Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 5, nr. 4, Aprilie 1862
Spiritismul mărșăluiește cu rapiditate, acesta este un fapt pe care nimeni nu ar putea nega; însă, atunci când un lucru se propagă este pentru că convine, prin urmare, dacă Spiritismul se propagă este pentru că convine. Pentru aceasta există mai multe cauze; prima este fără îndoială, așa cum am explicat în diverse circumstanțe, satisfacția morală pe care Spiritismul procură celor care îl înțeleg și îl practică; dar, chiar această cauză primește parțial puterea sa din principiul reîncarnării; este ceea ce vom încerca să demonstrăm.
Orice om care reflectă, nu se poate abține să nu se preocupe pentru viitorul său după moarte și aceasta merită cu adevărat. Cine este cel care nu atașează situației sale de pe Pământ timp de câțiva ani, mai multă importanță decât câtorva zile? Facem mai mult: în prima parte a vieții, lucrăm, ne extenuăm de oboseală, ne impunem toate tipurile de privațiuni pentru a ne asigura în cealaltă jumătate puțină odihnă și bunăstare. Dacă avem atât de multă grijă pentru câțiva eventuali ani, nu este mai rațional să avem și mai multă grijă pentru viața de dincolo de mormânt, a cărei durată este ilimitată? De ce majoritatea muncesc mai mult pentru prezentul fugitiv ca pentru viitorul fără sfârșit? Este pentru că cred în realitatea prezentă și se îndoiesc de viitor; acum bine, nu ne îndoim decât de ceea ce nu înțelegem. Dacă viitorul este înțeles și îndoiala va înceta. În ochii celui care, în contextul credințelor vulgare, este cel mai bine convins de viața viitoare, ea se prezintă de o manieră atât de vagă, încât credința nu este întotdeauna suficientă pentru a fixa ideile și are mai mult caracteristici de ipoteză decât de realitate. Spiritismul vine să înlăture această incertitudine prin mărturia celor care au trăit și prin probele într-un anumit fel materiale.
Orice religie se sprijină necesarmente pe viața viitoare și toate dogmele converg forțamente către acest obiectiv unic; în vederea atingerii acestui obiectiv sunt practicate, iar credința în aceste dogme se datorează eficacității care se presupune pentru a se ajunge acolo. Teoria vieții viitoare este, deci, piatra angulară a tuturor doctrinelor religioase; dacă această teorie păcătuiește din fundamentul său; dacă deschide câmpul obiecțiilor serioase; dacă se contrazice pe ea însăși; dacă am putea demonstra imposibilitatea anumitor părți, totul se dărâmă: mai întâi vine îndoiala, îndoiala succedă negația absolută, iar dogmele sunt conduse spre naufragiul credinței. S-a crezut că am scăpat de pericol, prescriind examenul și făcându-l o virtute a credinței oarbe; dar a pretinde impunerea unei credințe oarbe în acest secol, înseamnă să ignorăm timpurile în care trăim; noi reflectăm fără consimțământul sinelui; examinăm prin forța lucrurilor; vrem să știm de ce și cum; dezvoltarea industriei și a științelor exacte învață să ne uităm pe unde călcăm, motiv pentru care se sondează terenul pe care se spune că se va merge după moarte; dacă, nu-l găsim solid, adică logic, rațional, nu ne preocupă. Orice s-ar face, nu se va putea neutraliza această tendință, pentru că este inerentă dezvoltării intelectuale și morale a umanității. Potrivit unora este un bine, potrivit altora este un rău; indiferent de maniera în care o contemplăm, fie că ne place sau nu, trebuie să ne adaptăm ei, pentru că nu există alt mijloc de a o face.
Necesitatea de a ne da seama și a înțelege se raportează de la lucrurile materiale la lucrurile morale. Viața viitoare, fără îndoială, nu este un lucru palpabil ca o cale ferată și nici ca o mașină cu aburi, dar poate fi înțeleasă prin raționament. Dacă raționamentul în virtutea căruia se caută să se demonstreze viața viitoare nu satisface rațiunea, se resping și premisele, și concluziile. Interogați pe cei care neagă viața viitoare și toți vor spune că au fost conduși la incredulitate chiar de tabloul care li s-a făcut cu cortegiu de diavoli, flăcări și aflicțiuni fără sfârșit.
Toate chestiunile morale, psihologice și metafizice se leagă de o manieră mai mult sau mai puțin directă de chestiunea viitorului; rezultă că de această ultimă chestiune depinde, într-un fel, raționalitatea tuturor doctrinelor filozofice și religioase. Spiritismul vine la rândul său, nu ca o religie, ci ca o doctrină filozofică, aportă teoria sa, sprijinindu-se pe faptul manifestărilor; nu se impune; nu reclamă încredere oarbă; se postulează ca candidat și spune: Examinați, comparați și judecați; dacă găsiți ceva mai bun ca ceea ce vă ofer, luați-l. El nu ne spune: Vin să subminez fundamentele religiei și să substitui un nou cult. El spune: Nu mă adresez celor care cred și care sunt mulțumiți cu credința lor, ci celor care dezertează din rândurile voastre din cauză incredulității și pe care nu a-ți știut sau putut să îi rețineți; vin să le dau la adevărurile pe care le resping o interpretare care ar putea satisface rațiunea lor și care îi fac să accepte; iar, dovada că reușesc este numărul celor pe care i-am scos din mlaștina incredulități. Ascultații și toți ei vă vor spune: Dacă m-ar fi învățat aceste lucruri în această manieră din copilărie, nu m-aș fi îndoit niciodată; acum cred, pentru că înțeleg. Trebuie să-i respingeți pentru că acceptă spiritul și nu litera, principiul în locul formei ? Sunteți liberi să o faceți; dacă conștiința voastră va face din aceasta o datorie, nimeni nu se gândește să o violenteze, dar voi spune totuși că este o eroare; spun mai mult, este o imprudență.
Viața viitoare este, așa cum am mai spus, obiectivul esențial a întregi doctrine morale; fără viața viitoare, moralitatea nu are nici o bază. Triumful Spiritismului este precizamente în maniera în care prezintă viitorul; în afară de dovezile pe care le dă, tabloul pe care îl face despre viitor este atât de clar, de simplu, de logic și conform justiției și bunătăți lui Dumnezeu, căci involuntar îți vei spune: Da, este bine astfel, așa ar trebui să fie, în felul acesta am visat și dacă nu am crezut este pentru că mi-au spus că este diferit. Dar, ce dă teoriei viitorului o asemenea forță? Ce face să concilieze numeroase simpatii? Este, spunem noi, inflexibila sa logică, pentru că rezolvă dificultăți până acum insolubile și aceasta, se datorează principiului pluralități existențelor.
Într-adevăr, eliminați acest principiu și o mie de probleme una mai insolubilă ca alta se prezintă de imediat; la fiecare pas se confruntă cu nenumărate obiecții. Aceste obiecții nu le-a făcut odinioară, mai bine spus, nu s-a gândit la ele; dar, astăzi când copilul a devenit un om, el vrea să ajungă la fondul lucrurilor; vrea să vadă clar drumul pe care este condus; sondează și cântărește valoarea argumentelor care i-au fost date, iar dacă acestea nu-i satisfac rațiunea, dacă îl lasă în nebulozitate și în incertitudine le respinge așteptând ceva mai bun. Pluralitatea existențelor este cheia care deschide noi orizonturi, care dă un motiv de-a fi la o mulțime de lucruri neînțelese, care explică ceea ce era inexplicabil; ea conciliază toate evenimentele vieții cu justiția și bunătatea lui Dumnezeu; iată, de ce cei care au ajuns să se îndoiască de aceea justiție și bunătate, recunosc acum degetul Providenței acolo unde l-au ignorat. Fără reîncarnare, într-adevăr, cărei cauze atribuim ideile înnăscute? Cum să justificăm idiotismul, cretinismul, sălbăticia în comparație cu cea a geniului și a civilizației? Profunda mizerie a unora în comparație cu fericirea altora, morțile premature și multe alte lucruri? Din punct de vedere religios, anumite dogme cum ar fi păcatul original, căderea îngerilor, eternitatea aflicțiunilor, resurecția cărnii, etc., găsesc în acest principiu o interpretare rațională, care face să accepte spiritul chiar cei care au respins litera.
Rezumând, omul actual vrea să înțeleagă; principiul reîncarnării proiectă lumină asupra la ceea ce a fost obscur; iată, de ce noi spunem că acest principiu este una din cauzele care fac ca Spiritismul să fie întâmpinat cu bunăvoință.
Reîncarnarea, se va spune, nu este necesară pentru a crede în Spirite și în manifestarea lor, iar dovada este că există credincioși care nu o admit. Acest lucru este adevărat; din acest motiv, nu spunem că nu se poate fi un foarte bun Spiritist fără reîncarnare; noi nu suntem dintre aceia care aruncă cu pietre în cei care nu gândesc ca noi. Spunem doar, că nu au abordat toate problemele care suscită sistemul unitar, fără aceasta ar fi recunoscut imposibilitatea de a oferi o soluție satisfăcătoare. Ideea pluralității existențelor a fost întâmpinată inițial cu uimire, cu neîncredere; apoi, puțin câte puțin, s-au familiarizat cu această idee, odată ce au recunoscut imposibilitatea de-a ieșii fără ea din nenumăratele dificultăți ridicate de psihologie și viața viitoare. Este un fapt cert că acest sistem câștigă teren în fiecare zi, iar celălalt pierde teren în fiecare zi; în Franța, astăzi adversarii reîncarnării – vorbim de cei care au studiat Știința Spiritistă – sunt imperceptibili ca număr în comparație cu partizanii săi; chiar și în America, unde sunt mai numeroși, pentru cauzele pe care le-am explicat în numărul anterior, principiul pluralității existențelor începe să se popularizeze, de unde putem conclude că nu sunt departe timpurile în care nu va exista nici o disidență în acest sens.
Allan Kardec, Revista Spiritistă
Tradus Societatea Spiritistă Română
