Nicolae Grigorescu

«Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul și în toată opera sa… Prietenia cu artiștii francezi nu a reușit să-l smulgă meditației românești, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci țări de coline, cu vii și căsuțe acoperite cu șindrilă. …El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru și spiritual în maniera sa.»

Henri Focillon

Nicolae Grigorescu s-a născut pe 15 mai 1838 și este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. A devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești. A văzut lumina zilei în satul Pitaru din Dâmbovița, fiind al șaselea copil al lui Ion și al Mariei Grigorescu.

În anii școlii primare a început să aducă un ban în casă realizând iconițe și vânzându-le pe la târguri. După o timpurie ucenicie 1848 – 1850, în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani.

Pentru sfiosul și delicatul Nicu (așa semna iconițele), norocul s-a numit tabloul istoric Mihai scăpând stindardul, pus în vitrina unui zugrav, într-o mahala a Bucureștiului. Tabloul a fost văzut de beizadeaua Mitică-Ghica. I-a plăcut și a ajuns cu Nicu la domnitorul Barbu Știrbei, care i-a dat o sută de galbeni pe el. Dar pasul pentru cariera tânărului atât de modest și talentat a fost uriaș. I se comandă lucrări la biserici și toți meșterii vor ca Nicu să creeze chipurile sfinților, că  le face dumnezeiește. Toți stareții îl iubesc pe zugravul-minune și ajunge la Agapia, în Moldova.

«Toată noaptea visam numai îngeri și scene religioase. Erau zile când tot ce făceam mi se părea trist, fără viață, fără armonie; și atunci îmi venea să las totul baltă și să plec în lume. Intra o rază de soare și deodată se lumina și biserica și sufletul meu. Pe atunci noi n-aveam niciun fel de orientare în artă. Era o carte veche, cu slove chirilice, care ne da rețete de la Muntele Athos pentru prepararea culorilor și câteva lămuriri despre vârsta, îmbrăcămintea, viața și însușirile fiecărui sfânt.»

Nicolae Grigorescu

La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris. Avea douăzeci și trei de ani și dornic să învețe și să arate ce știe. Intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția. Se afirmă la un concurs de profil cu subiectul Pictați un arbore și se alătură în satul Barbizon unei pleiade entuziaste de pictori: Troyon, Rousseau, Corot, Millet, Daubigny şi Courbet. Lucrează neîncetat ziua, le ascultă înfrigurat sfaturile seară.

« Natura-i frumoasă peste tot, dar parcă una e țara mea», le-a spus fiul de țăran simplu.

Nicolae Grigorescu

Se îndrăgostește de fiica lui Millet, dar va fi doar o adiere. În 1864 se întoarce acasă şi-şi pregătește prima expoziție. A fost un mare succes. Țărăncile sale simple, curate, zâmbitoare și carele cu boi devin pasiunile prin care-și dedică sufletul vieții molcome țărănești. Peste șaizeci de pânze sunt dedicate celebrilor săi boi, aliatul neobosit al plugarului sărac, un simbol al forței domesticite. Influențat de mediul artistic de la Barbizon, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura en plein-air, ce pregătește apropiata afirmare a impresioniștilor.

 « Sentimentul colorează, nu pensula. Poți colora c-o bucățică de cărbune, și toate tuburile din lume nu-ți dau albastrul unei flori de inișor dacă nu-l ai în suflet.»

Nicolae Grigorescu

În cadrul Expoziției Universale de la Paris din 1867, participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără țigancă, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de Societatea Amicilor Bellelor-Arte. Între anii 1873 și 1874 face călătorii de studii în Italia la Roma, Napoli, Pompei, Grecia și la Viena. Devine și pictor de front realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții. Atacul de la Smârdan impresionează pe toată lumea.  

  

«Soldații noștri sunt niște bravi și zău c-am avut poftă să viu să-i desenez aci, în această baie de foc. […] S-ar putea întâmpla să rămână ceva din opera mea care să amintească mai târziu lumii întregi că soldatul român n-a crâcnit în fața gloanțelor, după cum n-a crâcnit nici în fața mămăligii».

Nicolae Grigorescu

Din 1879 până în 1890 lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretagne la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Din 1890 se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. Deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904.

În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române. Umblă prin țară însetat de temele sale rurale şi aducând omagii eterne oamenilor simpli, portului țărănesc și vieții de fiecare zi. Din opera lui răzbate plăcerea de a fi român și liniștea sufletească a artistului împlinit, care nu a uitat nici o clipă de unde a plecat. Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907 la Câmpina, acolo unde boul Ghiocel venea singur dimineață, la pozat, cum duios ne povestește Vlahuță despre sfântul Nicu.

 

În atelier, pe șevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

« Floarea trebuie să fie plăpândă, nu fragilă. Și umedă și curată, moale, proaspăt colorată, să-și păstreze pe pânză și lumina, și seva. Și aceasta nu se face numai cu vopselele din tub».

Nicolae Grigorescu

Internet- Societatea Spiritistă Română