Necesitatea încarnării

Revista Spiritistă – Revista de Studii Psihologice, anul 7, nr. 2, Februarie 1864

(Societatea Spiritistă de Sens. – Medium, M. Percheron)

Dumnezeu a vrut ca Spiritul omului să fie legat de materie pentru a suferi vicisitudinile corpului cu care el se identifică până în punctul de a se amăgi și a-l lua drept el însuși, în timp ce nu este decât închisoarea sa temporară; este ca și cum un prizonier se confunde cu zidurile temniței sale. Materialiștii sunt foarte orbi să nu perceapă eroarea lor; căci, dacă ar vrea să reflecteze puțin în mod serios, ar vedea că nu prin materia corpului lor se pot manifesta; ar vedea că, din moment ce materia corpului se renovează în mod continuu, ca apa unui râu, nu este decât prin Spirit cum ar putea știi că sunt întotdeauna ei înșiși.

Să presupunem că corpul unui om care cântărește șaizeci de kilograme asimilează, pentru repararea forțelor sale, un kilogram de substanță nouă pe zi, pentru a înlocui aceeași cantitate de molecule vechi de care se separă și care au efectuat rolul pe care ele ar fi trebuit să-l îndeplinească în compoziția organelor sale, prin urmare, la sfârșitul a șaizeci de zile, materia acelui corp se va găsi reînnoită. Cu această presupunere, ale cărei cifre ar putea fi contestate, dar adevărate în principiu, materia corpului s-ar reînnoi de șase ori pe an; corpul unui om de 20 de ani, prin urmare, ar fi reînnoit deja de o sută douăzeci de ori; la 40 de ani, ar fi de două sute patruzeci de ori; la 80 de ani, de patru sute optzeci de ori. Dar Spiritul vostru va fi reînnoi? Nu, pentru că aveți conștiința că sunteți întotdeauna voi înșivă. Prin urmare, este Spiritul vostru care constituie eul vostru și prin care vă manifestați, și nu corpul vostru, care nu este decât o materie efemeră și schimbătoare.

Materialiștii și panteiștii spun că moleculele dezagregate după moartea corpului, reintră toate în masa comună a elementelor lor primitive, la fel spun de suflet, adică de ființa care gândește în tine; dar ce știu ei? Există o masă comună de substanță care gândește? Nu au demonstrat-o niciodată și este ceea ce ar fi trebui să facă înainte de-a afirma. Nu este, deci, decât din partea lor o ipoteză; acum, deoarece în timpul vieții corpului moleculele se dezagregă de câteva sute de ori, Spiritul rămâne întotdeauna același, conservând conștiința individualității sale, nu este mai logic să admitem că natura Spiritului nu este dezagregabilă? Atunci, de ce s-ar dizolva după moartea corpului și nu înainte?

După această digresiune, adresată materialiștilor, mă întorc la subiectul meu. Dacă Dumnezeu a vrut ca creaturile sale spirituale să fie momentan unite materiei, este, repet, pentru a le face să simtă și ca să spunem așa, să se supună necesităților care le exige materia corpului pentru conservarea și întreținerea ei; din aceste nevoi se nasc vicisitudinile care le fac să simtă suferința și să înțeleagă comizerația pe care trebuie să o aibă pentru frații săi în aceeași poziție. Această stare tranzitorie este, deci, necesare progresului Spiritului vostru, care fără aceasta ar rămâne stagnat. Necesitățile pe care corpul vostru vă face să experimentați stimulează Spiritul vostru și îl forțează să caute mijloace pentru a le asigura; din această muncă forțată naște dezvoltarea gândirii; Spiritul constrâns să prezideze mișcările corpului pentru a le dirija în vederea conservării sale, este condus la munca materială și de acolo, la munca intelectuală, care se necesită una pe alta, pentru că realizarea concepțiilor Spiritului exige munca corpului, iar acest lucru nu se poate face decât sub direcția și impulsul Spiritului. Spiritul având, astfel, deprins obiceiul de a lucra, fiind constrâns de nevoile corpului, munca, la rândul său, devine o necesitate pentru el, iar după ce e degajat de legăturile sale, nu se mai gândește la materie, se gândește să muncească cu el însuși pentru avansarea sa.

Acum înțelegeți necesitatea Spiritului vostru de a fi legat de materie pentru o parte a existenței sale, pentru a nu rămâne staționar.

Tatăl tău, PERCHERON, asistat de Spiritul PASCAL

Notă.- La aceste observații, perfectamente juste, noi adăugăm că, în timp ce muncește pentru el însuși, Spiritul încarnat lucrează pentru ameliorarea lumii în care locuiește; el ajută astfel la transformarea sa și la progresul său material care sunt în vederile lui Dumnezeu, al cărui instrument inteligent este. În înțelepciunea sa prevăzătoare, Providența a dorit ca totul să se înlănțuie în natură; ca toți, oamenii și lucrurile să fie solidare; apoi, când Spiritul și-a îndeplinit atribuția sa, când este suficient de avansat, se bucură de fructul operelor sale.

Studii asupra reîncarnării

(Societatea spiritistă din Paris. – Medium, Domnișoară A. C.)

I

Limitele reîncarnării

Reîncarnarea este necesară atâta timp cât materia domină Spiritul; dar din moment ce Spiritul încarnat a ajuns să domine materia și îi anulează efectele reacției sale asupra moralului, reîncarnarea nu mai are nici o utilitate, nici un motiv de a fi. De fapt, corpul este necesar Spiritului pentru munca progresivă până când, după ce a ajuns să manevreze acest instrument după bunul plac, să-i imprime voința sa, munca este realizată. Atunci, are nevoie de un alt câmp pentru marșul său, pentru avansarea sa către infinit; are nevoie de un alt cerc de studiu unde materia grosieră a sferelor inferioare este necunoscută.

După ce s-a purificat și experimentat senzațiile sale, pe pământ sau pe alte globuri analoage, el este pregătit pentru viața spirituală și studiile sale. După ce s-a elevat deasupra tuturor senzațiilor corporale, el nu mai are nici una din acele dorințe sau nevoi inerente corporalități: el este Spirit și trăiește prin senzațiile spirituale care sunt infinitamente mai delicioase decât cele mai agreabile senzații corporale.

II

Reîncarnarea și aspirațiile omului

Aspirația sufletului conduce la realizarea lor, iar această realizare se îndeplinește în reîncarnare atâta timp cât Spiritul este în munca materială; mă explic. Să luăm Spiritul la debutul său în cariera umană: stupid și brut, el simte totuși scânteia divina în el, din moment ce adoră un Dumnezeu, care se materializează conform materialității sale. În această ființă încă vecină animalului, există o aspirație instinctivă, inconștientă aproape, către o stare mai puțin inferioară. El începe prin dorința de a-și satisface apetiturile sale materiale și invidie pe cei care îi vede într-o stare mai bună ca a lui; astfel, într-o încarnare ulterioară, el însuși alege sau mai degrabă, este antrenat într-un corp mai perfecționat și întotdeauna, în fiecare din existențele sale, el dorește o ameliorare materială; nu se găsește niciodată fericit, vrea întotdeauna să urce, pentru că aspirația spre fericire este marele levier al progresului.

Treptat și pe măsură ce senzațiile sale corporale vor devin mai mari, mai rafinate, senzațiile spirituale de asemenea se trezesc și cresc. Apoi, începe munca morală și purificarea sufletului se unește aspirațiilor corpului pentru a atinge starea superioară.

Această stare de egalitate a aspirațiilor materiale și spirituale nu este de lungă durată; curând Spiritul se elevă deasupra materiei și senzațiile sale nu mai pot fi satisfăcute de ea; are nevoie de mai mult; are nevoie de mai bine; dar acolo corpul fiind adus la perfecțiunea sensibilă nu poate urma Spiritul, care acum o domină și se detașează tot mai mult de ea ca de un instrument inutil. El direcționează toate dorințele sale, toate aspirațiile sale către o stare superioară; el simte că necesitățile corporale care i-au fost un motiv de fericire în satisfacțiile sale, nu sunt mai mult decât o stânjeneală, o degradare, o tristă necesitate de care aspiră să se elibereze pentru a se bucura fără obstacole, de toată fericirea spirituală pe care o presimte.

III

Acțiunea fluidelor în reîncarnare

Fluidele fiind agenții care pun în mișcare aparatul nostru corporal, sunt ele, de asemenea, elementele aspirațiilor noastre, pentru că există fluide corporale și fluide spirituale, care tind toate să se eleve și să se unească cu fluide de aceeași natură. Aceste fluide compun corpul spiritual al Spiritului care, în stare încarnată, acționează prin ele asupra mașinii umane de care este responsabil să o perfecționeze, pentru că totul este muncă în creație, totul concură la progresul general.

Spiritul are liberul său arbitru și caută întotdeauna ceea ce îi este agreabil și îl satisface. Dacă este un Spirit inferior și material, el caută satisfacțiile sale în materialitate și atunci, va da un impuls fluidelor sale corporale, care vor domina, dar va tinde întotdeauna să crească și să se eleve materialmente; prin urmare, aspirațiile acestui încarnat vor fi materiale, iar revenit la starea de Spirit, va căuta o nouă încarnare în care își va satisface nevoile și dorințele sale materiale; căci, remarcați bine că aspirația corporală nu poate solicita, ca realizare, decât o nouă corporalitate, în timp ce aspirația spirituală nu se atașează decât de senzațiile Spiritului. El va fi solicitat acolo de fluidele sale pe care le-a lăsat să se materializeze și ca și în actul de reîncarnare fluidele acționează pentru a atrage Spiritul în corpul care a fost format, existând, deci atracție și uniune de fluide, iar reîncarnarea se operează în condiții care vor da satisfacție aspirațiilor sale din existența precedentă.

Fluidele spirituale sunt ca fluidele materiale, dacă sunt ele cele care domină; dar atunci, când spiritualul a preluat controlul asupra materialului, Spiritul, care judecă în mod diferit, alege sau este atras de simpatii diferite; cum are nevoie de purificare și nu este decât prin muncă cum va ajunge acolo, încarnările alese sunt mai penibile pentru el, pentru că, după ce a dat supremație materiei și fluidelor sale, trebuie să o constrângă, să lupte contra ei și să o domine. De aici, aceste existențe atât de dureroase și care par adesea atât de injuste infligând Spiritele bune și inteligente. Aceștia fac ultima etapă corporală și intră, la ieșirea din această lume, în sfera Spiritelor superioare unde aspirațiile lor superioare își vor găsi realizarea lor.

IV

 Afecțiunile terestre și reîncarnarea

Dogma reîncarnării indefinită găsește opoziții în inima încarnatului care iubește, pentru că în prezența acestei infinității de existențe producătoare în fiecare dintre ele de noi legături, el se întreabă cu înspăimântare ce vor deveni afecțiunile particulare și dacă ele nu se contopesc într-o singură iubire generală, ceea ce ar distruge persistența afecțiunilor individuale. El se întreabă dacă această afecțiune individuală nu este decât un mijloc de avansare și atunci descurajarea se strecoară în sufletul său, pentru că adevărata afecțiune experimentează necesitatea unei iubirii eterne, simțind că ea nu se va sătura niciodată să iubească. Gândul la aceste mii de afecțiuni identice i se par o imposibilitate, chiar admițând facultăți mai mari pentru iubire.

Încarnatul care studiază în mod serios Spiritismul, fără părtinire pentru un sistem mai mult ca pentru altul, se găsește antrenat în reîncarnarea prin justiție care rezultă din progresul și avansarea Spiritului în fiecare nouă existență; dar când îl studiază din punct de vedere al afecțiunilor inimii, se îndoiește și se înspăimântă împotriva voinței lui. Neputând să se pună de acord cu aceste două sentimente, el își spune, că acolo este încă un voal de ridicat, iar gândul său în muncă atrage luminile Spiritelor pentru a concilia inima și rațiunea sa.

Am menționat mai devreme: Încarnarea se oprește acolo unde materialitatea este anulată. Am arătat cum progresul material a rafinat mai întâi senzațiile corporale ale Spiritului încarnat; cum progresul spiritual, care urma, a contrabalansat influența materiei, apoi, în cele din urmă, a subordonat-o voinței sale, iar când a ajuns la acel grad de dominație spirituală, corporalitatea nu mai avea niciun motiv de a fi, munca a fost realizată.

Să examinam acum chestiunea afecțiunii în ambele sale aspecte, material și spiritual.

În primul rând, ce este afecțiunea, iubirea? Din nou atracția fluidică atrage două ființe una către cealaltă și le unește în același sentiment. Această atracție poate fi de două naturi diferite, deoarece fluidele sunt de două naturi. Dar pentru ca afecțiunea să persiste eternamente, trebuie să fie spirituală și dezinteresată; trebuie abnegație, devotament și nici un sentiment personal să nu fie mobilul acestui antrenament simpatic. Din moment ce există, în acest sentiment, personalitate, există materialitate; acum, nici o afecțiune materială nu persistă în domeniile Spiritului. Deci, toate afecțiunile care nu sunt decât rezultatul  instinctului animal sau al egoismului, se distrug la moartea terestră. De asemenea, câte ființe așa numite iubite sunt uitate după scurt timp de separare! I-ați iubit pentru voi înșivă și nu pentru ei, cei care nu mai există este pentru că i-ați uitat și i-ați înlocuit; ați căutat consolare în uitare; ei vă devin indiferenți pentru că nu mai aveți iubire.

Contemplă umanitatea și vezi cât de puține afecțiuni adevărate există pe pământ! Deci, nu ar trebui să fim atât de înspăimântați de multiplicitatea afecțiunilor contractate pe Pământ; ele sunt într-o minoritate relativă, dar ele există, iar cele care sunt reale persistă și se perpetuează sub toate formele, mai întâi pe pământ, iar apoi se continuă în starea de Spirit într-o amiciție sau o iubire inalterabilă, care nu face decât să crească elevând din ce în ce mai mult.

Vom studia această afecțiune adevărată: afecțiunea spirituală.

Afecțiunea spirituală se bazează pe afinitatea fluidică spirituală, care, acționând singură, determină simpatia. Când este astfel, sufletul este cel care iubește sufletul, iar această afecțiune nu prinde forță decât prin manifestarea sentimentelor sufletului. Două spirite unite spiritualmente se caută și tind întotdeauna să se apropie; fluidele lor sunt atractive. Fie că sunt pe același glob, ei vor fi împinși unul către celălalt; fie că sunt separați prin moartea terestră, gândurile lor se vor unii în amintire, iar reuniunea se va face în libertatea somnului; iar, când va veni ora unei noi încarnări pentru unul dintre ei, el va căuta să fie mai aproape de prietenul său intrând în ceea ce este filiația sa materială și o va face cu atât mai multă ușurință, cu cât fluidele sale perispiritual materiale vor găsi afinități în materia corporală a încarnaților care au dat naștere noii ființe. De aici, o nouă augmentare de afecțiune, o nouă manifestare de iubire. Un astfel de Spirit prieten care te-a iubit ca tată, te va iubi ca fiu, ca frate sau ca prieten și fiecare din aceste legături augmentează din încarnare în încarnare și se va perpetua de o manieră inalterabilă atunci când, fiind făcută munca voastră, veți trăi viața Spiritului.

Dar această adevărată afecțiune nu este comună pe Pământ, iar materia vine în întârzierea, în anularea efectelor, conform domină Spiritul. Adevărata amiciție, adevărata iubire, fiind spirituală tot ce se reportează la materie nu este de natura sa și nu concură în nici un fel la identificarea spirituală. Afinitatea persistă, dar rămâne într-o stare latentă până când fluidul spiritual preia controlul, iar progresul simpatic se efectuează din nou.

Rezumând, afecțiunea spirituală este singura rezistentă în domeniul Spiritului; pe pământ și în sferele muncii corporale, ea concură la avansarea morală a Spiritului încarnat care, sub influența simpatică realizează miracolele abnegației și devotamentului pentru ființele iubite. Aici, în lăcașurile cerești, ea este satisfacția completă a tuturor aspirațiilor și cea mai mare fericire pe care Spiritul o poate savura.

V

Progresul obstaculat de reîncarnarea indefinită

Până acum, reîncarnarea a fost admisă într-o manieră destul de prelungită; nu s-a crezut că această prelungire a corporalității, deși din ce în ce mai puțin materială, antrenează totuși necesități care ar trebui să obstaculeze avântul Spiritului. Într-adevăr, prin admiterea persistenței generației în lumile superioare, îi atribuim Spiritului încarnat nevoi corporale, îi dăm îndatoriri și ocupații încă materiale care constrâng și opresc elanul studiilor spirituale. Care e necesitatea acestor obstaculați? Spiritul nu se poate bucura de plăcerile iubirii fără a suferi infirmități corporale? Chiar pe Pământ, acest sentiment există de la sine, independent de partea materială a ființei noastre; exemplele, oricât de rare ar fi ele, sunt acolo, suficiente pentru a dovedi că trebuie să fie resimțite mai generalmente în ființele mai spiritualizate.

Reîncarnarea generează unirea corpurilor, iubirea doar unirea sufletelor. Spiritele se unesc potrivit afecțiunilor începute în lumile inferioare și lucrează împreună pentru avansarea spirituală. Ele au o organizare fluidică foarte diferită de cea care a fost consecința aparatului lor corporal, iar munca lor se exercită asupra fluidelor și nu asupra obiectelor materiale. Spiritele merg în sferele în care, de asemenea, au realizat perioada lor materială, în sferele în care munca umană le-a învățat dematerializarea și care, ajunse la apogeul perfecționării lor, au trecut astfel printr-o transformare superioară care le face potrivite pentru a experimenta alte modificări, dar într-un sens complet fluidic.

Înțelegeți, astăzi, forța imensă a fluidului, forță pe care nu o puteți decât constata, dar pe care nu o vedeți și nici nu o palpați. Într-o stare mai puțin grea decât cea în care vă aflați, veți avea alte mijloace de a vedea, a atinge, a lucra acest fluid care este marele agent al vieții universale. De ce, ar mai avea atunci Spiritul nevoie de un corp pentru a lucra ceea ce este în afara aprecierii corporale? Îmi veți spune că acel corp va fi în raport cu noile munci pe care Spiritul va trebui să le îndeplinească dar, întrucât acele munci vor fi toate fluidice și spirituale în sferele superioare, de ce să-i dea stânjeneala nevoilor corporale, pentru că reîncarnarea implică întotdeauna, așa cum am mai spus, generarea și hrănirea, adică satisfacerea nevoilor materiei și pe de altă parte, obstacolele Spiritului. Înțelegeți că Spiritul trebuie să fie liber în avântul său către infinit; înțelegeți că fiind ieșit din hainele materiei, el aspiră, ca copil, să meargă și să alerge fără a fi ținut de lizierele materne și că aceste prime necesități ale primei educații a copilului sunt superflue pentru copilul care a crescut și insuportabile pentru adolescent. Nu doriți, deci, să rămâneți în copilărie; priviți-vă ca elevii care își fac ultimele studii școlare și se dispun să intre în lume, să aibă acolo poziția lor și să înceapă să muncească într-un alt fel decât studiile lor preliminare vor fi facilitat.

Spiritismul este levierul care elevă dintr-un salt la starea spirituală pe orice încarnat care, dorind să-l înțeleagă bine și să-l pună în practică, se va strădui să domine materia, să devină stăpânul ei, să o anihileze; orice Spirit cu bună voință se poate pune în starea de a trece, părăsind această lume, într-o stare spirituală fără întoarcere pământească; doar, are nevoie de credință sau voință activă. Spiritism o oferă tuturor celor care vor să-l înțeleagă în sens său moralizator.

UN SPIRIT CARE PROTEJEAZĂ MEDIUMUL

Notă .- Această comunicație nu poartă altă semnătură decât cea de mai sus, ceea ce dovedește că nu este necesar să fi avut un nume celebru pe pământ pentru a dicta lucruri bune. 

S-a putut remarca analogia care există între comunicația de Sens raportată mai sus și prima parte a acesteia; aceasta din urmă, este fără îndoială mai dezvoltată, dar ideile fundamentale asupra necesității încarnării sunt aceleași. Le cităm pe amândouă pentru a arăta că marile principii ale doctrinei sunt învățate de diverse părți și că astfel se va constitui și consolida unitatea în Spiritism. Această concordanță este cel mai bun criteriu al adevărului. Acum, trebuie remarcat că teoriile excentrice și sistematice dictate de Spiritele fals savante sunt întotdeauna circumscrise într-un cerc îngust și individual, de aceea nici una nu au prevalat; prin urmare, nu trebuie să le temem, pentru că ele nu pot avea decât o existența efemeră care se stinge ca lumină palidă înaintea clarității zilei.

În ceea ce privește această ultimă comunicație, ar fi superfluu să evidențiem înalta amploare, ca fond și ca formă:

Ea poate fi rezumată astfel:

Viața Spiritului, considerată din punct de vedere al progresului, prezintă trei perioade principale, și anume:

  1. Perioada materială unde influența materiei domină cea a Spiritului; este starea oamenilor dedicați pasiunilor brutale și carnale, a senzualității; ale căror aspirații sunt exclusivamente terestre, care sunt atașate de bunurile temporale sau refractare la ideile spirituale.
  2. Perioada de echilibru; aceia în care influențele materiei și ale Spiritului se exercită în mod simultan; unde omul, deși supus nevoilor materiale, presimte și înțelege starea spirituală; unde muncește pentru a ieși din starea corporală.

În aceste două perioade Spiritul este supus reîncarnării, care se realizează în lumile inferioare și mijlocii.

  1. Perioada spirituală, în care Spiritul, a dominat completamente materia, nu mai are nevoie de încarnare nici de munca materială, munca sa este în întregime spirituală; este starea Spiritelor în lumile superioare.

Facilitatea cu care anumite persoane acceptă ideile spiritiste de care par să aibă intuiție, indică că aparțin la a doua perioadă; dar între aceasta și celelalte există o multitudine de grade pe care Spiritul le trece cu atât mai repede cu cât se apropie de perioada spirituală; astfel că dintr-o lume materială precum pământul el poate să locuiască într-o lume superioară, cum ar fi Jupiter, de exemplu, dacă avansarea sa morală și spirituală este suficientă pentru a-l dispensa de a trece prin gradele intermediare. Depinde, deci, de om să părăsească pământul fără să se întoarcă într-o lume de expiere și probe pentru el sau să revină numai în misiune.

Allan Kardec – Revista Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română