Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice,
anul 12, nr.2, februarie 1869
Citind un ziar, am găsit această frază proverbială: În Franța, ridicolul ucide întotdeauna. Acest lucru ne-a sugerat următoarele reflecții:
De ce în Franța, mai degrabă decât în altă parte? Este că aici, mai mult decât în altă parte, spiritul, în același timp fin, caustic și jovial, captează la prima vedere latura plăcută sau ridicolă a lucrurilor; o caută din instinct, o simte, o devinează, o miroase, ca să spunem așa; o descoperă acolo unde alții nu o percep și o pun în evidență cu abilitate. Dar spiritul francez vrea mai presus de orice bun gust, urbanitate până și în batjocoră; râde de bună voie de o glumă fină, delicată, spirituală mai ales, în timp ce caricaturile care nu trezesc interes, criticile grele, grosolane, din senin, asemănătoare cu laba ursului sau cu pumnul bădăranului, îi repugnă, pentru că are o repulsie instinctivă pentru trivialitate.
Poate s-ar spune că anumite succese moderne par să dezmintă aceste calități. Sunt multe de spus despre cauzele acestei devieri, care este prea reală, dar care nu este decât parțială și nu poate prevala asupra esenței caracterului național, așa cum vom demonstra într-o zi. Vom spune doar în treacăt că aceste succese, care uimesc oamenii de bun gust se datorează, în mare parte, curiozității foarte vivace prezentă și în caracterul francez. Dar ascultați mulțimea după ieșirea de la anumite exhibiții. Judecata care domină, chiar și în gura poporului, este rezumată în aceste cuvinte: E dezgustător ! Și totuși, oameni au mers acolo unicamente pentru a putea spune că au văzut o excentricitate; nu vor reveni, dar în timp ce multitudinea de curioși defilează, succesul se face și este tot ceea ce se cere. Se întâmplă la fel cu anumite succese așa-zis literare.
Aptitudinea spiritului francez de a capta latura comică a lucrurilor face din ridicol o adevărată putere, mai mare în Franța decât în alte țări. Dar este corect să spui că omoară mereu?
Trebuie distins ceea ce putem numi ridicol intrinsec, adică inerent lucrului însuși, și ridicolul extrinsec, venit din afară, și revărsându-se asupra unui lucru. Fără îndoială, acesta din urmă se poate arunca asupra la tot, însă doar rănește ceea ce este vulnerabil; când atacă lucruri care nu-i dau nicio reținere, alunecă fără să-i facă vreun rău. Caricatura cea mai grotescă a unei statui ireproșabile nu îi ia nimic din meritul său și nu o face să decadă în fața opiniei publice, pentru că fiecare este capabil să o aprecieze.
Ridicolul nu are putere decât atunci când lovește cu precizie, când evidențiază cu ingeniozitate și finețe defectele reale: atunci, e când omoară; dar când cade în fals, nu omoară nimic, sau mai degrabă, se omoară pe el însuși. Pentru ca adagiul de mai sus să fie complet adevărat, ar trebui spus: « În Franța, ridicolul omoară întotdeauna ce este ridicol.» Ce este realmente adevărat, bun și frumos nu este niciodată ridicol. Atunci când se face o batjocoră unei personalități notoriu respectabile, preotul Viannet, de exemplu, inspiră dezgust, chiar și incredulilor, căci este adevărat că ceea ce este respectabil în sine este întotdeauna respectat de opinia publică.
Cum lumea nu are nici aceleași gusturi, nici aceeași manieră de a vedea, ce este adevărat, bun și frumos pentru unii, poate să nu fie pentru alții. Cine, atunci, va fi judecătorul? Ființa colectivă pe care o numim toată lumea și contra deciziilor căreia, opiniile izolate protestează în van. Anumite individualității pot fi momentan dezorientate de criticile ignorante, răutăcioase sau inconștiente, dar nu și masele, ale căror judecăți ajung mereu să triumfe. Dacă majoritatea invitaților la un banchet găsesc un fel de mâncare pe placul lor, chiar dacă le spui că este rău, nu va înceta să-l mănânce sau măcar să-l guste.
Aceasta ne explică de ce ridicolul revărsat în profunzime asupra Spiritismului, nu l-a ucis. Dacă nu a sucombat, nu este din lipsă de a fi fost întors pe toate părțile, răstălmăcit, denaturat, în mod grotesc deghizat de antagoniștii săi; și totuși, după zece ani de agresivitate acerbă, este mai puternic ca niciodată; pentru că Spiritismul este ca statuia despre care am vorbit mai devreme.
În definitiv, asupra a ce s-a exercitat, în mod deosebit, sarcasmul cu privire la Spiritism? În ce este realmente vulnerabil la critică: abuzuri, excentricități, exhibiții, exploatări, șarlatanismul în toate aspectele sale, practicile absurde, care nu sunt decât o parodie, pe care Spiritismul serios nu l-a apărat, dar pe care, dimpotrivă, le-a dezavuat mereu. Prin urmare, ridicolul doar a lovit și atacat ce era ridicol în felul în care anumite persoane, nu foarte luminate, concep Spiritismul. Dacă ridicolul încă nu a ucis complet aceste abuzuri, le-a dat o lovitură mortală și era just.
Spiritismul adevărat, așadar, nu a avut decât de câștigat în a fii debarasat de plaga paraziților săi, și sunt dușmanii săi cei care s-a ocupat de aceasta. Cât despre doctrina propriu-zisă, trebuie remarcat că aproape întotdeauna a rămas în afara dezbaterii; și totuși, este partea principală, sufletul cauzei. Adversarii săi au înțeles bine că ridicolul nu îl poate atinge; au simțit că lama fină a batjocurii ingenioase va aluneca peste acea armură, de aceea l-au atacat cu măciuca injuriei grosolane și cu pumnul bădăranului, dar și așa au avut puțin succes.
De la început, Spiritismul li s-a părut anumitor indivizi, care nu mai aveau mijloace de a câștiga bani, o mină fecundă de exploatat datorită noutății sale; unii, mai puțin atinși de puritatea moralei sale decât de posibilitățile pe care le întrevedeau în el, s-au pus sub egida numelui său în speranța de a face bani; aceștia sunt cei care pot fi numiți spiritiști circumstanțiali.
Ce s-ar fi întâmplat cu această doctrină, dacă nu și-ar fi folosit toată influența sa pentru a dejuca și discredita manevrele de exploatare? S-ar fi văzut șarlatanii roind din toate părțile, făcând un aliaj sacrileg din ceea ce este mai sacru: respectul pentru morți, cu presupusa artă a vrăjitorilor, divinatorilor, cartomancienilor, prezicătorilor, suplinind Spiritele prin intermediul fraudei, atunci când acestea nu vin. În scurt timp, s-ar fi văzut manifestările produse pe mese împreună cu numerele de escamotare; cabinete de consultanță spiritiste în mod public anunțate și revândute ca birouri de angajare conform importanței clientelei, ca și cum facultatea medianimică s-ar putea transmite ca o afacere.
Cu tăcerea sa, care ar fi fost o aprobare tacită, doctrina ar fi devenit solidară; spunem mai mult: complice la aceste abuzuri. Atunci critica ar fi avut un bun joc, pentru că, pe bună dreptate, ar fi putut ataca doctrina care, prin toleranța sa, și-ar fi asumat responsabilitatea ridicolului și, în consecință, justa reprobare revărsată asupra abuzurilor; poate că ar fi trecut mai mult de un secol până să-și revină din acest eșec. Ar fi necesar să nu se înțeleagă caracterul Spiritismului și, cu atât mai puțin, adevăratele sale interese pentru a crede că astfel de auxiliare ar putea fi utile propagării sale și sunt proprii pentru a-l face considerat un lucru sfânt și respectabil.
Stigmatizând exploatarea așa cum am făcut-o, avem certitudinea că am prezervat Doctrina de un adevărat pericol, un pericol mai mare decât rea-voința antagoniștilor săi declarați, pentru că se îndrepta spre discreditarea sa; chiar prin acest fapt, ea le-ar fi oferit o latură vulnerabilă, dar, dimpotrivă, ei au fost opriți înaintea purității principiilor Doctrinei. Nu ignorăm că am suscitat contra noastră animozitatea exploatatorilor și că partizanii săi au devenit ostili contra noastră. Dar ce ne pasă nouă! Datoria noastră este să ne ocupăm de cauza doctrinei și nu de interesele lor, iar această datorie o vom îndeplini cu perseverență și fermitate până la capăt.
Nu era puțin lucru să lupți împotriva invaziei șarlatanismului într-un secol ca acesta, mai ales cu un șarlatanism secondat, adesea suscitat de cei mai implacabili dușmani ai Spiritismului; pentru că, după ce au eșuat prin argumente, au înțeles bine că ceea ce i-ar putea fi cel mai fatal Spiritismului, era ridicolul; pentru aceasta, cea mai sigură cale era să-l exploateze prin șarlatanism, pentru a-l discredita în fața opiniei publice.
Toți spiritiștii sinceri au înțeles pericolul pe care l-am semnalat și ne-au secondat în eforturile noastre, reacționând din partea lor contra tendințelor care amenințau să se dezvolte. Nu sunt unele fapte ale manifestărilor, presupunându-le reale, prezentate în spectacol ca atracție pentru minoritate care fac din Spiritism adevărați prozeliți, pentru că, în asemenea condiții, ei autorizează suspiciunea. Proprii increduli sunt primii care spun că, dacă Spiritele se comunică într-adevăr, nu poate fi pentru a servi de figurante sau complice pentru o sumă pe sesiune; Iată, de ce se râd de ele; consideră ridicol faptul că, în acele sesiuni, se amestecă nume respectabile și au dreptate de o sută de ori. Pentru fiecare persoană care va fi condusă la Spiritism pe această cale, întotdeauna presupunând un fapt real, vor fi o sută care vor fi îndepărtate, fără a mai vrea să mai audă vorbind de Spiritism. Impresia este complet diferită în mediile unde nimic ambiguu nu poate face să suspecteze sinceritatea, buna-credință și dezinteresul, unde onorabilitatea notorie a persoanelor impune respect. Dacă nu se iese de acolo convins, nu se ia, măcar, ideea de jonglerie.
Spiritismul nu are așadar nimic de câștigat, și doar ar putea pierde sprijinindu-se pe exploatare, în timp ce exploatatorii ar fi cei care s-ar beneficia de reputația Spiritismului. Posteritatea sa nu stă în credința unui individ sau într-un fapt sau altul al manifestării, ci aparține în întregime ascendenței pe care o va câștiga prin moralitatea sa; prin aceasta a triumfat și prin aceasta va triumfa în continuare asupra manevrelor adversarilor săi. Forța sa constă în caracterul său moral, iar aceasta nu i se poate lua.
Spiritismul intră într-o fază solemnă, dar în care va avea încă mari lupte în a susține; de aceea trebuie să fie puternic el însuși și, pentru a fi puternic, trebuie să fie respectabil. Corespunde adepților săi devotați să facă să fie respectat Spiritismul, mai întâi prin ei înșiși predicând prin cuvinte și exemplu, iar apoi dezavuând, în numele Doctrinei, orice ar putea dăuna considerația de care trebuie să fie înconjurată. Așa va putea Spiritismul brava intrigile, batjocora și ridicolul.
Tradus de Societatea Spiritistă Română
