Spiritism

Spiritismul fără spirite

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 9, nr. 4, aprilie 1866

Am văzut în ultimul timp o sectă care încerca să se formeze, arborând drept steag: «Negarea rugăciunii.» Întâmpinată, la început, de un sentiment general de reprobare, nici măcar nu a putut supraviețui. Oamenii și Spiritele s-au unit pentru a respinge o doctrină care era în același timp o ingratitudine și o revoltă contra Providenței. Aceasta nu a fost dificil, căci, ofensând sentimentul imensei majorități, secta și-a purtat în sine principiul său distructiv. (Revista Spiritistă din ianuarie 1866)

Iată, acum, o altă sectă care încearcă un teren nou. Are ca deviză: Gata cu comunicațiile de la Spirite. Este destul de singular ca această opinie să fie astăzi preconizată de unii dintre cei care înainte au exaltat importanța și sublimitatea învățăturilor spiritiste și care se mândreau cu ce au primit ei înșiși ca mediumuri. Această sectă are mai mari șanse de succes ca precedenta? Este ce vom examina în câteva cuvinte.

Această doctrină, dacă i se poate da acest nume are o opinie limitată la câteva individualități, se bazează pe următoarele date:

«Spiritele care se comunică nu sunt decât Spirite ordinare care nu ne-au învățat, până astăzi, niciun adevăr nou și care dovedesc incapacitatea lor prin faptul că nu ies din banalitățile moralei. Criteriul care pretind să-l stabilească asupra concordanței învățăturii lor este iluzoriu, din cauza insuficienței lor. Îi aparține omului să sondeze marile mistere ale naturii și să supună ce spun Spiritele la controlul propriei sale rațiuni. Din moment ce comunicațiile lor nu poate să ne învețe nimic, le prescriem din reuniunile noastre. Vom discuta între noi; vom căuta și vom decide, în înțelepciunea noastră, principiile care trebuie acceptate sau respinse, fără a recurge la consimțământul Spiritelor.»

Trebuie remarcat faptul că nu este vorba de a nega faptul manifestărilor, ci de a stabili superioritatea judecății omului sau a câtorva oameni, față de cea a Spiritelor; pe scurt, e vorba de a elibera Spiritismul de învățătura Spiritelor, pentru că instrucțiunile acestora din urmă ar fi sub ce poate inteligența oamenilor.

Această doctrină conduce la o consecință singulară, care nu ar da o idee elevată despre superioritatea logicii omului față de cea a Spiritelor. Știm, mulțumită Spiritelor, că cele din ordinul cel mai elevat au aparținut umanității corporale pe care după mult timp au depășit-o, așa cum generalul a depășit categoria de soldat din care a ieșit. Fără Spirite, am fi crezut în continuare că îngerii sunt creaturi privilegiate, iar demonii creaturi predestinate răului pentru eternitate. «Nu, se va spune, căci au existat oameni care au combătut această idee.» Fie; Dar ce erau acei oameni, dacă nu Spirite încarnate? Ce influență a avut opinia lor izolată asupra credinței maselor? Întrebați-l pe primul venit dacă îi cunoaște doar după nume pe cei mai mulți dintre acești mari filozofi? În timp ce Spiritele, au venit pe toată suprafața pământului pentru a se manifesta atât celor mai umili, cât și celor mai puternici, adevărul s-a propagat cu rapiditatea fulgerului.

Spiritele pot fi divizate în două mari categorii: cele care, au parvenit punctul cel mai elevat al scalei, au părăsit în mod definitiv lumile materiale și cele care, prin legea reîncarnării, aparțin încă vâltoarea umanității pământești. Să admitem că numai acestea din urmă au dreptul de a se comunica oamenilor, ceea ce este discutabil: printre ele, se numără unii care, în timpul vieții lor, au fost oameni luminați, a căror opinie are autoritate și pe care am fi bucuroși să-i consultăm dacă ar mai fi încă în viață. Acum, din doctrina anterioară ar rezulta că aceiași oameni superiori au devenit nulități sau mediocrități prin trecerea lor în lumea Spiritelor, incapabili să ne dea o învățătură de orice valoare, în timp ce noi ne înclinăm în mod respectuos în fața lor dacă s-ar prezenta în carne și oase chiar în adunările care refuză să le asculte ca Spirite. De asemenea, rezultă că Pascal, de exemplu, nu mai este o lumină de când este Spirit; dar, dacă s-ar reîncarna ca Petru sau Pavel, necesarmente cu aceeași genialitate, din moment ce nimic nu s-ar fi pierdut, ar fi un oracol. Această consecință este atât de riguroasă încât partizanii acestui sistem admit reîncarnarea ca una dintre cele mai mari adevăruri. Trebuie dedus, în fine, că cei care plasează, cu o foarte bună credință, presupunem, propria lor inteligență atât de mult peste cea a Spiritelor, vor fi ei înșiși nulități sau mediocrități a căror opinie va fi lipsită de valoare; astfel încât ar trebui să se creadă ce spun, astăzi că sunt în viață și nu ar mai trebui să se creadă mâine, când vor fi morți, chiar dacă vin să spună același lucru și cu atât mai puțin dacă vin să spună ca au greșit.

Știu că obiectează marea dificultate a constatări identități. Această chestiune a fost îndeajuns de amplu tratată, căci ar fi superfluu în a reveni. Nu se poate știi sigur, cu dovezi materiale, dacă Spiritul care se prezintă cu numele de Pascal este realmente cel al marelui Pascal. De ce ne-ar importa, dacă spune lucruri bune! Ne corespunde nouă să cântărim valoarea instrucțiunilor sale, nu în forma limbajului, despre care știm că poartă adesea amprenta inferiorității instrumentului, ci prin măreția și înțelepciunea gândurilor. Un mare Spirit care comunică printr-un mediu puțin literat este ca un abil caligraf care se servește de un condei rău; întreaga scriere va purta pecetea talentului său, dar detaliile execuției, care nu depind de el, vor fi imperfecte.

Niciodată Spiritismul nu a spus că trebuie să renunțăm la rațiune și să ne supunem orbește la ceea ce spun Spiritele; propriile Spirite ne spun să trecem toate cuvintele lor prin creuzetul logicii, în timp ce unii încarnați spun: «Credeți numai ceea ce spunem noi și nu credeți ceea ce spun Spiritele.» Acum, cum rațiunea individuală este supusă erorii și întrucât omul, de o manieră destul de generală, este înclinat să ia propria sa rațiune și ideile sale drept unica expresie a adevărului, cel care nu are orgolioasa pretenție de a se crede infailibil se supune la aprecierea majorității. Trebuie, pentru aceasta, să abdice de opinia sa? Nicidecum; este perfectamente liber să creadă că el este unicul care are dreptate contra tuturor, dar nu va împiedica opinia celui mai mare număr de persoane să prevaleze și să aibă, în definitiv, mai multă autoritate decât opinia unei singure persoane sau a câtorva.

Să examinăm acum chestiunea dintr-un alt punct de vedere. Cine a făcut spiritismul? Este o concepție umană personală? Toată lumea știe contrariul. Spiritismul este rezultatul învățăturii Spiritelor; astfel încât, fără comunicațiile Spiritelor, nu ar exista Spiritismul. Dacă doctrina spiritistă ar fi o simplă teorie filozofică născută într-un creier uman, nu ar avea decât valoarea unei opinii personale; ieșită din universalitatea învățăturii Spiritelor, are valoarea unei opere colective și tocmai, din acest motiv, s-a propagat într-un timp atât de scurt pe tot pământul, fiecare primind pentru el însuși sau prin relațiile sale intime, instrucțiuni identice și dovada realității manifestărilor.

Ei bine! În prezența acestui rezultat patent, material, se încearcă erijarea ca sistem inutilitatea comunicațiilor Spiritelor. Trebuie să recunoaștem că, dacă nu ar avea popularitatea pe care a dobândit-o, nu ar fi atacată și că este prodigioasa vulgarizare a acestor idei care suscită atât de mulți adversari contra Doctrinei Spiritiste. Cei care astăzi resping comunicațiile, nu seamănă cu acei copii ingrați care reneagă și disprețuiesc părinții lor? Nu este aceasta ingratitudine față de Spirite, cărora le datorează ceea ce știu? Nu înseamnă să se servească de ce au învățat de la ele pentru a le combate, întorcând contra lor, contra propriilor părinți, armele pe care ni le-au dat? Printre Spiritele care se manifestă, nu se află Spiritul unui tată, al unei mame, ale ființelor care ne sunt cele mai dragi, de la care primim noi acele emoționante instrucțiuni care merg direct la inimă? Nu lor le datorăm că am fost smulși din incredulitate, din torturile îndoielii cu privire la viitor? Și în timp ce se bucură de beneficiu, reneagă mâna binefăcătorului!

Ce se poate spune despre cei care, luând opinia lor ca și cum ar fi a tuturora, afirmă în serios că, acum, în nicio parte nu vor comunicații? Ciudată iluzie! Că o privire în jurul lor ar fi suficientă pentru a-i face să leșine. La rândul lor, ce trebuie să creadă Spiritele care asistă la reuniunile în care discută dacă trebuie să condescindă să le asculte, dacă trebuie sau nu să le permită în mod excepțional cuvântul pentru a-i complace pe cei care au slăbiciunea de a insista în a primi instrucțiunile lor? Acolo se găsesc, fără îndoială, Spirite în fața cărora s-ar cădea în genunchi dacă, în acel moment, s-ar prezenta la vedere. S-a gândit cineva la prețul care ar putea fi plătit pentru o astfel de ingratitudine?

Spiritele având libertatea de a se comunica, fără a se lua în considerare gradul lor de cunoaștere, rezultă o mare diversitate în valoarea comunicațiilor, ca și în scrierile unui popor, în care toată lumea are libertatea de a scrie și unde cu siguranță, nu toate producțiile literare sunt capodopere. După calitățile individuale ale Spiritelor, există așadar comunicații bune ca fond și ca formă, altele care sunt bune ca fond și rele ca formă, altele în fine care nu valorează nimic, nici ca fond, nici ca formă; depinde de noi să alegem. Nu ar fi mai rațional să fie respinse toate pentru că sunt câteva rele, să fie proscrise toate publicațiile pentru că există scriitori care scriu banalități. Cei mai buni scriitori, cele mai mari genii, nu au părți slabe în operele lor? Nu se fac colecții cu ce au produs mai bine? Să facem același lucru cu privire la producțiile Spiritelor, profitând de tot ce este bun și respingând ce este rău; dar pentru că smulgem buruienile, să nu smulgem grâul bun.

Să considerăm așadar lumea Spiritelor ca dublu lumii corporale, ca o fracțiune a umanității și să ne spunem că nu trebuie să mai desconsiderăm să le auzim, acum că sunt dezîncarnate, așa cum nu am fi făcut-o atunci când erau încarnate; sunt mereu în mijlocul nostru, ca odinioară; numai că sunt în spatele cortinei, în loc să fie în față: Iată toată diferența.

Dar, se va spune, care este amploarea învățăturii Spiritelor, chiar și în ceea ce are bun, dacă nu depășește ce oamenii pot cunoaște ei înșiși? Este cert că ele nu ne învață nimic mai mult? În stare de Spirit, nu văd ce noi nu putem vedea? Fără ele, am cunoaște starea lor, felul lor de a fi, senzațiile lor? Am cunoaște, așa cum o cunoaștem astăzi, această lume în care am putea fi mâine? Dacă această lume nu mai are pentru noi aceleași terori, dacă ne gândim fără teamă la pasajul care ne conduce la ea, nu este lor cui le-o datorăm? Acea lume este explorată completamente? Nu ne revelă în fiecare zi o nouă fațetă? Și nu este nimic să știi unde mergi și ce a-i putea fi când ieși de aici? Mai înainte se intra în ea tremurând și bâjbâind, ca într-un abis fără fund; acum, abisul strălucește de lumină și se intră acolo cu bucurie. Și se îndrăznește să se spună că Spiritismul nu ne-a învățat nimic! (Revista spiritistă din august 1865, pagina 225, Ce învață spiritismul)

Fără îndoială, învățătura Spiritelor are limitele sale; nu trebuie decât să-i se ceară ce poate da, ce este în esența sa, în obiectivul său providențial și oferă mult celor care știu să o caute. Dar, așa cum este, i-am făcut toate aplicațiile sale? Înainte de a-i cere mai multe, i-am sondat profunzimea orizonturilor pe care ni le dezvăluie? Cât despre amploarea sa, se afirmă printr-un fapt material, patent, gigantic, nemaiauzit în fastuoasa istorie și este pentru că încă din aurora sa, a revoluționat deja lumea și a stârnit puterile Pământului. Care este persoana care ar fi avut această putere?

Spiritismul tinde spre reforma umanității prin caritate; nu este așadar surprinzător că Spiritele predică fără încetare caritatea; o vor predica atâta timp cât nu s-a dezrădăcinat din inima oamenilor egoismul și orgoliul. Dacă există cei care găsesc comunicațiile inutile, pentru că se repetă fără încetare lecțiile morale, trebuie felicitați, dacă sunt suficient de perfecți încât să nu mai aibă nevoie de ele; însă acele persoane trebuie să considere faptul că cei care nu au atâta încredere în propriile sale merite și care se străduiesc să se perfecționeze nu se obosesc să primească sfaturi bune. Nu căutați, așadar, să-i privați de aceea consolare.

Această doctrină are probabilitatea de a prevala? Așa cum am spus, comunicațiile Spiritelor au fondat Spiritismul. A le respinge după ce le-ai aclamat înseamnă a dori subminarea Spiritismului de la bază, a-i înlătura piatra de temelie; acesta nu poate fi gândul spiritiștilor serioși și devotați, căci ar fi absolut asemănător cu cel care s-ar numi creștin însă neagă valoarea învățăturilor lui Hristos, cu pretextul că morala sa este întocmai cu cea a lui Platon. În aceste comunicații este unde spiritiștii și-au găsit bucurie, consolare, speranță; cu ajutorul lor au înțeles necesitatea binelui, a resemnării, a supunerii la voința lui Dumnezeu; cu ajutorul lor suportă cu dârzenie vicisitudinile vieții și nu mai există o separare reală între ei și destinatari celor mai tandre afecțiuni ale lor. Nu înseamnă să înțelegi greșit inima omului, să crezi că poate renunța la o credință care face fericirea?

Repetăm ​​aici ceea ce am spus despre rugăciune: maniera prin care Spiritismul ar trebui să câștige în influență, este prin creșterea sumei de satisfacții morale pe care îl procură. Cei care îl găsesc insuficient așa cum este să se străduiască să dea mai mult ca el; dar, nu prin a da mai puțin, prin a-l priva de ce îl face să aibă farmec, forța și popularitatea pe care o vor suplanta.

Tradus de Societatea Spiritistă Română

Published by revistasocietățiispiritisteromâne