ÎNTREBARE: -Ați afirmat că creștinismul este Religia Universală, iar Isus, întemeietorul său insuperabil. Cu toate acestea, mulți spiritualiști învățați și simpatizanți ai filosofiei orientale afirmă că budismul este o mișcare superioară. Ce opinați?
RAMATÍS: – Se știe că oamenii și religiile lor evoluează în paralel; odată ce poporul devine din ce în ce mai civilizat, religia lor progresează atât în aspectele sale cât și în practică. Pe măsură ce umanitatea asimilează și cultivă idealuri mai elevate, se străduiește să dezvolte o morală mai sănătoasă, de asemenea, cultivarea și înțelegerea Divinității se manifestă sub o mai bună înțelegere și bun sens. Astfel, în timp ce religiile primitive coincid cu popoarele înapoiate, omul civilizat din secolul al XX- lea are nevoie de o doctrină religioasă compatibilă cu progresul său actual.
Învățați atei cred că religia nu a avut niciodată o origine dincolo de înțelegerea și obiceiurile proprii ale omului; dar omul nu este exclusiv un organism carnal, ci un spirit care acționează din lumea ocultă în alcătuirea provizorie a acestui corp dens. În consecință, sentimentul religios este înnăscut în om și chiar îl precedă în adaptarea lui la lumea materială, așa cum demonstrează sălbaticii în căutarea lui Dumnezeu, adorând vântul, soarele și alte fenomene naturale. Omul civilizat și inteligent diferă în aceeași căutare deistă, deoarece devotamentul său este sublimat în aspecte mai delicate, precum Lumina, Energia, Divinitatea sau Absolutul.
În orice post de conducere sau grad de cultură, fundamentele creștinismului vor rămâne inalterabile, deoarece sfătuiesc sau determină o «stare de spirit» superioară în creatura umană, indiferent de rasa, inteligența sau poziția socială a acestora. Este o doctrină care se potrivește îngerului, sălbaticului, domnului, sclavului, bogatului, săracului, sfântului, criminalului sau înțeleptului ignorant.
Timp de multe secole, precursorii lui Isus au învățat maxime similare, totuși, niciunul dintre ei nu a reușit să le consolideze bazele indestructibile înțelegerii comune a tuturor oamenilor. «Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți» este o sentință de efulgență morală eternă, întrucât sensul său fratern implică întreaga umanitate. Prin urmare, Isus a fondat Religia definitivă sau doctrina imuabilă a prezentului și viitorului; ne-a dat mijloacele relațiilor spirituale dintre creatură și Creatorul său, în orice moment și în orice latitudine geografică.
Contradicțiile care mai există în rândul religioșilor care se închină creștinismului sau dezminte conceptele sale sublime sunt rezultatul interpretărilor personale și speculațiilor religioase, care se distanțează de sursa inițiatică datorită forței de convingere sau prezumției fanatice.
Creștinismul bazat pe formulele Evangheliei, imuabil în timp și spațiu, nu cere nimănui să schimbe o virgulă sau un titlu în structura sa doctrinară. Iisus, fondatorul său, trebuie considerat cel mai elevat instructor spiritual din lume, mai presus de precursorii săi, deși aceștia sunt demni de un tribut devoțional, întrucât i-au pregătit calea mesianică. Deși, budismul este o mișcare religioasă etică de o elevată întindere spirituală, îi lipsește acea tonalitate a amplitudinii universale a creștinismului.
În timp ce orientalul poate fi la fel de creștin ca și occidentalul, asiaticul va fi întotdeauna un budist «mai bun» decât latinul, slavul sau germanul.
ÎNTREBARE: – Care sunt motivele care îl pun pe Isus mai presus de precursorii săi?
RAMATÍS: Având în considerare magnitudinea filosofică a lui Budha și trecerea sa mesianică pe Pământ, Iisus și-a trăit întreaga existență subordonat Idealului Suprem de a servi omenirea suferindă.
În timp ce precursorii săi încă manifestau «dorințe» și se învăluiau în Maya sau iluzia unor plăceri ale vieții umane, Isus a fost absolut imun la orice apel sau tentație a materiei. Ei s-au dedicat mesianismului izbăvitor și iluminării omului pământesc, după ce au experimentat seducțiile vieții carnale. Fiul Mariei și al lui Iosif, de la naștere până la crucificare a trăit într-o completă sărăcie și s-a dedicat exclusiv misiuni sale de eliberare a oamenilor tereștri din cătușele păcatului. Budha și alți instructori iluminați spirituali din Orient au plecat în căutarea Adevărului, după câteva dezamăgiri în viața lumii și aproape preocupați în a găsi o soluție personală.
Însă, Isus, încă din copilărie a trăit indiferent pentru propria fericire, întrucât visele și idealurile sale se îndreptau doar spre fericirea altora. El a considerat umanitatea propria sa familie. Moise s-a căsătorit cu fiica unui preot și a trăit până la 120 de ani bucurându-se de bunurile vieții umane; Zoroastru obține onoruri pe Pământ și se căsătorește de trei ori; Confucius se căsătorește la 19 ani, devine ministru în China și moare la 73 de ani, după alternative de glorie și onoruri politice. În cele din urmă, Buddha însuși, educat printre plăcerile de curte ale lui Kapüavastu, se căsătorește cu frumoasa verișoară Tosadara. Pleacă de acasă la 29 de ani; iar după lungi meditații găsește Adevărul spiritual la vârsta de 35 de ani, sub un copac Bo.
Fără îndoială, Maestrul Iisus a fost cel mai mare Spirit care a venit vreodată pe Pământ, pentru că de la naștere și până la moarte, a trăit exclusiv idei hristice, reprezentativă Adevărului și a Voinței Tatălui.
Isus, fiind sintetizatorul învățăturii acestor precursori, nu a venit, așadar, să creeze lucruri noi sau să distrugă lucruri vechi, ci pur și simplu să consolideze învățătura veche și pură mereu latentă în tradiția religioasă a templelor. În Predica de pe Munte el confirmă acest lucru, amintind că nu a venit să distrugă proorocii, ci să confirme ceea ce au spus. Aceasta înseamnă că învățăturile sale trebuie acceptate necondiționat, lipsite de vicii, distorsiuni, dogme, prescripții sau liturghii, întrucât reprezintă o eliberare completă a modului de a gândi și de a trăi.
Este evident că tot ceea ce au spus deja Manu, Antúlius, Numu, Orfeu, Hermes, Rama, Zoroastru, Crisna, Budha, Fo-Hi, Lao-Tse, Confucius, Moise, Pitagora, Platon, Socrate sau Mahomed, Isus a făcut-o protestând vehement împotriva aparatului ceremonial și a simbolismului exhaustiv, care sufoca frumusețea pură a învățăturii sale date din Înalt. Evanghelia Sa este implicit exemplificată în felul său de a iubi și de a trăi. Acea tăcere continuă și stoicismul lui în fața inutilității de a reacționa contra stupidității umane, ne vorbesc cu mai multă forță decât multiplicitatea cuvintelor sentențioase pe care au vrut să i le atribuie, copiindu-le din gura altor inițiați mai mici. Puterea eternă a lui Isus constă în mod fundamental în protecția necondiționată contra sărăciei, nenorocirii și nefericirii umane. Toate acestea sunt suficiente pentru a reînvia frumusețea hristică pe care o posedau mesajele sale, pentru că lumea nefericită de astăzi a înțeles perfect că numai «Iubirea lui Isus este singura care o va salva!»
