12.După ce am luat în considerare universul din punctele de vedere generale ale compoziției sale, legile și proprietățile sale, putem îndrepta studiile noastre asupra modului de formare care a dat naștere lumilor și ființelor; apoi, vom descinde în deosebi la creația pământului și la starea sa actuală în universalitatea lucrurilor, iar de acolo, luând acest glob ca punct de plecare și ca unitate relativă, vom purcede la studiile noastre planetare și siderale.
13.Dacă am înțeles bine relația sau mai degrabă, opoziția eternității cu timpul, dacă ne-am familiarizat cu faptul că timpul nu este decât o măsură relativă a succesiunii lucrurilor tranzitorii, în timp ce eternitatea este în mod esențial una imobilă și permanentă, și că nu este susceptibilă de nicio măsură din punct de vedere al duratei, înțelegem că pentru ea nu există nici început, nici sfârșit.
Pe de altă parte, dacă ne facem o idee corectă, – deși în mod necesar foarte slabă, – de infinitatea puterii divine, vom înțelege cum este posibil ca universul să fi fost și să fie întotdeauna. Din momentul în care Dumnezeu a existat, perfecțiunile sale eterne au vorbit. Înainte ca timpurile să ia naștere, eternitatea incomensurabilă a primit cuvântul divin și a fecundat spațiul, etern ca ea.
14.Dumnezeu, fiind prin natura sa etern, a creat eternitatea și nu putea fi altfel: pentru că în orice epocă, oricât de îndepărtată ar fi, la care reculăm în imaginație cu privire la presupusele limite ale creației, va rămâne întotdeauna dincolo de acea limită o eternitate, – rețineți bine această idee, – o eternitate în timpul căreia ipostazele divine, volițiunile infinite, ar fi fost îngropate într-o mută letargie inactivă și infertilă; o eternitate de moarte aparentă pentru Tatăl etern care dă viață ființelor de un mutism indiferent pentru Cuvântul care le guvernează și de o sterilitate rece și egoistă pentru Spiritul iubirii și vivificării.
Să înțelegem mai bine măreția acțiunii divine și perpetuitatea sa sub mâna ființei absolute! Dumnezeu este soarele ființelor și lumina lumii. Acum, apariția soarelui dă naștere în mod instantaneu la fluxuri de lumină care se răspândesc în toate părțile în extindere; de asemenea, universul, născut din etern, datează din perioadele inimaginabile al infinitului de durată, al Fiat lux din origini.
15.Începutul absolut al lucrurilor datează așadar de când Dumnezeu; aparițiile lor succesive în domeniul existenței constituie ordinea creației perpetue.
Ce muritor ar putea vorbi despre magnificențele necunoscute și superb voalate în noaptea anilor care s-au dezvoltat în acele timpuri antice unde niciuna din minunile universului actual nu exista; în acea epoca primitivă când vocea Domnului s-a făcut auzită, materialele care a trebuit, în viitor, să se reunească în mod simetric și de la sine pentru a forma templul naturii, s-au găsit dintr-o dată în golurile infinite; când acea voce misterioasă pe care fiecare creatură venera și prețuia ca pe cea a unei mame, note variat de armonioase s-au produs pentru a vibra împreună și pentru a modula concertul vastelor ceruri!
Lumea la nașterea sa nu a fost creată în virilitate și în plenitudine de viață; nu, puterea creatoare nu se contrazice niciodată și, ca toate lucrurile, universul s-a născut ca un copil. Investit cu legile menționate mai sus și cu impulsul inițial inerent însăși formării sale, materia cosmică primitivă a dat în mod succesiv naștere vârtejurilor, aglomerărilor de fluide difuze, aglomerărilor de materie nebuloasă care s-a divizat ea însăși și s-a modificat la infinit, pentru a da naștere în regiunile incomensurabile ale extinderii, la diverse centre de creații simultane sau succesive.
Datorită forțelor care au predominat în unul sau altul și în circumstanțele ulterioare care au prezidat dezvoltarea lor, aceste centre primitive au devenit focarele unei vieți speciale: unele, mai puțin diseminate în spațiu, dar mai bogate în principii și în forțe care acționează, de acum înainte, și-au început viața lor astrală particulară; altele, ocupând o extindere ilimitată, au crescut cu o extremă lentoare sau din nou s-au divizat în alte centre secundare.
16.Referindu-ne doar la câteva milioane de secole înainte de epoca actuală, pământul nostru nu exista încă, însăși sistemul nostru solar nu și-a început încă evoluțiile vieții planetare și totuși, deja splendizii sori luminau eterul; deja, planetele locuite dau viață și existență unor multitudini de ființe care ne-au precedat în cariera umană; producțiile opulente ale unei naturii necunoscute și fenomenele minunate ale cerului își desfășoară sub alte priviri tablourile imensei creații. Dar ce spun! Deja, nu mai sunt splendorile care odinioară făceau să palpite inimile altor muritori sub gândul puterii infinite! Iar noi, biete mici ființe care venim după o eternitate de viață, ne credem contemporani cu creația!
Încă odată, să înțelegem mai bine natura. Să știm că eternitatea este în spatele nostru, dar și înainte, că spațiul este teatrul unei succesiuni și a unei simultaneități inimaginabile de creații. Asemenea nebuloase pe care abia le distingem pe cerul îndepărtat, sunt aglomerări de sori în proces de formare; altele sunt căile lactee ale lumilor locuite; altele, în fine, sediul catastrofelor sau al declinului. Să știm că, așa cum suntem plasați în mijlocul unei infinități de lumi, tot așa suntem în mijlocul unei duble infinități a duratelor anterioare și ulterioare; căci, creația universală nu este pentru noi și că trebuie să rezervăm acest cuvânt la formarea izolată a micilor noastre globule.
