Ceea ce sunt îngerii

Nedreptate în Creatorul Suprem!

Nedreptate, găsește întotdeauna sufletul care studiază și aprofundează asupra afirmațiilor dogmatice ale catolicismului.

Să ne oprim, astăzi gândul nostru la unul din punctele mai slabe, mai eronate din Geneza sa, deci, asupra Creației Angelice.

Să reflectăm și să comparăm.

Dumnezeul catolic, creează, pentru că așa vrea, (întotdeauna pentru că așa vrea) de la început, unele ființe le revestește El, creându-i, de o lumină intens strălucitoare, de o puritate imaculată, destinați să se bucure etern de cel mai mare bine, deci, de prezența sa, fără să fi făcut nimic pentru a merita un premiu atât de mare: Aceștia sunt îngeri. Și creează săracele suflete umane destinate a se bucura de asemenea de prezența sa, dacă eschivează mii și mii de primejdii din accidentata viață terestră, fără a lăsa pătată îmbrăcămintea sa spirituală în trecerea sa pe Pământ, mergând, fără mizericordie, nici remisiune către Infernul etern, în majoritatea cazurilor.

Acest lucru învață catolicismul; iar, acum rațiunea umană spune: Nu sunt creaturile lui Dumnezeu, egale înaintea iubirii sale, îngerii și sufletele umane? Sunt mai puțin fiicele sale sufletele umane ca îngerii? Dacă se confirmă că nu sunt egale, trebuie să se recunoască partea slabă în Ființa Supremă, căci a creat ființe privilegiate pentru o fericire perpetuă și ființe destinate la toate suferințele de pe Pământ, iar marea majoritate dintre ele, după viața terestră, la chinuri eterne și crude în infern. Cu această afirmație, se mărturisește că există privilegiul la Creare: Dumnezeu nu a fost nici Drept, nici Bun, nici Paternal, creându-ne inegali.

Dacă, se afirmă că sunt egale înaintea lui Dumnezeu îngerii și sufletele oamenilor, raționamentul prezintă o altă întrebare contondentă și logică:

Atunci, de ce atâtea diferențe de destine printre ființe egale? De ce unii se bucură etern, fără să fi meritat, iar săracele suflete trebuie să cucerească acele bucurii din luptele și bătăliile vieți, traversând acea mare furtunoasă care este existența terestră, expunându-se mulți dintre ei să ajungă în iadul etern, încercând să atingă Cerul?

Atât într-un caz, cât și în altul, chiar dacă se afirmă egalitatea printre ființele create, cât și dacă se supune inegalitatea, diminuează foarte mult, în ochii celui care studiază și raționează infinitatea Justiției și Bunătăți atributelor divine.

Într-adevăr, în doctrina catolică, întotdeauna rezultă Dumnezeu mai mic ca anumite ființe umane, care profesează pentru toți copii lui o iubire egală și îi face participe, fără nicio distincție, de toate bunurile de care dispune, procurând, în micimea sa, cea mai mare egalitate pentru toți. Dogma catolică întotdeauna tinde să micșoreze concepția de Dumnezeu în sufletele gânditoare, prezentând pentru acceptarea sa, ca adevăruri revelate, credințe absurde și inacceptabile pentru rațiune, datorită faptului că demonstrează că există în Dumnezeu o notorie injustiție și o limitare a bunăstării.

Crearea angelică este una din punctele foarte slabe ale catolicismului; un copil oarecum instruit înțelege imediat acea slăbiciune și o poate demonstra. De aceea, nu dorim să insistăm asupra la ceea ce este eronat, de cât este de distrugătoare numita afirmație din Geneza sa.

Această lucrare are un obiectiv mai înalt: Este aceia de-a compara.

Ce spune știința spiritistă cu privire la acest aspect?

Spune că, nu există Creația Angelică așa cum o prezintă catolicismul. Spune că, ca Tatăl Universal iubitor a tuturor ființelor, Dumnezeu nu a creat nici inegalitatea în esență, nici inegalitatea în destin, între creaturile sale, deci, între fii săi, datorită faptului că toate sufletele, mai bine spus, toate scânteile spirituale desprinse din Focul Potențial, din eternitatea cea mai îndepărtată, au fost dotate toate, absolut toate, de facultăți egale pentru atinge scopul pentru care au fost create. Nici una nu a fost îmbunătățită în repartiția paternă, neexistând drept urmare nici un privilegiul în Creație. Toate au primit facultatea de-a gândi, simții și iubii. Destinul lor este același: Dezvoltarea indefinită a acelor facultăți în sens progresiv, cu tendința constantă la o mai mare spiritualizare a ființei, mai bine spus, ajunge la starea de Spirit pur, deci, să spunem așa, starea angelică.

Apoi, există acea stare în creație?

Da, există starea Angelică. Dar, la ea nu a ajuns nicio ființă prin privilegiu, nici prin surprindere. Toate, absolut toate gradele de puritate, care sunt necesare pentru a se eleva până acolo, trebuie să fie cucerite de toate ființele, fără distincție, fără nici un privilegiu, bazându-se pe propriile eforturi.

Starea de puritate spirituală și de fericire inerentă a acelei purități, nu sunt un cadou de la Dumnezeu, făcut pentru că așa vrea, la unii din fiii săi, ci este premiul care le așteaptă pe toate ființele care au luptat, războit și învins.

Îngerii, spiritele pure, sunt suflete care au trecut ca și ale noastre, prin dureroasele peregrinări ale încarnărilor terestre; sunt sufletele umane, purificate și elevate prin suferință, martiriu și sacrificiu.

Cu această explicație rațională și logică, rămâne etern satisfăcută rațiunea umană.

Nicio ființă nu rezultă a fi privilegiată în creație; toate au aceiași esență și create pentru același destin și pentru aceeași finalitate: Fericirea universală, ca rezultat, ca premiu a eforturilor făcute de toate pentru cucerirea purității și elevarea de care au nevoie să o atingă pentru a se bucura de o stare superioară.

Ca întotdeauna, în acest caz, știința spiritistă respiră logică, justiție, egalitate. Restituie Ființei Supreme, ceea ce-i aparține, ceea ce în El este inalterabil, infinitatea atributelor sale de Justiție și Bunătate, pe care catolicismul lasă neacoperit în majoritatea dogmelor și punctelor doctrinei sale.

Pentru spiritistul care știe că acesta este adevărul, Dumnezeu este Tatăl Iubitor și Drept care a tratat cu aceeași tandrețe pe toți fiii săi. Același început le-au avut toate ființele; identic destin cu al său; același viitor îi așteaptă; au aceleași mijloace pentru a le cuceri; neexistând, drept urmare, nici capriciul, nici întâmplarea, nici privilegiul în lucrarea Preaînaltului Creator. Mai mult de atât; știe, de asemenea, că cel care bea din fântâna pură a Spiritismului, că, nu doar nu este posibil capriciul în Univers, ci că atât fizic cât și moral, materia cât și Spiritul, totul în el este guvernat de legile matematicii, admirabile și precise, înțelepte, juste și prevăzătoare la fel ca Adorabilul Legislator care le-a dictat. Știe că Spiritul trăiește, se mișcă, cade, se ridică, merge, progresează, se purifică și se elevă, împins de aceleași legi și îndrumat de una din ele, cea a Progresului indefinit, fiind cea care guvernează continua ascensiune către infinit.

Ca consecință naturală a credinței sale, spiritistul venerează și binecuvântează pe Tatăl Universal, care la creat pentru o finalitate atât de măreață și procură, prin mijloacele sale limitate, să înainteze în tot ceea ce e posibil și să facă să progreseze ființele care-l înconjoară; căci în toți și în absolut toți, chiar și în cei care se declară dușmanii săi, vede pe frații săi foarte iubiți, fii, ca el, al Iubitorului Tată Ceresc și încearcă să procure, atât pentru ei cât și pentru el, cea mai mare cantitate posibilă de bunuri.

Lumina care ne călăuzește- Amalia Domingo Soler
Tradus de Societatea Spiritistă Română