educație.
Sloganul său a fost: «Învățământul cu capul, mâna și inima.» Datorită lui Pestalozzi, în jurul anului 1830, analfabetismul elvețian din secolul al XVIII-lea a fost aproape depășit în întregime.
A murit la Brugg pe 17 februarie 1827. La două zile după moartea sa, Pestalozzi a fost înmormântat lângă școala din Birr. Era ceea ce și-a dorit el.
În ciuda frigului și zăpezii, un număr mare de adulți și școlari din satele învecinate au venit la înmormântare. Profesorii l-au dus pe umeri la mormânt, iar acolo i-au mulțumit cu un cântec. Conform dorinței sale, pe mormânt a fost plantați trandafiri albi.
