Toate realizările umane sunt rezultatul unei idei inițiale. Trecătoare sau nu acel gând a avut proveniența în geneza unei ființe gânditoare, deci a spiritului. Binele și răul, esteticul sau antiesteticul s-au născut din sursa mentală sau din energia creatoare care le-a a produs.
Înțelegerea lumii nu este exprimată doar în concepte definite de o știință încă în scutece, formule matematice și teorii imprecise.
Percepția este ansamblul de activități și procese relaționate cu stimularea care atinge simțurile, prin intermediul cărora obținem informații în ceea ce privește lumea care ne înconjoară și acțiunile care le realizăm în ea și, proprii noastre stării interioare, deci percepția este ideoplastia care se formează cu ajutorul experienței și necesităților. Este de caracter personal, selectiv și eventual.
Există alt mod de a percepe organizarea Universală, care este mai intuitivă, imediată și senzorială. Percepția frumosului și a experienței estetice se manifestă prin principala sa expresie: arta.
Cuvântul artă poate avea mai multe semnificații: “ansamblul preceptelor și regulilor, pentru a face bine orice lucru” sau “activitatea creatoare a spiritului uman…”, care caută să reprezinte experiențele individuale sau colective și să exprime incredibilul prin sensibilitate. Desemnează în special artele frumoase și se contrapune industriei și științei.
Prin intermediul artei, societățile parcurg un drum cultural care încearcă să se apropie de eternitate și de Dumnezeu, căutând o dezvoltare critică.
Există în principiu trei concepte care ies în evidență în studiul general al artelor: frumusețea, estetica și sentimentul.
Sentimentul:
Principalul vehicul de exprimare a artei, este sentimentul, care definește emoțiile pozitive și negative pentru a fi luate în considerare. Artistul este cel care posedă capacitatea de a raționaliza sentimentul și manifestarea sa artistică, reprezentând experiența sa interioară.
De la omul neanderthal se deduce că hominizi realizau deja gesturi ritmice pentru a se comunica exprimând cu riturile lor preistorice teama sau bucuria. Utilizau sângele animalelor, cărbunele, noroiul și alte materiale pentru a realiza picturi ….., ilustrând astfel rutina lor zilnică.
Apar din ele primele forme de grafică care evoluează în sensul dezvoltări unui limbaj iconic și simbolic, dând naștere câteva secole mai târziu, artelor vizuale și literaturii.
În Grecia arta a evoluat prin intermediul sculpturii, marilor monumente și retorică.
În Evul mediu arta este restrânsă în scopuri religioase. Arta creștină este cea care substituie arta păgână. Arta este un component al culturii și a însoțit întotdeauna Umanitatea în toate etapele sale. Definiția artei este deschisă, subiectivă și se exprimă prin intermediul arhitecturii, sculpturii, artei vizuale, care includ poezia, pe lângă artele scenice, care includ teatrul, dansul, mima și circul.
Estetica:
Cuvântul estetică provine din limba greacă aisthetike și semnifică senzație sau sensibilitate, studiul său corespunde filozofiei care studiază esența și percepția frumuseții reprezentând tot ceea ce poate fi perceput de simțuri. Ca știință a frumosului, tratează cunoștințele obținute prin sentimente, iar acest sentiment diferă de logică și de științele exacte, deoarece amândouă sunt relaționate cu rațiunea și nu cu emoțiile.
Poetul, dramaturgul, filosoful și istoricul german, Johann Christoph Frederich Schiller a propus educația estetică ca modalitate de armonizare și perfecționare a lumii, iar prin acest mijloc, umanitatea să își poată atinge adevărata libertate.
Frumusețea:
Conceptul de frumusețe este de obicei asociat cu cel al binelui. Filozoful Socrate, a afirmat că ceea ce e frumos e bun. Alt filozof Aristotel, a afirmat că arta de a imita face parte din om.
Albert Einstein un renumit fizician german care a sedimentat bazele fizicii statistice, a mecanicii cuantice, a efectului fotoelectric, a mișcării browniene și a prezentat teoria relativității generale, deci, un om de știință a afirmat:“Frumusețea rezide în inima celui care o contemplă”
De asemenea, Allan Kardec a afirmat:
“S-a spus, de multă vreme, că fața este oglinda sufletului. Acest adevăr, care a devenit o axiomă, explică faptul vulgar al dispariției unei anumite urâțenii sub reflectarea calităților morale ale spiritului și, foarte des, referindu-se la o persoană urâtă înzestrată cu calități eminente, către altă persoană care abia posedă frumusețe plastică. O asemenea urâțenie constă doar în neregulile formei, dar fără a exclude finețea trăsăturilor, necesară exprimări sentimentelor delicate”
Această problemă o regăsim în cartea Lucrări postume, în capitolul intitulat Teoria frumuseții:
“Frumusețea este un lucru convențional și relativ a fiecărui tip? Ceea ce constituie o frumusețe la anumite popoare, nu este pentru alți o oribilă urâțenie? Negrii sunt mai frumoși ca albii și viceversa? În acest conflict de gusturi, există o frumusețe absolută și în ce constă ea? Suntem, într- adevăr, mai frumoși ca hotentoții și caferii ? Și de ce? Această chestiune, care într-un prim moment, pare ciudată obiectivului studiat de noi, se relaționează, totuși, cu ea într-un mod direct și cu posteritatea umanități. Ea și soluția ei, ne-a fost sugerată de următorul pasaj a unei cărți foarte interesante și instructive intitulată: Revoluțiile inevitabile pe glob și în umanitate de Carlos Richard.”
Autorul combate opinia despre degenerarea fizică a omului începând cu timpurile primitive.
Revenind la frumusețea formelor, aceasta este exprimată astfel în pagina 41 și următoarele:
“Nu întotdeauna un corp frumos fizic este relaționat cu un spirit bun sau cult.” Cicero, un strălucit orator, scriitor spiritual și profund, care a lăsat o amintire atât de măreață cu trecerea sa prin această lume, el are un chip neplăcut și vulgar și, care a fost cu siguranță mult mai puțin plăcut la vedere, ca la auz.”
Din aceste observații înțelepte, rezultă că corpul a fost modificat într-un anumit sens și în urma unei legi, pe măsură ce ființa morală s-a dezvoltat; că formă exterioară este în relație constantă cu instinctul și apetitul ființei morale; că cu cât acesta se apropie mai mult de animalitate, cu atât mai mult li se apropie ca formă. În definitiv, că pe măsură ce se purifică instinctele materiale fac loc sentimentelor morale, iar învelișul exterior nu mai este destinat să satisfacă nevoile grosolane, forme mai puțin dificile, sunt mai delicate, în armonie cu elevarea și delicatețea gândurilor.
Perfecțiunea formei este astfel consecința spiritului; de unde putem conclude că idealul formei trebuie să fie cel care-l revestesc spiritele în stare de puritate, cea pe care și-o imaginează poeții și adevărații artiști, pentru că ei penetră, prin intermediul gândului, în lumile superioare. Consideră că manifestările artistice sunt mult mai grosolane, neșlefuite, conținând caracteristici de urâțenie, cu cât este mai mic simțul moral al artistului.
Din cele de mai sus se poate deduce că frumusețea reală constă în forma care se îndepărtează mai mult de animalitate și reflectă mai bine superioritatea intelectuală și morală a spiritului, a principalei ființe. Influențând moralul în fizic, apropiind necesitățile fizice și morale rezultă:
Că tipul de frumusețe constă în forma cea mai proprie pentru exprimarea celor mai înalte calități morale și intelectuale; Că pe măsură ce omul se elevă din punct de vedere moral, învelișul său se apropie de idealul de frumusețe, de cel angelic.
Conceptul de frumusețe în spiritism:
Allan Kardec a extins conceptul de frumusețe conturat de filozofie, considerând achizițiile morale și intelectuale, adevărata frumusețe și legitime cuceriri ale spiritului pe parcursul evoluției.
Mesaje psihografiate:
Spiritul Johann Caspar Lavater în mesajul psihografiat și înregistrat în Lucrări postume, explică că:
“Frumusețea din punct de vedere pur umană, este o chestiune foarte discutabilă și foarte discutată. De
asemenea, rămâne la latitudinea și gustul fiecăruia, în aprecierile pe care le face.”
Într-un alt mesaj mediumnic care face parte din aceeași lucrare citată, spiritul Pamfilo clarifică că:
“Prima origine a întregi bunătăți și inteligențe este, de asemenea, cea a întregii frumuseți. Iubirea, care în sine este perfecțiunea, dă naștere la perfecțiune în toate lucrurile.
Spiritul este chemat să o obțină, căci este esența și destinul său. Trebuie prin intermediul muncii sale, să se apropie de acea suverană inteligență și acea bunătate infinită și, trebuie deci, să se revestească tot mai mult, de forma perfectă care caracterizează ființele perfecte.”
Mai adaugă:
“Spiritul are datoria de a dobândi acea perfecțiune, care este esența și destinul său. El trebuie să se apropie, prin munca sa la inteligența suverană și bunătatea infinită. De asemenea, trebuie să revestească o forma din ce în ce mai perfectă, care caracterizează ființele perfecte.”
Apostolul spiritismului:
Apostolul spiritismului Leon Denis a afirmat că: “Arta este căutarea, studiul, manifestarea acelei frumuseți eterne, de care, aici pe Pământ, nu percepem decât o reflecție.”
Pentru mulți este încă necunoscută relația care existentă între artă și mediumnitate, spiritele influențează artiștii dându-le inspirație.
Artiștii, în general, prezintă caracteristici peculiare ale personalității, care îi fac diferiți de personalitățile obișnuite. Uneori sunt clasificați ca persoane instabile din punct de vedere psihic sau dificil de conviețuit, considerate exotice.
Cei care ies mărinimos în evidență prin căutarea excelenței în manifestările lor artistice sunt clasificați ca genii virtuoase. Chiar și artiștii care nu se încadrează în această clasificare prezintă trăsături de personalitate care îi diferențiază, cum ar fi creativitate accentuată, intuiția mai dezvoltată, flexibilitate cognitivă, gândire independentă, persistență, spontaneitate în expresiile lor creative.
A înțelege mintea unui artist nu este ușor, căci mulți dintre ei vin cu emoții exagerat de elevare, tranzitând rapid de la bucurie la tristețe sau de la euforie la depresie.
Psihicul său este întotdeauna rezultatul unei lumi interioare vibrante, plină de amintiri din existențele trecute sau sublime viziuni pe care le obține din cercurile vieți spirituale cu care menține contactul.
Pentru anumite spirite care și-au manifestat opinia lor, acest fapt se întâmplă pentru că artistul, în general, trăiește aproape întotdeauna mai mult în sfera spirituală decât în planul terestru. Oamenii de geniu sunt inspirați, deci posedă un stimul sau o luciditate bruscă în sensul transcendental acestui cuvânt.
Definiția facultății mediumnice pe care o găsim în lucrarea “Spirite și Mediumuri” ne spune că:
“Mediumnitatea este puterea pe care o posedă anumite ființe de-a exterioriza acele simțuri profunde ale sufletului care, în marea majoritate dintre noi rămân inactive și voalate în timpul vieții terestre; este o modalitate de a pătrunde dinainte în Lumea spiritelor. Mediumnitatea este, deci, prin excelență, revelatoare a potențialităților sufletului; este, de asemenea, un rezumat al modului nostru de viață și a percepției vieții de dincolo.”
Geniul, este un medium. Artistul bun poate fi un medium al frumuseților eterne, intermediari și mesageri ai gândului superior. Misiunea sa este imperativă. Prin intermediul său spiritele se manifestă incitând umanitatea la senzații elevate. Astfel, când artistul reușește să-și administreze lumea intimă și nu se lasă condus de către tulburările morale, acționează ca instrument al spiritualității superioare. Atunci, el se transformă într-un adevărat artist, în adevăratul sens al cuvântului.
Trebuie să considerăm ca mediumnitatea este, în sine, o facultate neutră, putând evidenția manifestări superioare sau inferioare. Prin urmare, deci, trebuie aplicată toată grija și precauția producțiilor mediumnice, inclusiv artiștii. Manifestările artistice exprimate din punct de vedere mediumnic sunt atât de diverse ca cele exprimate prin artă.
Am găsit aceasta afirmație care a fost făcută de Allan Kardec în Lucrări postume.
“…..Da, Spiritismul deschide un nou câmp artei, imens și neexplorat încă, iar atunci când artistul reproduce cu convingere lumea spirituală, va lua asemenea origini ca cele mai sublime inspirații, iar numele său va trăi în secolele viitoare, deoarece preocupările materiale și efemere ale vieții prezente, vor fi substituite de studiul vieții viitoare și eterne ale sufletului.”
Mediumnitatea poate fi clasificată în două grupuri principale:
Mediumuri de efecte fizice: cei care au puterea de a provoca efecte materiale sau manifestări ostensibile.
Mediumuri de efect inteligente: cei care sunt mai în măsură apți pentru a primi și transmite comunicări inteligente.
În Cartea Mediumurilor sunt scrise următoarele:
“Toate celelalte varietăți se relaționează mai mult sau mai puțin într-un mod direct cu una din aceste două categorii, iar unele participă din ambele. Dacă analizăm diferitele fenomene produse sub influența mediumnică, vom vedea că în toate acestea există un efect fizic, iar efectele fizice se unesc aproape întotdeauna cu efectele inteligente.”
Natura comunicărilor posedă o relație cu natura spiritului și reflectă evoluția, superioritatea sau inferioritatea, cunoașterea sau ignoranță. În același timp, aptitudinea de medium care servește de instrument spiritului este foarte importantă.
Foarte important:
Această facultate oferă multe satisfacții când mediumul ascultă numai spiritele bune sau cele pe care le evocă. Dar nu se întâmplă același lucru dacă un spirit rău se obstină a se menține lângă el și îl obligă să asculte în fiecare moment lucrurile cele mai neplăcute și uneori cele mai incomode.
Allan Kardec ne avertizează că facultatea mediumnică nu este relaționată cu elevarea mediumului, de aceea, poate fi folosită de spiritele imperfecte și mai ales, de cei care obsedează, provocând o mare suferință mediumului. Astfel, trebuie să avem grijă să le îndepărtăm din viața noastră zilnică, adoptând un curs de viață demn din punct de vedere moral, pe lângă căutarea înțelegerii spiritismului, pentru a ne clarifica în ceea ce privește acțiunea acestor frați persecutori și prin urmare, a fi un bun vehicul de transmitere a spiritelor elevate.
Studiu în manifestările mediumnice artistice:
Spiritul care se comunică și mediumul trebuie să posede cunoștințe artistice necesare pentru a vizualiza manifestările artistice. Această cunoaștere poate avea originea într-o experiență trecută, în învățătura dezvoltată în planul spiritual sau în achiziții obținute în viața actuală. Cu cât sunt mai profunde cunoștințele spiritului și a mediumului despre temă, vor atinge o mai bună sintonie și vor produce opere mult mai frumoase.
Principalele tipuri de mediumuri pentru manifestările artistice:
1.Pictorii sau artiștii medium: sunt cei care pictează sau desenează sub influența spiritelor. Vorbim despre cei care obțin munci serioase, deoarece nu se poate da acest nume anumitor mediumuri pe care spiritele batjocoritoare îi determină să facă lucruri grotești pe care le-ar disprețui și cel mai întârziat student. Pictura realizată în stare de transă se numește Psihopictografie.
Sunt caracteristici ale picturii mediumnice, nu doar fidelitatea și inconfundabilele stiluri peculiare ale fiecărui pictor-spirit, care permit ca ființele să utilizeze capacitățile sale pentru creațiile sale proprii. Mediumul poate realiza numeroase lucrări în același timp, din diferite școli și nu e nimic rar dacă sunt antagonice între ele. Sunt de remarcat modalitățile neconvenționale și rapiditatea cu care sunt produse acele opere, nu depășesc vertiginos fracțiunea de secundă sau minute. Se realizează cu sau fără pensule, cu mâinile sau picioarele, cu ochii deschiși sau închiși, în întuneric sau la lumină.
Picturile mediumnice sunt o probă evidentă a vieții spirituale. Mai mulți pictori mediumuri au putut fi instrumente pentru marii maeștri ai picturii clasice și moderne, artiști ca Vincent van Gogh, Leonardo da Vinci, Oscar Claude Monet, Paul Cézanne, Raffaello Sanzio, Eugène Henri Paul Gauguin printre alții, care ne-au lăsat moștenirea lor, reflectând pe pânză magnifica lor operă. Aceste picturi demonstrează nu numai stilul autorului, dar și prezintă aceeași utilizarea a liniilor, culorilor, inclusiv semnătura, nelăsând nicio posibilitate de fraudă sau îndoială cu privire la cine a fost creatorul, scăpând mediumul de orice posibilitate de a emula sau copia aceste caracteristici atât de intime, asigurând astfel originalitatea operei.
Un mod prin care mediumnitatea pitorească se poate manifesta este de-o formă directă și se caracterizează mai mult ca efect fizic. Desenul sau pictura “se precipită” pe foi de hârtie sau pânză, depozitate în recipiente închise. Această mediumnitate este o varietate a pneumatografiei.
2. Mediumuri muzicieni: sunt cei care interpretează, compun sau scriu muzică sub influența spiritelor. Există mediumuri muzicieni mecanici, semi-mecanici, intuitivi și inspirați, la fel cum există și pentru comunicările literare.
“Toată lumea recunoaște influența muzicii asupra sufletului și progresul ei. Dar, motivul acestei influențe este, în general, ignorat. Toată explicația constă în faptul că: armonia situează sufletul sub puterea unui sentiment care îl dematerializează. Personalitate creatoare.”
3. Mediumuri de efecte muzicale: provoacă executarea, în anumite instrumente muzicale, fără a avea contactul cu ele. Sunt foarte rari. Diferența între mediumurile muzicale și mediumurile de efecte muzicale, este că primi sunt clasificați ca mediumuri de efecte fizice, iar ceilalți ca mediumuri de efecte intelectuale.
4. Mediumuri istorici: cei care rebelă o aptitudine specială pentru neteziri istorice.
5. Mediumuri versificatori: obțin mai ușor ca alții, comunicări în versuri. Foarte frecvent pentru versurile rele; mai rari pentru versuri bune.
6. Mediumuri poeți: fără a fi versificate, sunt mai frecvente, comunicările care le primesc au ceva vaporos, sentimental, potrivit pentru exprimarea sentimentelor tandre și afectuoase.
7. Mediumuri literare: nu prezintă, nici cea ce este imprecis în mediumurile poetice, nici elevarea mediumurilor a căror comunicări sunt clare și precise; cu toate acestea vorbesc cu sagacitate. Au stilul potrivit, elegant și adeseori de o elocvență remarcabilă.
8. Mediumuri auditivi: Mediumurile auditive reprezintă o modalitate mediumnică foarte comună, ei aud vocea spiritelor. Este uneori o voce interioară care se face auzită în interior, alteori este o voce exterioară, clară și elegantă, ca cea a unei persoane încarnate. Mediumurile auditive, pot așa intra în conversație cu spiritele recunoscând de imediat natura vocii. Cine nu este dotat de această facultate se poate comunica cu un spirit, cu ajutorul unui medium auditiv, pentru a îndeplini funcțiile de interpret.
Mediumnitatea auditivă este relaționată cu mediumnitatea de clarviziune, adică, în general, cine vede spirite, le și aude. Într-adevăr, la începutul manifestărilor a ambelor mediumnități sunt destul de asemănătoare: ceea ce le diferențiază este organul de manifestare: urechi și respectiv ochi. De-a lungul istoriei cea care a fost un exemplu remarcabil de claraudiție a fost Ioana d’Arc.
“Întreaga viață a eroinei este plină de aparențe și voci, întotdeauna identice și care nu sunt niciodată dezmințite. Pe văile Domremy, pe câmpurile de luptă, în prezența acuzaților săi din Poitiers și a judecătorilor din Ruano, peste tot o asistă și o inspiră spiritele. Vocile lor îi răsunau în urechi, marcându-i sarcina zilnică și imprimându-i vieții o direcție precisă și un obiectiv glorios. Vocile anunță evenimente care, fără excepție, se realizează.
În întemnițarea ei dureroasă, acele voci o încurajează și o consolează:
– Ia totul cu răbdare; nu te neliniștii cu martiriul tău; vei ajunge în sfârșit în împărăția cerului.
Iar judecătorii, cărora le comunică aceste colocvii, par incomozi cu o asemenea predicție, a cărei semnificație înțeleg.”
În Cartea Mediumurilor găsim:
“În anumite mediumuri, simțul psihic poate lua cele mai subtile vibrații ale gândirii spiritelor și chiar să perceapă armoniile pătrunzătoare ale spațiilor și lumilor, concertele spiritelor cerești.”
Ludwig van Beethoven:
Se simțea debordat de valuri de armonie care proveneau dintr-un foc de inspirație. A afirmat că are nevoie să trăiască doar cu el pentru a-l simți pe Dumnezeu și îngerii mai aproape de el și, de arta sa. Pentru acest mare compozitor, “muzica este singurul acces spiritual la sferele superioare ale inteligenței”.
Wolfgang Amadeus Mozart:
Excelența lui Mozart apare în vremurile noastre ca fiind unul dintre cele mai mari genii muzicale din istorie. A fost un excelent pianist, violonist, organist și director. Caracteristicile centrale ale stilului clasic sunt toate prezente în muzica lui Mozart. Claritatea, echilibrul, fluiditatea, voluptatea și senzualitatea sunt pecețile lucrării sale, însă orice noțiune simplistă a delicateții sale maschează excepționala puterea a capodoperelor sale, atât de rafinate, căci este prin înțelegerea mediumnități prin care putem să îndrumăm spre o înțelegere a structuri sale și pentru a ne face o idee despre măreția lor.
În una din scrisorile sale scrie despre inspirația muzicală pe care o primește:
“Spuneți că ați dori să știți care este maniera mea de a compune și ce metodă urmez. Nu vă pot spune cu adevărat mai multe decât următoarele, pentru că eu însumi nu știu nimic despre mine și nu îmi pot explica. Când sunt în bună dispoziție și absolut singur, numai în timpul plimbări mele, gândurile muzicale îmi ajung în abundență. Nu știu de unde vin aceste gânduri și nici cum ajung; voința mea nu intervine deloc.”
În Țările de Jos, la vârsta de nouă ani, a compus oratoriul Die Schuldigkeit des ersten Gebots și a uimit cântând la orgă. Abilitățile tânărului ca interpret, dar mai ales ca compozitor au fost excepționale, însă, dacă luăm în considerare mediumnitatea acest fapt este ușor de explicat. Mozart a afirmat:
“Nici inteligența elevată, nici imaginația, nici cele două lucruri împreună nu fac geniu. Iubire! Iubire! Iubire! Iată sufletul geniului.”
O relatare despre Mozart:
León Denis ne oferă cu această relatare de Mozart, momentele dinaintea dezîncarnării sale:
“ În declinul vieții sale, când asupra lui deja se extindea umbra morții, într-un moment de liniște, de perfectă serenitate, el a chemat pe unul dintre prieteni săi care se aflau în cameră:
-Ascultă – a spus el – aud muzică!
Prietenul a răspuns: – Nu aud nimic.
Mozart, însă, fermecat continua să perceapă armonii cerești, iar fața sa palidă se lumina. Citând, apoi mărturia Sfântului Ioan: -Și, eu am auzit muzică în cer!
Deja pe patul de moarte, înainte de dezîncarnarea sa, el și-a chemat unul dintre prietenii săi în camera lui și a spus:
-Ascultă- a spus – aud muzică! Mozart, cu fața luminată în ciuda palidități sale, continua să perceapă acea muzică cerească: -Deja aud muzica din ceruri.”
Mai ales în ultimul său deceniu, Mozart a exploatat armonia cromatică până la o extremă neobișnuită, cu o siguranță notabilă și un mare efect artistic.
Ultimul an din viața lui Mozart, 1791, a fost până la sfârșitul boli sale, un timp de mare productivitate și, într-un anumit sens, un timp de recuperare personală. A realizat numeroase compoziții, inclusiv unele dintre cele mai admirate opere ale sale: opera Flautului magic- Die Zauberflöte. Este un fapt dovedit că a fost mental ocupat în completarea Recviemului său, un act febril care l-a determinat să compună neterminatul Recviem în Re minor, după care a murit la vârsta de 35 de ani.
Revista spiritistă cuprinde în numărul său din Mai 1859, un fragment dintr-o sonată autorizată de spiritul lui Mozart, oferită unui medium a Societății de Studii Spiritiste din Paris, Brion d’Orgeval.
Franz Ritter von Liszt:
Un alt artist considerat un virtuos al pianului și al cărui psihic puternic dezvoltat a fost perceput imediat de părinții săi de la o vârstă fragedă, a fost compozitorul maghiar Franz Ritter von Liszt.
Patrimoniul lăsat a fost o valoroasă moștenire muzicală care, cu doar patru ani, executa deja la pian lucrări clasice ale unor autori cunoscuți. A afirmat că dialoga cu prieteni spirituali, care îi povesteai pasaje ale pasiunii lui Hristos și care l-au stimulat către studiul muzical. Se trezea peste noapte, fiind în transă menținea conversații cu ei afirmând că primește sfaturi și îndrumări.
Într-o scrisoare pe care i-a scris-o lui Peter Wolf, acesta a spus:
“Casa lui Abab expiră multă energie și în acel mediu sunt înconjurat de suflete binevoitoare precum Homer, Platon, Locke, Bach, Mozart și alții ale căror gânduri se confundă cu ale mele. Astfel, dorind să traduc măreția momentelor de extaz, am scris Gând despre morți.”
Pe lângă Mozart, Beethoven și Liszt, alți muzicieni precum Frédéric Chopin, Georg Friedrich Handel, Richard Wagner, Johann Sebastian Bach au fost mediumuri și au lăsat subtilitatea și frumusețea lumii invizibile.
Johann Wolfgang von Goethe
A lăsat un patrimoniu care cuprinde genuri precum poezia lirică, drama, romane și chiar controversate tratate științifice, fiind incalculabilă influența pe care a lăsat-o în filosofia germană. Este astăzi o sursă constantă de inspirație pentru tot felul de opere.
El a spus: “Eu, uneori, alergam la biroul meu fără să mă deranjez să îndrept o foaie de hârtie întoarsă și scriam opera mea în versuri de la început până la sfârșit, fără să mă mișc. În acest scop, de preferință luam un creion, care mă ajuta să trasez mai bine caracterele, pentru că uneori aș fi putut să mă trezesc din poezia mea de somnambul sau să mă distrag cu scârțâitul penei și să înec la nașterea sa o mică producție.”
În literatură putem cita alți scriitori prodigioși și fructuoși, cum ar fi Teresa a lui Isus, Victor Hugo, William Shakespeare, John Milton, Alphonse de Lamartine, care cu forma sa elegantă au încântat. Aceștia au declarat că inspirația le-a venit din lumea spirituală, că au experimentat procesul mediumnic care le-a oferit comunicări cu lumea spirituală, toți au fost apărători vehemenți ai relației cu lumea de dincolo.
Gustavo Adolfo Bécquer, poet și narator spaniol a spus: “Spectacolul frumuseții, în orice formă prezent, ridică mintea la aspirații nobile”.
Romancierul francez André Maurois a spus:
“Când lucrurile nu merg bine, nimic nu ajută ca a închide ochi și a evoca în interior o operă frumoasă.”
Romancierul J. A. Livraga a afirmat:
“Arta nu este altceva decât taumaturgia care face să apară înaintea simțurilor, ceea ce artistul percepe cu alte simțuri în dimensiuni armonice și teribile. Geniul șlefuiește marginile, rotunjește lucrurile pentru a le face adaptabile ochilor oamenilor, cu mâinile fragile, ochi mici și auzuri limitate. Este „Podul de Aur” dintre Arhetipurile Frumuseții și mostre ale mizerii umane, brusc aurite de lumina muzelor. ”
“Arta, adevărata Artă, este acea frumusețe, armonie pură, care luminează și elevă, făcând să vibreze tot ceea ce e mai bun în noi. Acea care exaltă pasiunile joase, aritmia, violența și ignoranta disperare, nu este Artă.”
“Arta nu este contactul cu cei de mai jos, ci cu cei de mai sus.”
“Accesul permanent la lumile estetice, este exclusiv sufletelor estetice.”
Georg Wilhelm Friedrich Hegel filozof german
“Arta, ne oferă aprecieri ale formelor universale, făcându-le aparente și sensibile.”
“Ceea ce căutăm în artă la fel ca în gând, este adevărul”
“Omul a folosit întotdeauna arta ca un mijloc pentru a fi conștient de cele mai sublime idei și interese ale spiritului său. Popoarele și-au depus cele mai elevate concepții în producțiile artei, le-au manifestat și le-au conștientizat prin artă. Înțelepciunea și religia sunt concretizate în formele create de artă, care ne-a oferit cheia mulțumită căreia suntem capabili să înțelegem înțelepciunea și religia multor popoare. ”
“Trezirea sufletului: așa este, spune el, scopul final al artei … scopul său constă în revelarea sufletului, tot ceea ce înglobă de esențial, măreț, sublim, respectabil și adevărat.”
Spiritismul:
Spiritismul vine să reveleze o altă categorie mult mai pernicioasă de spirite mincinoase, ipocrite, orgolioase și pretinși înțelepți, care iau nume venerate pentru a aporta idei deseori foarte extravagante și absurde. Înainte de a fi cunoscute relațiile mediumnice, ele și-au exercitat acțiunea într-un mod mai puțin ostensibil, prin mediumnitate de inspirație, inconștientă, mijloace auditive sau vorbitoare. Arta este în concluzie un instrument de educare și progres al spiritului și un vehicul de divulgare a adevărurilor spirituale. Cunoașterea realității spirituale oferă un evantai imens de posibilități creative artiștilor care caută să se scalde în această mare de resurse, ne spune Allan Kardec în Lucrări postume.
Oameni de geniu au trăit în toate epocile și au lăsat ca patrimoniu, magnifice opere literare care exteriorizează fertilitatea inteligenței sau a sentimentelor lor. Aparținând diferitelor școli și discipline, acești artiști reflectă cu bună știință sau nu, experiențele lor spirituale devenind adevărați cronicari ai lumii invizibile din care își extrag inspirațiile.
Exemplul lor este evantaiul diferitelor manifestări în artă, reflectate în pictori, muzicieni, scriitori, poeți, actori care au lăsat o profundă amprentă asupra importanților gânditori și artiști posteriori, mulți dintre ei mediumuri conștiente sau inconștiente, care în diferite grade se relaționează cu lumea de dincolo.
Frumusețea este un atribut divin. Dumnezeu a pus în ființe și lucruri acest misterios farmec care ne atrage, ne seduce, ne captivează și ne umple sufletul de admirație.
Arta este căutarea, studiul, manifestarea acestei frumuseți eterne, clarifică Leon Denis în cartea Spiritismul în artă.
El explică, de asemenea, că fuziunea binelui cu frumusețea este obiectivul sublim al Creației:
“Legea eternă a Universului, obiectivul sublim al Creației, este fuziunea binelui cu frumusețea. Aceste două principii sunt inseparabile, ele inspiră toată lucrarea divină și constituie baza esențială a armoniilor Cosmosului. Gândirea și intenția divină fiind bune, manifestarea lor este frumosul. În elevarea sa, ființa trebuie să fie din ce în ce mai mult empatică cu acest gând suveran, cu acea voință și să se dedice să le împlinească în sine și în jurul său, sub forme tot mai perfecte. Fericirea sa, va consta în asimilarea acelei legi și în îndeplinirea ei.”
Bibliografie:
Denis, L., Problema ființei și a destinului.
Kardec, A., Cartea spiritelor.
Kardec, A., Cartea mediumurilor
Kardec, A., Geneza, minuni și predicții conform spiritismul
Kardec, A., Lucrări postume.
