Poezie Spiritistă

Nu speriați sufletele voastre
Cu suferințele lumi
Lăsați-le să-și deschidă aripile
Ca să înțeleagă realitatea viitorului.
Căci, dacă duce o povară
Care transportă nenorocire
Trebuie să alerge să o arunce
Pentru a urma o altă direcție.
Când se întețește furtuna
Și, în înaltul cerului e întunecat
Nu trebuie să se tremure de frică
Pentru că viitorul se augură
Curat, luminos și clar,
Plin de acel aer pur
Ce reînnoiește forțele noastre
Fără durere inoportună,
Mulțumindu-i cerului
Acel aer pur și curat.
Iar, dacă se simte un infern
În sufletul îndurerat
Trebuie gândit mai întâi
Dacă a-i fost cel care a cauzat, acele răni
Căci, efectele care se suferă
Au origini anterioare
Așa că, dacă suntem îndurerați
E pentru că înainte ne-am îndatorat,
Pentru că legea nu greșește
Nu dictează o sentință injustă
Cel care rău a provocat
Trebuie să extragă acel ghimpe
Căci, nu există o altă formă
De a șterge acele erori
Mai mult decât de a trece prin aflicțiune
Și să cunoască acele durerile.