Adevărul timpurilor
Înfruntând adevărul
Produce o anumită neîncredere,
Poate fi ceva înfricoșător
În a pierde fericire.
E conform, stări în care se află
Sufletul cu conștiința,
Când, nu există de plătit datorii
Sau e plină de necurății.
Începând să gândească,
Cum s-au făcut operele,
Acea conștiință, reală
Judecă printre altele, lucrurile
Dacă a primat voința
De a le face toate perfecte,
Cel care poate greșește
Nu, sever se pedepsește.
Dar, dacă s-a dorit a trata
Ca sclav prizonier
Un alt frate, egalitar,
Venind din același Cer.
Da, va da de gândit
Simțindu-se trădător
Iar, rușinea va ardea,
În interior de simțământ.
Căci, semenul nu e altceva
Decât, un tovarăș și un frate
Al acestui drum efemer,
Ce dificilă cale.
De aceia înfruntând
Adevărul timpurilor,
Că viața, continuă mai mult
Ca rămășițele corpului.
Se simte nesiguranță
De cum întrebuințăm timpul
Care pentru a merge, îl utilizăm,
Pe acea cale incertă
Care ne poate face
Să râdem sau să plângem
Cu adevărul timpurilor.
