Poezie Spiritistă

Acest mister care e viața
Ce confundă pe încarnat
E doar o scânteie
În Universul creat.

Căci, cum moartea e înțeleasă
Nu e al vieții sfârșit
Ci, începutul estimat
A spiritului animat,
Care liber de materie
Începe o nouă etapă
În acea adorabilă esență,
Care e realitate adevărată,
Viața noastră spirituală.

Așa cum am fost creați
De acea iubire atât de Divină,
Pe care-l numim Creator
Sau Tatăl la tot ce există
Cum se înțelege mai bine.

Suntem atomul Divin
Cu un drum marcat,
Pentru a fi perfecționat.
Iar, acesta trebuie făcut
Pas cu pas în viață
În locul destinat,
Într-o reîncarnare nouă
Care ne pregătește probele 
Care în lupta cotidiană,
Cu câteva greșeli și reușite
Ne va marca evoluția.

Și, cu ea orice ființă
Înțelege că viața,
Nu începe, nici nu se termină
Într-o existență carnală,
Continuă într-un alt plan
Pentru un timp necesar,
Pentru a continua munca
Și pentru a putea progresa.

Și, e plin de bucurie
Când descoperă măreția
Acelei vieți, atât de imense,
Pe care ochii tereștri
A întrezări, nu reușește.
Dacă sufletul a îndeplinit
Cu toate cerințele,
Pe care, în șederea pe Pământ
Ca muncă a avut,
Făcând ca materia
De la părinți primită,
Să lase pe drum
Urme de o iubire bună.

Care e totul în existență
E mama științei,
E judecătorul conștiinței,
E vocea inimii,
E balsamul pretins
Pentru rănile sufletului,
E mână sanitară
Care vindecă orice durere
E pâinea vieții
Care satisface în orice măsură
Dorințele vehemente
De-a face o lume mai bună.

Pentru că,…. Iubirea e legea
Care controlează Universul,
În care suntem imerși
Din voința Creatorului.