FENOMENE CORELATIVE
DEDUBLARE
Dedublarea este un proces de exteriorizare al perispiritului de care depind alte fenomene cu distincte nume, pe care le vom enumera mai jos și pe care investigatorii psihismului le cataloghează în mod necorespunzător separat și de o formă independentă.
În dedublare, Spiritul vehiculul mai puțin dens al perispiritului, abandonează corpul carnal, de care, așa cum se întâmplă întotdeauna în aceste cazuri, rămâne legat prin cordonul ombilical fluidic.
În acea stare de relativă libertate, analoagă cu cea a somnului, poate acționa de o anumită formă și se poate îndepărta la distanțe considerabile.
Dedublarea poate fi conștientă sau inconștientă, conform este, voluntară sau compulsivă. Poate fi provocată de încarnat, cât și de dezîncarnat care, de obicei, se servește de proceduri hipnotice, cufundând pacientul într-un somn somnambulic.
Poate, de asemenea, să se întâmple în caz de morbiditate psihică: emoții profunde, depresii grave, misticism exagerat, dorința de a dezîncarna, etc. atunci când individul, datorită efectului acestor stări anormale, este supus unor forțe ciudate și imprevizibile.
DEDUBLARE INCONȘTIENTĂ
Operatorii încarnați
Se inițiază procesul cu pase longitudinale asupra mediumului, detașând perispiritul de centrele de activitate senzorială (centru de forță, plexuri nervoase); cu aceasta, anulează percepțiile Spiritului cu corpul fizic și cu lumea exterioară, în timp ce corpul rămâne semiconștient, ca într-un vis. Continuă să intensifice acțiunea paselor, cufundând Spiritul într-un somn somnambulic, timp în care pierde conștiința și capacitatea volitivă, devenind un instrument obedient la influențele mentale ale operatorilor încarnați sau dezîncarnați, care îl pot impulsiona în direcția pe care o doresc.
Aceasta este o practică periculoasă, deoarece, de cele mai multe ori, nu se poate avea încredere în criteriul sau să penetrezi în intențiile operatorilor care, în mod obișnuit, acționează cu finalități subalterne, prin hipnotism.
Operatorii dezîncarnați
Pot fi:
–binefăcători spirituali, care provoacă exteriorizarea în scopuri educaționale sau pentru a obține efecte morale, permițând vizite și contacte benefice din care pacientul se întoarce reconfortat și clarificat;
-obsesori și vampiri, care acționează cu intenția de răzbunare, dominare sau perversiune și care conduc pacientul în locuri rele și îi provoacă contacte impure din care se întoarce în stare de teroare sau perturbare.
În aceste cazuri de vampirism, corpul fizic al pacientului prezintă, de asemenea, un grav risc, pentru că, în mod reflexiv, se sperie și suferă, atâta timp cât durează exteriorizarea; de asemenea și principalmente, pentru că poate fi victimă în acea stare, de incorporării abuzive ale Spiritelor malefice sau în mod intens afine, cu o permanență câteodată întârziată, nepermițând inclusiv recuperarea corpului fizic de către posesorul legitim.
Într-un anumit fel, aceștia ultimii sunt adevărate cazuri de posesiune tranzitorie și nu întotdeauna pot fi împiedicați de protectori individuali ai victimei, atunci când victima prin comportamentul și condițiile sale morale, este solidară în responsabilitatea evenimentului care, în general, îi place.
DEDUBLARE CONȘTIENTĂ
Sau, de asemenea, numită “voluntară”, sunt provocate de cei interesați de exercitarea practicilor de autorealizare psihică.
Sugerăm următoarele reguli fundamentale:
- Străduiți-vă să vă conservați propria conștiință pe tot parcursul procesului și să fiți întotdeauna animat de convingerea că realizați practicile cu obiective nobile și elevate. Această regulă asigură protecția spirituală în toate circumstanțele.
- Apelați, în prealabil, la propriul protector spiritual, fără ajutorul căruia operatorul nu trebuie să se aventureze în acest domeniu, pentru că atâta timp cât durează dedublarea, orice violență sau lovitură aplicată perispiritului se poate reflecta în corpul material.
- În principiu, asumați-vă cu voi înșivă angajamentul de a nu vă îndepărta de corpul fizic și de camera în care vă exercitați exercițiul, înainte de a obține o conștiință deplină în afara corpului, contactul cu protectorul spiritual și absența fricii.
- Certitudinea că corpul fizic se odihnește în siguranță într-un loc adecvat și că puteți să vă întoarceți la el, fără nici un impediment ori de câte ori doriți.
BILOCAȚIE
Fenomenul prin care se constată prezența aceluiași Spirit încarnat în două locuri, în mod aparent, în același timp.
În mod aparent, pentru că Spiritele, chiar dacă pot iradia gândurile lor în multe locuri, în același timp -cele superioare, bineînțeles- nu posedă realmente harul ubicuității.
Bilocația nu este o facultate mediumnică, ci un fapt care se verifică în determinate circumstanțe și care este o consecința a dedublării, deoarece pentru cei încarnați nu se poate da bilocația, fără exteriorizarea Spiritului.
Un exemplu clasic: Apollonius din Tyana, în timp ce se afla în Efes, vorbind într-o reuniune, dintr-o dată a tăcut și imediat a început să anunțe asasinarea împăratului, care se petrecea în Roma în acel moment și în care intervenea strigând: Moarte tiranului!
Prin urmare, fenomenul, din punct de vedere mediumnic, este întotdeauna pasager și are două aspecte consecutive și complementare: dedublarea în primul rând și incorporarea, clarviziunea sau materializarea, în al doilea.
Incorporare, atunci când spiritul, abandonează corpul său carnal în locul unde se găsește, oferă o comunicare, vorbită sau scrisă, într-un loc diferit; clarviziune, când exteriorizat de corp, într-un loc dat, se manifestă astral în altul; și, în cele din urmă, materializarea, când dedublându-se într-un loc, se condensează astfel încât să poată fi văzut în altul, de o persoană sau mai multe, chiar și de cele care nu sunt dotate de capacitatea de clarviziune.
BICORPORALITATE
Este un fenomen de aceeași natură ca bilocația, cu diferența că aceasta arată evenimentul în aspectul său la locul de manifestare, în timp ce bicorporalitatea îl arată în raport cu vehiculul de manifestare; bilocație semnifică două locuri, bicorporalitate semnifică două corpuri.
Fenomenul, în sine, este similar: Spiritul se exteriorizează în locul unde este și se arată în locul unde s-a transferat. Există, totuși, diferite modalități ale fenomenului, fapt care, pe bună dreptate, a motivat seria de clasificări și explicații complicate și confuze formulate de unii scriitori spiritualiști.
Una dintre aceste modalități este cazul “dublului”, indivizi care se arată cu un corp fizic dublu ca al lui, dotat, în plus, câteodată de facultatea de a vorbi.
Nu negăm aceste fapte, de care există nenumărate referințe în literatura spiritualistă și după cum știm, dublul poate fi atât o proiecție ideoplastică a individului, creată conștient sau inconștient (caz în care acesta ar fi mut) sau este vorba de o caracterizare, o simulare făcută de un Spirit dezîncarnat manifestându-se cu aspectul fizic, îmbrăcămintea, etc. asemănătoare individului citat, caz în care, atunci dublul poate vorbi.
Tratându-se, totuși, de Spirite dezîncarnate de un anumit grad ierarhic, ele se pot face vizibile în locuri diferite, după cum am mai spus. Acea formă vizibilă, în astfel de cazuri, este animată și posedă aspectul și caracteristicile pe care Spiritul care acționează dorește să îl imprime.
Aceste cazuri, nu trebui însă să fie considerate fenomene de bilocație sau bicorporalitate de ordin mediumnic, deoarece ele reprezintă exercițiul normal a unei puteri inerente a acelor Spirite.
Nu este posibil ca același Spirit să anime în același timp două corpuri, pentru simplul motiv că, dacă personalitatea este variabilă, individualitatea este indivizibilă.
Pentru aceasta, ar fi necesar ca Spiritul să se dividă, ceea ce în mod fundamental nu este posibil, pentru că legăturile perispirituale ale încarnării doar se dau cu un corp material determinat, care sunt atât de profunde și în mod specific individualizate, căci numai cu moartea se rup.
Din toate acestea, se conclude, ca regulă generală, că în toate aceste cazuri, mutatis mutandis, Spiritul se exteriorizează de corpul carnal în locul unde se află și astfel, dedublat, se manifestă în alte locuri în variate condiții și circumstanțe, dar niciodată în același timp și niciodată cu o dublă individualitate.
DUBLĂ PERSONALITATE
Există, nu în ultimul rând, cazuri de personalitate dublă, care constă în faptul că aceleași individ prezintă alterări profunde ale personalității comune sau obișnuite, în temperament, în caracter, în cultură, în educație, în voce, în obiceiurii, etc. alternând diferitele personalități, uneori luni și ani, după cum s-a verificat de foarte mult timp. Se citează inclusiv cazuri de triplă și cvadruplă personalitate, alternând în mod succesiv timp de luni sau ani, în același individ.
Aici, nu este vorba de dedublare care, după cum am văzut, este baza comună a fenomenelor menționate anterior. În dubla personalitate, dacă rămâne dovedit că nu este vorba de incorporării de ființe stranii și dacă s-a demonstrat că totul se întâmplă în câmpul intim al mediumului, explicația fenomenului, așa cum credem, poate fi următoarea:
Din diverse motive, interne sau externe, pe care nu e necesar să le enumerăm, se dilată pentru medium câmpul minții minore ( ceea în mod comun utilizată) și individul continuă să trăiască, temporar, cu o conștiință diferită care corespunde unui sector diferit al minții mari care, din diferite motive la care ne referim, s-a integrată în mod temporar.
Și, cum acel diferit sector al conștiinței sale corespunde cu fapte relaționate la o altă încarnare, individul, acelei încarnări, manifestă o personalitate diferită de cea care îi aparține individului în încarnarea prezentă, pentru că, așa cum am spus, personalitatea este variabilă, chiar dacă individualitate este indivizibilă.
Luis Andre citează un caz care poate fi considerat animism pur: cazul unei femei care, în fața aproximări unui dușman dezîncarnat care o urmărește, se lasă dominată de reflecții din viața anterioară, când a fost înjunghiată de el, retrăind în interior vechile suferințe și reprezentând personalitatea din trecut.
E un caz interesant datorită modului curios de a se confunda cu dubla personalitate, nu prin reintrarea în mintea mare, ci prin reactivarea momentană ale reminiscențelor salvate în subconștient, care persistă chiar și după dezîncarnare și renaștere.
Ea presupune o încarnare într-o personalitate diferită, dar în realitate doar exteriorizează lumea sa interioară. Așadar, un caz puternic de animism.
Astfel, este cum mediumul poate manifesta o personalitate dublă trăind în două sectoare ale minții mari, din același motiv și prin aceleași legi, el poate aparenta o personalitate triplă sau cvadruplă, chiar dacă aceste cazuri, acum, doar se pot da în circumstanțe mai rari și mai dificile.
Dar, în toate cazurile, întrucât mintea totală este una singură (chiar dacă poate intra în activitate fragmentată) și egalmente, cum se întâmplă în exteriorizări, niciodată nu se dă divizarea Eului, care întotdeauna este unul, indivizibil și integral.
MEDIUMNITATE CURATIVĂ
Este capacitatea posedată de anumite mediumuri, de la sine, de a vindeca neplăceri, provocând reacții reparatoare în țesuturi și organe ale corpului uman, chiar și pe cele generate prin influență spirituală.
Astfel, cum există mediumuri, care emit fluide proprii pentru a produce efecte fizice concrete (ectoplasmă), există egalmente pentru emiterea de fluide care operează reparații organice.
Fluidul, în esență, este întotdeauna același: substanța cosmică fundamentală, dar proprietățile și efectele variază imens, în funcție de natura sursei generatoare imediate, a vibrației specifice și în cele mai multe cazuri, de vindecare, în funcție de sentimentul care a prezidat actul emisiei.
Diferența între cele două fenomene este că în primul caz (ectoplasmie), fluidul este greu, dens, adecvat pentru producerea formelor sau pentru producerea efectelor obiective prin condensare; în timp ce, în al doilea, este subtil, radiant, adecvat pentru alterarea condițiilor vibratorii preexistente.
Mediumul curativ pe lângă propriul magnetism, se bucură de aptitudinea de a capta aceste fluide lejere și benigne din sursele energetice ale naturii, iradiindu-le imediat asupra bolnavului, revigorând organele, normalizând funcțiile, distrugând plăci și chisturi fluidice produse prin auto-obsesie sau prin influență directă.
Intră în contact cu aceste surse rugându-se și concentrându-se, animat de dorința de a exercita caritatea evanghelică și cum, legea iubirii este cea care prezidă toate acțiunile vieții spirituale superioare, el se situează în condițiile de a vibra în consonanță cu toate activitățile universale ale Creației; primește forțe de înaltă putere constructivă, care trec prin el ajungând la persoana bolnavă, care, la rândul ei, prin credință sau speranță este situat în aceeași sintonie vibratorie.
Fluidele radiante întrepătrund corpul fizic, ating corpul vieții celulare, bombardează atomii, elevă vibrația intimă și injectează în celule o intensă vitalitate care, în consecință, accelerează schimburile (asimilare, eliminare), rezultând, în cele din urmă, o alterare benefică care repară leziuni sau echilibrează funcții, în corpul fizic.
Și, acționând prin intermediul centrelor anemice (organe de legătură cu perispiritul) se ajunge la perispirit, care, de asemenea, se beneficiază purificându-se prin accelerare vibratorie, devenind astfel incompatibil cu vibrațiile inferioare. În acest fel, se operează și vindecări ale perturbărilor spirituale pentru cel perturbat.
Știm, deja că marea majoritate a neplăcerilor de fond grave și permanente nu pot fi vindecate, deoarece reprezintă răscumpărări karmice în desfășurare, cu excepția cazului în care Dumnezeu permite, dar în toate cazurile există beneficii pentru bolnavi, pentru că cel puțin se obține o atenuare a suferinței.
