Noua tactică a adversarilor spiritismului
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 8, nr. 6, iunie 1865
Niciodată nicio doctrină filosofică a timpurilor moderne nu a cauzat atâta emoție precum Spiritismul, niciodată nicio alta nu a fost atacată cu atâta înverșunare; aceasta este dovada evidentă că i se recunoaște mai multă vitalitate și rădăcini mai profunde decât celorlalte, căci nu se ia târnăcopul pentru a smulge un fir de iarbă. Spiritiștii, departe de a se înspăimânta, trebuie să se bucure, deoarece este dovada importanței și adevărului doctrinei. Dacă aceasta n-ar fi fost decât o idee efemeră și lipsită de consistență, o muscă care zboară, nu ar ataca cu atâta violență; dacă ar fi fost fals, ar fi fost combătut cu argumente solide care ar fi triumfat deja. Dar, din moment ce niciunul dintre cele care i-au fost opuse nu a putut să-l oprească, înseamnă că nimeni nu a găsit defectul armurii; și totuși, nici talentul, nici buna-credință nu le-a lipsit antagoniștilor săi.
În acest vast turneu al ideilor, unde trecutul concurează cu viitorul și al cărui teren de joc este întreaga lume, marele juriu este opinia publică; ascultă argumentele pro și contra, judecă valoarea mijloacelor de atac și de apărare și se pronunță în favoarea celui care oferă cele mai bune motive. Dacă unul dintre cei doi campioni folosește arme neloiale, este condamnat dinainte; acum, care pot fi mai neloiale decât minciuna, calomnia și trădarea? A recurge la asemenea mijloace înseamnă a se recunoaște învins de logică; cauza care se reduce la astfel de expediente este o cauză pierdută. Nu un om, nici câțiva oameni îi pronunță sentința, ci omenirea însăși forțează lucrurile și conștiința binelui o conduc către ceea ce este mai drept și mai rațional.
Priviți, în istoria lumii, dacă vreo idee mare și adevărată nu a triumfat întotdeauna, în ciuda a tot ceea ce s-a făcut pentru a o împiedica. Spiritismul ne prezintă, din acest punct de vedere, un fapt incredibil: acela al unei rapidități de propagare fără precedent. Această rapiditate este atât de mare, încât chiar și adversarii săi sunt uluiți; de aceea îl atacă cu furia oarbă a unor combatanți care își pierd sângele rece și se rănesc singuri cu propriile arme.
Lupta este însă departe de a se fi terminat; dimpotrivă, trebuie să ne așteptăm ca ea să capete proporții mai mari și un alt caracter. Ar fi cu totul prodigios și contrar stării actuale a omenirii ca o doctrină care poartă în sine germenul unei întregi renovări să se instaureze în mod pașnic în câțiva ani. Încă o dată, să nu ne plângem de aceasta; cu cât lupta va fi mai aspră, cu atât triumful va fi mai strălucitor. Pentru nimeni nu este îndoielnic faptul că Spiritismul a crescut prin opoziția care i s-a făcut; să lăsăm, așadar, această opoziție să-și epuizeze resursele: el nu va face decât să crească și mai mult atunci când își va fi revela propria slăbiciune în fața tuturor. Câmpul de luptă al creștinismului incipient era circumscris; cel al Spiritismului se întinde pe întreaga suprafață a Pământului. Creștinismul nu a putut fi sufocat sub valuri de sânge; a crescut prin martirii săi, asemenea libertății popoarelor, pentru că era un adevăr. Spiritismul, care este creștinismul adaptat dezvoltării inteligenței și eliberat de abuzuri, va crește la rândul său sub persecuție, pentru că și el este un adevăr.
Forța utilizată este recunoscută ca neputincioasă contra ideii spiritiste, chiar și în țările unde se exercită în deplină libertate; experiența este acolo pentru a o atesta. Prin comprimarea ideii într-un punct, o facem să izbucnească din toate părțile; o comprimare generală ar face-o să explodeze. Cu toate acestea, adversarii noștri nu au renunțat; între timp, recurg la o altă tactică: aceea a manevrelor subterane.
De multe ori deja au încercat, și o vor mai face încă, să compromită doctrina împingând-o pe o cale periculoasă sau ridicolă pentru a o discredita. Astăzi, este prin a semăna pe ascuns dezbinarea, lansând semințe de discordie, că speră să disipeze îndoiala și nesiguranța în spirite, să provoace slăbiciuni reale sau simulate și să creeze dezordine în rândul adepților. Dar nu sunt adversarii declarați care ar putea acționa astfel; Spiritismul, ale cărui începuturi au atâtea puncte de asemănare cu cele ale creștinismului, trebuie să-și aibă și Iudele sale, pentru a avea gloria de a ieși triumfător din această nouă probă. Banii sunt uneori un argument care suplinește logica. Nu s-a văzut oare o femeie care a mărturisit că a primit 50 de franci pentru a simula nebunia, după ce asistase la o singură reuniune spiritistă?
Nu fără motiv, așadar, am publicat în Revista din martie 1863 articolul despre trădători; acest articol nu a fost pe placul tuturor, iar mai mult de unul ne-a displăcut pentru că am văzut prea clar și am vrut să deschidem altora ochii, în timp ce ne strângea mâna în semn de aprobare, lucru de care nu ne-am lăsat înșelați. Dar ce importanță are! Datoria noastră este să-i ferim pe spiritiștii sinceri de capcanele care le sunt întinse. În ceea ce-i privește pe cei pe care au principii prea riguroase, atât din acest punct de vedere ca și în multe altele, s-au înstrăinat, aceasta se datorează faptului că simpatia lor era de suprafață și nu din adâncul inimii, iar noi nu avem niciun motiv să ne ocupăm de aceasta. Avem lucruri mai importante de care să ne ocupăm decât de buna sau rea voința lor față de noi. Prezentul este fugitiv; mâine nu va mai fi; pentru noi, el nu este nimic; viitorul este totul, și pentru viitor lucrăm. Știm că adevăratele simpatii ne vor urma acolo; cele care sunt la cheremul unui interes material frustrat sau al unui amor-propriu nesatisfăcut nu merită acest nume.
Oricine plasează punctul său de vedere în afara sferei înguste a prezentului nu mai este tulburat de intrigile meschine care se agită în jurul său; aceasta este ceea ce ne străduim să facem și ceea ce îi sfătuim pe cei care vor să aibă pacea în sufletul lor în această lume. (Evanghelia după Spiritism, cap. II, nr. 15)
Ideea spiritistă, ca toate ideile noi, nu putea să nu fi lipsită de exploatarea oamenilor care, nu au reușit nimic cu incapacitatea sau conduita lor rea, pândesc tot ceea ce este nou, în speranța de a găsi acolo o mină mai productivă și mai ușor de exploatat; iar dacă succesul nu corespunde așteptărilor lor, nu se învinuiesc pe ei, ci lucrul pe care îl declară a fi rău. Aceste persoane nu au de spiritist decât numele. Mai bine decât oricine, am putut observa aceste manevre, fiind de multe ori ținta acestor exploatări cărora nu am vrut să le dăm mâna, lucru care nu ne-a adus prieteni.
Să revenim la subiectul nostru. Spiritismul, repetăm, mai are de trecut prin probe aspre, și aici Dumnezeu își va recunoaște adevărații slujitori după curajul, fermitatea și perseverența lor. Cei pe care i-ar clătina o teamă sau o dezamăgire sunt asemenea acelor soldați care au curaj doar în timp de pace și care renunță la primul foc de armă. Totuși, cea mai mare probă nu va fi persecuția, ci conflictul de idei care va fi suscitat și prin ajutorul căruia se speră să se rupă falanga adepților și unitatea impunătoare care se constituie în doctrină.
Acest conflict, deși provocat cu o intenție rea, fie că provine de la oameni sau de la Spirite rele, este totuși necesar și, chiar dacă ar putea aduce o tulburare momentană în câteva conștiințe slabe, va avea ca rezultat definitiv consolidarea unității. În toate lucrurile, nu trebuie judecate punctele izolate, ci trebuie privit ansamblul. Este util ca toate ideile, chiar și cele mai contradictorii și cele mai excentrice, să iasă la lumină; ele provoacă examinarea și judecata, iar dacă sunt false, bunul-simț le va face dreptate; ele vor cădea în mod inevitabil în fața probei decisive a controlului universal, așa cum au căzut deja atâtea altele. Acest mare criteriu este cel care a făcut unitatea actuală, este cel care o va termina, căci este ciurul menit să separe grâul bun de cel rău, iar adevărul nu va fi decât mai strălucitor când va ieși din creuzet, curățat de toate zgurile sale. Spiritismul se află încă în fierbere; să lăsăm, așadar, spuma să se ridice la suprafață și să se reverse, căci cu atât mai repede va fi purificat; să le lăsăm adversarilor bucuria malițioasă și puerilă de a sufla focul pentru a provoca această fierbere, deoarece, fără să vrea, grăbesc purificarea și triumful său și se vor arde ei înșiși în focul pe care îl aprind. Dumnezeu voiește ca totul să fie util cauzei, chiar și ceea ce se face cu intenția de a-i dăuna.
Să nu uităm că Spiritismul nu s-a terminat încă ; până acum nu a făcut decât să așeze jaloane; însă, pentru a înainta cu siguranță, trebuie să o facă în mod gradual, pe măsură ce terenul este pregătit pentru a-l primi și suficient de consolidat pentru a-i permite să-și așeze piciorul în siguranță. Cei nerăbdători, care nu știu să aștepte momentul potrivit, compromit recoltele așa cum compromit și soarta bătăliilor.
Dintre cei nerăbdători, unii sunt, fără îndoială, cu bună credință; își doresc ca lucrurile să meargă mai repede, dar seamănă cu acei oameni care cred că pot grăbi timpul mutând ceasul înainte. Alții, nu mai puțin sinceri, sunt împinși de amorul propriu de a ajunge primii; seamănă înainte de vreme și nu culeg decât roade premature. Alături de aceștia, din păcate, mai există și alții care împing carul cu viteză maximă sperând să-l răstoarne.
Se înțelege că unii indivizi, care ar fi vrut să fie primii, ne reproșează că am mers prea repede; alții, din motive contrare, ne reproșează că mergem prea lent; dar ceea ce este mai greu de explicat este că uneori același individ adresează ambele reproșuri, ceea ce nu denotă prea multă logică. Fie că suntem împinși să mergem la dreapta sau la stânga, nu vom înceta, așa cum am făcut până acum, să urmăm linia care ne este trasată, la capătul căreia se află scopul pe care dorim să-l atingem. Vom merge înainte sau vom aștepta, ne vom grăbi sau vom încetini pasul în funcție de circumstanțe, și nu după opinia unui individ sau altuia.
Spiritismul merge printre numeroși adversari care, neputându-l învinge prin forță, încearcă să-l lovească prin viclenie; se insinuează pretutindeni, sub toate măștile, chiar și în reuniunile intime, în speranța de a surprinde un fapt sau un cuvânt pe care adesea chiar ei le provoacă și pe care speră să le exploateze în folosul lor.
A compromite Spiritismul și a-l face ridicol, aceasta este tactica prin care ei speră să-l discrediteze mai întâi, pentru a avea apoi un pretext de a-i interzice, dacă va fi posibil, exercitarea publică. Aceasta este capcana contra căreia trebuie să fim în gardă, căci este întinsă din toate părțile și la care, fără să vrea, dau o mână de ajutor cei care se lasă duși de sugestiile Spiritelor înșelătoare și mistificatoare.
Mijlocul de a dejuca aceste mașinațiuni este de a urma cât mai exact posibil linia de conduită trasată de doctrină; morala sa, care este partea esențială, este inatacabilă; practicând-o, nu cedează nici unei critici fondate, iar agresiunea devine cu atât mai odioasă. A-i surprinde pe spiritiști în greșeală și în contradicție cu propriile lor principii ar fi o mare lovitură pentru adversarii lor; de aceea îi vedeți cum se grăbesc să încarce Spiritismul cu toate aberațiile și toate excentricitățile pentru care el nu ar putea fi făcut responsabil.
Doctrina nu este ambiguă în niciuna dintre părțile sale; este clară, precisă, categorică în cele mai mici detalii; numai ignoranța și rea credința pot duce la o interpretare greșită l-a ce aprobă sau condamnă. Prin urmare, este o datorie pentru toți spiritiștii sinceri și devotați să repudieze și să dezavueze deschis, în numele său, abuzurile de orice fel care ar putea să o compromită, pentru a nu-și asuma responsabilitatea; a pactiza cu abuzurile înseamnă a deveni complice la ele și a furniza arme adversarilor noștri.
Perioadele de tranziție sunt întotdeauna penibile de traversat; Spiritismul se află în această perioadă și o va depăși cu atât mai ușor cu cât adepții săi vor da dovadă de mai multă prudență. Suntem în război; inamicul este acolo spionând, gata să exploateze în folosul său cea mai mică greșeală și pregătit să ne facă să alunecăm în mlaștină, dacă poate.
Să nu ne grăbim însă să aruncăm cu piatra sau suspiciunea cu prea multă lejeritate și pe baza unor aparențe care ar putea fi înșelătoare; caritatea, de altfel, ne impune datoria moderației chiar și față de cei care ne sunt contră. Sinceritatea însă, chiar și cu erorile sale, are aspecte de franchețe cu care nu te poți înșela și pe care falsitatea nu o va putea niciodată imita pe deplin, căci mai devreme sau mai târziu i se vede urechea; Dumnezeu și Spiritele bune îngăduie ca ea să se trădeze prin propriile acte. Dacă o îndoială traversează spiritul, aceasta trebuie să fie simplamente un motiv de a păstra o atitudine de rezervă, lucru care se poate face fără a lipsi de cuviință.
