Un spirit care iradiază tandrețe și înțelepciune, trezindu-ne pentru trăirea iubirii în cea mai elevată expresie, chiar dacă pentru a o trăi ne sunt impuse multe sacrifici. Este vorba de spiritul care se face cunoscut cu numele de Joana de Angelis și pe care pe drumul veacurilor, o vom întâlni în figura blândă de Juana de Cusa; în una din discipolele lui Francisco de Asis, Clara de Asis; în măreața Maică Juana Ines de la Cruz; și în curajoasa Joana Angelica de Jesus.
Vom relata acum fiecare din aceste personaje care au marcat istoria cu exemplul său de umilință și eroism.
Juana de Cusa
Juana de Cusa, conform informaților oferite de Humberto de Campos în cartea “Buna vestire”, a fost cineva care a avut o credință adevărată. Autorul nara că: “Printre mulțimea care la însoțit invariabil pe Isus la predicările de lângă lac, se afla întotdeauna o femeie de o dăruire rară și cu un caracter nobil, foarte bine situată în societatea din Cafarnaum. Era vorba de Juana , consoarta lui Cusa, primarul orașului Antipa, oraș unde se tratau interesele vitale ale comercianților și pescarilor.”
Soțul său, înalt funcționar de Irod, nu împărtășea învățăturile spirituale și nu tolera doctrina acelui Maestru pe care Juana îl urma cu o iubire pură.
Afectată de povara sarcinilor domestice, tulburată de neînțelegerea și intoleranța soțului, a căutat să asculte cuvintele reconfortante a lui Isus, care în loc să o invite să se alăture în rândurile celor care l-au urmat pe străzile și drumurile din Galileea, a sfătuit-o să îl urmeze de la distanță, să îl slujească în sânul familiei, transformându-se într-un adevărat exemplu de persoană creștină, având grija aproapelui: Să își slujească soțul cu o iubire devotată, să își iubească tovarășul de drum pe pământ ca și cum ar fi fiul său, fiind amândoi credincioși față de Dumnezeu.
Isus, i-a trasat o conduită care i-a ușurat viața trăind cu resemnare tot restul vieții.
Mai târziu a devenit mamă.
Cu trecerea timpului, atribuțiile au crescut. Soțul, după o viață tumultuoasă și nefericită a părăsit-o, rămânând fără resurse economice și cu fiul lor să-l crească. Curajoasă, a căutat de lucru. Uitând confortul nobilimi materiale, s-a dedicat copiilor altor mame și s-a ocupat de activitățile domestice ale casei, pentru ca copilul său să poată avea ce mânca. A muncit până la bătrânețe.
Iar, bătrâna cu părul alb a fost dusă la circul de martiriu împreună cu tânărul fiu pentru a mărturisi iubirea pentru Isus, a Maestrului care i-a luminat viața, invitând-o cu speranță la un viitor fericit.
Humberto de Campo nara în Buna Vestire :
Înaintea poporului, au fost ordonate primele flagelări.
-Renegă !….a exclamat un executor al ordinului imperial, cu o privire crudă și sumbră.
Bătrâna discipolă a lui Isus contempla cerul, fără nici un cuvânt de negare sau de plângere. Atunci, biciul a lovit corpul semi-dezbrăcat al copilul, care exclama printre lacrimi:
“-Repudiază-l pe Isus, mamă!….Nu vezi că ne sfârșim? Reneagă-l !…..pentru mine , că sunt fiul tău!…”
Pentru prima dată, din ochi martirei curgeau abundente lacrimi. Rugămințile fiului erau săbii de suferință, care îi rupeau inima. După ce și-a amintit întreaga existență, a răspuns:
-Taci, fiule! Isus a fost pur și nu a desconsiderat sacrificiul! Să învățăm să suferim în momente dureroase, pentru că mai presus de fericirile efemere ale lumii, trebuie să credem în Dumnezeu!
Limbile de foc ale biciului, imediat au distrus corpul îmbătrânit, eliberând-o pentru a putea fi în compania lui Isus, pe care atât de bine a știut să-l slujească și cu care a învățat a sublima iubirea.
Clara de Asis discipola de Franscisco de Asis
Câteva secole mai târziu, Francisco “Săracul lui Dumnezeu” sau “Soarele de Asis”, reorganizează “Armata iubirii regelui Galilean”, din care și ea, de asemenea, face parte, pentru a trăi împreună cu el simplicitatea Evangheliei lui Isus, care tot iubește și înțelege, intonând cântecul fraternității universale.
Maica Juana Ines de la Cruz
În secolul XVII, ea reapare din nou pe scena vieții, pentru o viață dedicată a face mai mult bine. Renaște în 1651 într-un sat mic San Miguel Nepantla, la 80 de kilometri de Mexic în familia lui Juana de Asbaje și Ramirez de Santillana, fiind fiica unui tată spaniol și mamă indiană.
Când a împlinit 3 ani, fascinată de litere, văzându-și sora învățând să citească și să scrie, înșală profesoara, zicându-i că mama ei a trimis-o să o roage să o alfabetizeze. Profesoara, obișnuită cu precocitatea fetei, care deja răspundea la întrebările pe care sora iei, le ignora, începe să o învețe primele litere.
A început să facă versuri la vârsta de 5 ani. La 6 ani , Juana domina foarte bine limba maternă, aparte de-a avea abilitații pentru croitorie și alte treburi comune femeilor din acele vremuri. A aflat că în Mexic există o Universitate, iar ea și-a format idea ca pe viitor să poată învăța cât mai mult în rândul medicilor. Domnul Manuel, ca bun spaniol a râs și i-a spus în glumă:
“-Doar, dacă te îmbraci în bărbat, pentru că numai băieții bogați pot studia acolo. Juana surprinsă de noutate fuge la mama sa, să o îmbrace din acel moment în bărbat, căci nu voia să renunțe în nici un fel la idea de a urma Universitatea.
În capitală, la vârsta de 12 ani, Juana a învățat latină numai în 20 de ore, iar portugheza, singură. De asemenea, vorbea Nahuatl un limbaj indian .
Marchizul de Mancera, care dorea să creeze un grup de elită la palat, ca în tradiția europeană, a invitat copila prodigioasă de 13 ani să fie damă de companie a soției sale. La palat i-a încântat pe toți cu frumusețea, inteligența și simpatia sa, făcându-se cunoscută și admirată cu poeziile, eseurile și piesele de bun umor.
Într-o zi vice – regele a decis să testeze cunoștințele fetei și a reunit 40 de specialiști de la Universitatea din Mexic pentru a o interoga pe cele mai diverse teme. Lumea de la palat a asistat uimită, tânăra de 15 ani a răspuns timp de câteva ore la tumultul de întrebări ale profesorilor. Atât audiența, cât și profesorii specialiști au aplaudat-o la final, rămânând satisfăcut vice-regele. Dar, setea de a cunoaște era mai mare, ca iluzia de a continua să strălucească la palat.
Cu scopul de a se dedica mai mult la studiile sale și să penetreze în profunzime în lumea lor interioară, căutând neîncetat unirea cu divinitatea, dornică în al înțelege pe Dumnezeu prin intermediul creației sale, s-a decis să intre la Mânăstirea Carmelitas Dezcalzas, la 16 ani. Neobișnuită cu rigiditatea ascetică, s-a îmbolnăvit și s-a întors la palat. Urmând îndrumarea duhovnicului său a mers la altă Mănăstire, ceea a lui San Jeronimo de la Concepcion, care a avut mai puține obligații religioase, dispunând de mai mult timp pentru a se dedica literaturii și științei. A luat numele de Maica Juana Ines de la Cruz .
În confortabila sa cameră, înconjurată de numeroase cărți, globuri terestre, instrumente muzicale și științifice, Juana studia, scria poezii, eseuri, drame, piese religioase, cântece de Crăciun și muzică sacră. Frumoasa maică era cunoscută și admirată de toți, fiind scrierile sale recunoscute nu numai printre religioase, ci și în rândul studenților și a cadrelor didactice ale universităților din diferite locuri. Era cunoscută ca “Maica de la Bibliotecă .”
S-a imobilizat, de asemenea, în a apăra drepturile femei ca ființă inteligentă, capabilă să învețe și să predice liber .
În 1697, a fost epidemie de ciumă în acea regiune. Juana a ajutat, în timpul zilei și noaptea pe surorile sale religioase, care împreună cu majoritatea populației erau bolnave. Au murit încetul cu încetul, una câte una cele pe care le- a asistat, iar după ce au murit toate, ea, abătută și bolnavă a căzut învinsă la 44 de ani.
Maica Juana Angelica de Jesus
După 66 de ani petrecuți în Țara Spirituală, s-a reîntors în orașul Salvador de Bahia, în 1761 ca Joana Angelica, fiica unei familii bogate. La 21 de ani a intrat la Mânăstirea Lapa, ca franciscană, cu numele Maica Juana Angelica de Jesus, muncind ca Maică a Religioaselor Reformate, la Mănăstirea Nuestra Señora de la Concepcion. A fost maică, grefier și maică superioară, iar în 1815, a devenit maică stareță. În 20 februarie din 1822, a apărat cu curaj Mânăstirea, casa lui Isus precum și onestitatea tinerelor care trăiau acolo, fiind asasinată de soldații care luptau pentru Independența Braziliei.
În planurile divine, a fost programată viața sa în Brazilia, dinainte de a reîncarna în Mexic ca Maica Juan Ines de la Cruz. De acolo, rezultă facilitatea ei pentru a învăța portugheză. Căci pe pământurile braziliene erau reîncarnați și urmau să reîncarneze, curând, Spirite unite ei, suflete care înțelegeau Legea Divină, care făceau parte din familia sa spirituală și pe care voia să le ajute.
Unul din acele suflete pentru care Joana de Angelis avea o profundă afecțiune era Amelia Rodrigues, educatoare, poetă, romancieră, dramaturgă, oratoare și scriitoare de povești care a trăit la sfârșitul secolului trecut și la începutul acestui secol.
Joanna în planul spiritual
Când diferite Spirite unite ei, vechi creștini care au greșit pe drumul lor se pregăteau să reîncarneze, i-a reunit pe toți și a plănuit să construiască pe Pământ, sub cerul orașului Bahia din Brazilia, o copie, chiar dacă imperfectă, a Comunități unde ea staționa în planul spiritual, cu obiectivul de-a mântui vechi creștini și a crea o experiență educativă care să demonstreze viabilitatea de a trăi într-o comunitate într-adevăr creștină a zilelor noastre.
Spirite grav bolnave, nu în mod necesar unite îndrumătorilor încarnați, vor veni ca orfani, oferindu-le oportunitatea de a se perfecționa, timp în care, ei însuși, se vor elibera de impunerile karmice dintre cele mai dureroase și vor avansa către Isus.
Ingineri capacitați au fost invitați să traseze schema generală a lucrărilor și să instruiască pionieri viitoarei opere. Când a fost totul conturat Joana la căutat pe Francisco de Asis, solicitându-i examinarea planurilor sale și să o ajute cu o concluzie finală asupra planurilor, din lumea Materială.
El “Săracul lui Dumnezeu” a fost de acord cu Mentorul și s-a oferit să colaboreze la Lucrare, din momentul “în care în acea Comunitate, niciodată nu va fi uitată iubirea pentru cei nefericiți din lume sau negată Caritatea “fiilor Calvarului”, nici nu se va stabili prezumția că sunt paraziți pentru a distruge cele mai bune edificări ale sentimentului moral.”
A trecut aproape un secol de când lucrători Domnului au început pe Pământ, în 1947, materializarea planurilor de Joana, care a inspirat și orientat, sprijinită de Tehnici Spirituali dedicați care distribuiau ozon special pentru psicosfera conturbată a regiuni alese unde urma să fie construită “Mansiunea din Cale”, nume dat făcând aluzie la “Casa din cale” a primilor creștini.
În acel interval, colaboratori au reîncarnat, în diferite locuri, în diferite perioade, cu variate instrucțiuni și experiențe diverse pentru ca, încetul cu încetul și când va fi necesar, să fie chemați pentru a da curs compromisurilor asumate în spiritualitate. Nu toți, însă, locuiau în Comunitate, dar oriunde s-ar afla vor participa cu ajutorul lor și vor extinde mesajul evanghelic, solidari, vigilenți și uniți muncii în comun.
Instituția a crescut întotdeauna compromisă în a ajuta pe cei care suferă pe Pământ, pe cei care au eșuat probele lor și pe cei care se găseau la un pas de nebunie și de sinucidere.
Mulțumită activităților dezvoltate, atât pe plan material cât și spiritual, cu terapia de urgență pentru cei care au desîncarnat recent și atenții speciale, “Mansiunea din Cale” a dobândit o vibrație spirituală care înlocuiește vibrațiile umane a celor care locuiesc și colaborează, acolo.
O cunoaștem pe Joana, în actualitate ca fiind Mentorul mediumului Divaldo Pereira Franco (fondator a Mansiuni din cale pe Pământ) a cărui muncă în divulgarea Doctrinei Spiritiste de toți este cunoscută. Amândoi, ea ca Mentor și el ca medium au publicat numeroase cărți de o incredibilă bogăție spirituală și edificare.
Menționăm câteva din multele cărții psihografiate de Divaldo Pereira Franco, cu participarea spiritului Joana de Angelis:
Dimensiunile adevărului
Auto-descoperire (o căutare interioară)
Isus și Evanghelia (În lumina profundă a psihologiei)
Conflicte existențiale
Psihologia recunoștinței
Constelația familiei
Episoade zilnice
Momente de curaj
Momente de bucurie
Momente ale mediumnității
Momente ale conștiinței
Momente de meditație
Momente de sănătate
Adolescență și viață.
Pildă spusă de Joana de Angelis lui Divaldo Pereira Franco :
În 1962, Divaldo trecea printr-o mare probă, a petrecut mai multe zile fără să poată dormii și cu o foarte mare durere de cap .
-Soră, Dvs., știți că trec printr-o mare problemă, o mare nedreptate și nu îmi spui nimic?
Joana de Angelis a apărut și i-a spus:
-De aceea nu-ți spun nimic, pentru că este o nedreptate, nu are nicio valoare, Divaldo. Tu ești cel care îi dă valoare, iar cel care dă valoare minciunii, trebuie să sufere efectul ei. De ce, dacă tu știi că nu este adevărat, de ce suferi?
-Nu am scris cum mâinile tale: “Nu valora răul?” Nu am alt sfat să-ți ofer.
-Dar, sora mea, spune-mi cel puțin câteva cuvinte care să mă ajute moral, pentru că nu am cui să-i cer ajutor.
Ea i-a spus:
-Am să îți ofer cuvinte mângâietoare. Nu vei așteptam mult.
Atunci, ea i-a povestit următoarea pildă:
-A existat o fântână mică și nesemnificativă pierdut într-o pădure. Într-o zi, cineva care a trecut pe acolo însetat, a apropiat paharul și și-a luat apă, sorbind-o imediat, a plecat. Fântâna a fost atât de fericită, încât și-a spus:
-Așa mi-aș dori să pot stinge setea celor care se plimbă, fiind apa mea atât de prețioasă!
Și, s-a rugat la Dumnezeu :
-Ajută-mă, să calmez setea!
Dumnezeu, i-a acordat această putere. Fântâna a crescut și s-a revărsat. Păsările și celelalte animale au început să bea din ea și erau fericite.
Atunci, fântâna a spus:
-Cât de bine este să fi util, să stingi setea! Mi-aș dori, să-i cer lui Dumnezeu să-mi depășesc limitele mele, să umezesc rădăcinile copacilor și să alerg sub cerul liber. Au venit ploile, ea a crescut și s-a transformat într-o vale profundă. Animalele, oamenii, copiii și plantele se beneficiau de apă.
Fântâna, a vorbit:
– Bunule Dumnezeu, cât de bine este să fii o vale. Tare mi-aș dori s-ajung la mare!
Și, Dumnezeu a făcut să plouă abundent, informând-o: continuă, pentru că fatalitatea văilor și râurilor vor ajunge în Deltă și mai târziu în mare. Vezi!
Iar, pârâul s-a transformat într-un râu, râul a fost inundat de apă. Mai mult, într-o curbă a drumului era un trunchi de copac. Râul a întâmpinat prima dificultate. În loc să se plângă, a încercat să treacă pe dedesubt, să se întoarcă, dar tumultul de lemne, nu îl lăsa să treacă. Mai departe au fost pietricele, mici pietre pe care le-a târât și alte pietre pe care nu le putea îndepărta. El s-a oprit, a crescut, a trecut pe deasupra, până a ajuns la mare. Ai înțeles?
-Mai mult sau mai puțin – a răspuns Divaldo .
-Suntem toți surse ale lui Dumnezeu, -a spus ea- și cum cineva a băut într-o zi, din limfa pe care tu ai purtat-o, ai cerut să duci mai mult, iar Dumnezeu care este iubirea, ți-a oferit ce ai cerut. Ai vrut să ajuți pe cei însetați și Dumnezeu ți-a trimis Prietenii Spirituali să te ajute. Ți-ai dori să crești ca să poți să ajungi la mare, iar Dumnezeu a făcut ca mizericordia sa, să te ducă în direcția oceanului. Erai fericit. De ce te plângi? Nu-ți permite să te plângi. Dacă în calea ta apare vreun impediment, taci, crește, depășește-l, căci fatalitatea ta este Marea, dacă vrei s-ajungi în oceanul Mizericordiei Divine. Niciodată, să nu te mai plângi de nimic.
