Trădători și prieteni inabili
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 6, nr. 3, martie 1863
Așa cum am demonstrat în articolul nostru precedent, nimic nu poate prevala contra destinului providențial al Spiritismului. Tot așa cum nimeni nu poate împiedica prăbușirea a ceea ce, prin decretele divine – oameni, popoare sau lucruri – trebuie să cadă, nimeni nu poate opri mersul la ceea ce trebuie să avanseze. Acest adevăr, în raport cu Spiritismul, reiese din faptele împlinite și, mult mai mult, dintr-un alt punct capital. Dacă Spiritismul ar fi o simplă teorie, un sistem, ar putea fi combătut printr-un alt sistem, dar se bazează pe o lege a naturii, tot așa ca mișcarea pământului. Existența Spiritelor este inerentă speciei umane. Nu se poate, așadar, face ca ele să nu existe și nu li se poate interzice să se manifeste, așa cum nu se poate împiedica omul să meargă. Pentru aceasta nu au nevoie de nicio permisiune și se râd de toate interdicțiile, căci nu trebuie să se piardă din vedere că, pe lângă manifestările mediumnice propriu-zise, există manifestările naturale și spontane, care s-au produs în toate timpurile și se produc în fiecare zi la numeroase persoane care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Spirite. Cine ar putea deci să se opună dezvoltării unei legi a naturii? Această lege, fiind opera lui Dumnezeu, a te răzvrăti împotriva ei înseamnă a te răscula împotriva lui Dumnezeu. Aceste considerații explică inutilitatea atacurilor dirijate contra Spiritismului. Ce au de făcut Spiritiștii în fața acestor agresiuni, este să-și continue de un mod pasibil muncile, fără lăudăroșenie, dar cu calmul și încrederea pe care le dă certitudinea atingerii scopului.
Totuși, dacă nimic nu poate opri mersul general, există împrejurări care pot aduce piedici parțiale, așa cum un mic baraj poate încetini cursul unui fluviu fără a-l împiedica să curgă. Din acest număr fac parte demersurile neconsiderate ale unor adepți mai zeloși decât prudenți, care nu calculează suficient atingerea faptelor sau a cuvintelor lor. Astfel, produc asupra persoanelor încă neinițiate în doctrină o impresie defavorabilă, mult mai potrivită să le îndepărteze decât diatribele adversarilor.
Spiritismul este, fără îndoială, foarte răspândit, dar ar fi și mai mult dacă toți adepții ar fi ascultat întotdeauna sfaturile prudenței și ar fi știut să se mențină într-o rezervă înțeleaptă. Trebuie, fără îndoială, să ținem seama de intenția lor, dar este sigur că mai mult de unul a justificat proverbul: Mai bine un dușman declarat decât un prieten inabil. Ceea ce este mai rău în aceasta, este faptul că furnizează arme adversarilor care știu să exploateze cu abilitate o inabilitate. Așadar, nu ar fi îndeajuns în a recomanda Spiritiștilor să reflecteze profund înainte de a acționa. Într-un asemenea caz, prudența poruncește ca nimeni să nu se bazeze pe propria opinie personală. Astăzi, când din toate părțile se formează grupuri sau societăți, nimic nu este mai simplu decât în a te pune de acord înainte de a acționa. Adevăratul Spiritist, nu are în vedere decât binele, știe să facă abnegație de amorul propriu. A crede în propria ta infailibilitate, a refuza să cedezi opiniei majorităţii și a persista pe o cale care se dovedește rea și compromițătoare, nu este caracteristica unui adevărat Spiritist; dacă nu este cazul unei obsesii, înseamnă a da dovadă de orgoliu.
Printre inabili, trebuie puse pe primul loc publicațiile intempestive sau excentrice, pentru că acestea sunt faptele care au cea mai mare repercusiune. Niciun Spiritist nu ignoră faptul că Spiritele sunt departe de a poseda știința supremă; multe dintre ele știu mai puțin decât unele persoane și, asemenea acestora, nu încetează totuși să aibă pretenția că știu totul. Au asupra tuturor lucrurilor propria lor opinie, care poate fi justă sau falsă. Acum, asemenea persoanelor, în general cei care au ideile cele mai false sunt cei mai încăpățânați. Acești falși savanți vorbesc despre orice, construiesc sisteme, creează utopii sau dictează cele mai excentrice lucruri și se bucură să găsească interpreți indulgenți și creduli care le acceptă elucubrațiile cu ochii închiși. Acest gen de publicații au inconveniente foarte grave, căci însuși mediumul abuzat, sedus cel mai adesea de un nume apocrif, le prezintă ca lucruri serioase de care critica se folosește cu nerăbdare pentru a denigra Spiritismul, în timp ce, cu mai puțină prezumție, i-ar fi fost suficient să ceară sfatul colegilor săi pentru a se lămuri. Este destul de rar ca, în acest caz, mediumul să nu cedeze la injoncțiunea unui Spirit care dorește, din nefericire, la fel ca anumite persoane, să aibă tipărită opera sa cu orice preț. Dacă ar avea mai multă experiență, ar ști că Spiritele cu adevărat superioare dau sfaturi, dar nu se impun și nu flatează niciodată, iar orice prescripție imperioasă este un semn suspect.
Când Spiritismul va fi complet stabilit și cunoscut, publicațiile de acest gen nu vor mai avea alte inconveniente decât au tratatele științifice relele din zilele noastre; însă la început, am repetat, ele au o parte foarte neplăcută. Nu se poate, deci, în materie de publicitate, aduce prea multă circumspecție și nici calcula cu prea multă grijă efectul care poate fi produs asupra cititorului. În concluzie, este o gravă eroare să se creadă cineva obligat să publice tot ceea ce dictează Spiritele, deoarece, dacă există unele bune și luminate, există și altele rele și ignorante. Este important să se facă o alegere foarte riguroasă a comunicărilor lor și să fie înlăturat tot ceea ce este inutil, nesemnificativ, fals sau de natură să producă o impresie greșită. Trebuie să semene, fără îndoială, dar să semene grâul bun și la timpul potrivit.
Să trecem la un subiect și mai grav, trădătorii. Adversarii Spiritismului – cel puțin o parte dintre ei, căci pot exista și unii de bună credință – nu sunt, după cum se știe, toți scrupuloși în alegerea mijloacelor; pentru aceștia, totul este permis în război, iar atunci când nu pot cuceri o cetate prin asalt, o minează dedesubt. În lipsa unor motive întemeiate, care sunt arme loiale, îi vedem în fiecare zi revărsând asupra Spiritismului minciuni și calomnii. Calomnia este odioasă, știu bine acest lucru, iar minciuna poate fi dezmințită, de aceea caută fapte pentru a se justifica. Dar cum să găsești fapte compromițătoare la oameni serioși, dacă nu le produci tu însuți sau cei afiliați? Pericolul nu este în atacurile cu o violență fățișă, nici în persecuții, nici chiar în calomnie, după cum am văzut. Însă, este în intrigile oculte folosite pentru a discredita și a ruina Spiritismul prin el însuși. Vor reuși? Acest lucru îl vom examina în curând.
Am atras deja atenția asupra acestei manevre în relatarea călătoriei noastre din 1862 (pagina 45), pentru că, pe drumul nostru, vom primi trei săruturi de la Iuda de care nu ne-am lăsat păcăliți, deși nu am manifestat nimic; în plus, am fost preveniți înainte de plecare, la fel și în privința capcanelor ce aveau să ne fie întinse. Totuși, am rămas atenți, siguri fiind că, într-o zi, acestea se vor da de gol, căci este la fel de greu pentru un Spiritist fals să imite întotdeauna un Spiritist adevărat, pe cât este pentru un Spirit rău să simuleze un Spirit superior; nici unul, nici altul nu pot susține pentru mult timp rolul lor.
Din mai multe localități ni se semnalează indivizi, bărbați sau femei, cu antecedente și relații suspecte, al căror zel aparent pentru Spiritism nu inspiră decât o încredere foarte mediocră. Nu ne surprinde să întâlnim pe cei trei Iuda despre care am vorbit: există atât la baza cât și în vârful scării. Din partea lor este adesea mai mult decât zel: este entuziasm, o admirație fanatică. După ei, devotamentul lor include sacrificiul propriilor interese și, cu toate acestea, nu atrag nicio simpatie: un fluid nesănătos pare să-i înconjoare, iar prezența lor la reuniuni răspândește acolo o mantie de gheață. Să adăugăm că există unii ale căror mijloace de existență devin o problemă, mai ales în provincie, unde toată lumea se cunoaște.
Ceea ce caracterizează în principal pe acești pretinși adepți este tendința lor de a scoate Spiritismul din căile prudenței și ale moderației prin dorința lor arzătoare de a triumfa adevărul; să promoveze publicații excentrice, de a se extazia în admirație în fața celor mai ridicole comunicări apocrife, pe care au grijă să le răspândească; de a provoca, în adunări, subiecte compromițătoare despre politică și religie, totdeauna pentru triumful adevărului, care nu trebuie ținut sub obroc. Laudele lor despre oameni și lucruri sunt lovituri mult mai dureroase decât flatante: aceștia sunt fanfaronii Spiritismului.
Alții sunt mai adulatori și mai ipocriți. Sub privirea lor oblică și cu vorbe mieroase, răspândesc discordia în timp ce predică unitatea. Aruncă, în mod abil, pe tapet întrebări iritante sau jignitoare, subiecte menite să provoace disidențe. Incită o gelozie de preponderență între diferite grupuri și ar fi încântați să îi vadă aruncându-și pietre și, profitând de unele divergențe de opinie pe anumite chestiuni de formă sau fond, de cele mai multe ori provocate, ridică steagul împotriva steagului.
După cum spun unii, fac un consum înspăimântător de cărți spiritiste, pe care librării abia le observă și fac o propagandă excesivă; dar, din întâmplare, alegerea adepților lor este nefericită. O fatalitate îi face să se adreseze, de preferință, unor persoane exaltate, cu idei obtuze sau care au dat deja semne de aberație. Apoi, într-un caz pe care îl deplâng strigând peste tot, se constată că aceste persoane se ocupau de Spiritism, despre care, de cele mai multe ori nu înțelegeau nici măcar un cuvânt. Cărțile spiritiste pe care acești apostoli zeloși le distribuie cu generozitate adaugă adesea, – nu critici, căci ar fi inabili – ci cărți de magie și vrăjitorie, sau scrieri politice puțin ortodoxe, sau diatribe ignobile contra religiei, astfel încât, în orice caz, fortuit sau nu, la o verificare, să se poată confunda întreg ansamblul.
Cum este mai comod să ai lucrurile la îndemână, pentru a avea tovarăși docili, ceea ce nu se găsește peste tot, unii organizează sau fac să se organizeze reuniuni în care se ocupă preferențial, cu exact ceea ce Spiritismul recomandă să nu fie abordat și au grijă să atragă străini care nu sunt întotdeauna prieteni. Aici, sacru și profan sunt în mod nedemn confuze. Numele cele mai venerate sunt combinate cu practicile cele mai ridicole de magie neagră, însoțite de semne și cuvinte cabalistice, talismane, trepiede sibiline și alte accesorii; unii adaugă, ca supliment și uneori ca produs lucrativ, cartomanție, chiromanția, zațul de cafea, somnambulismul plătit etc.
Spiritele complăcute, care găsesc acolo interpreți la fel de complăcuți, prezic viitorul, spun norocul, descoperă comorile ascunse și unchi din America, indică, la nevoie, cursul Bursei și numerele câștigătoare la loterie. Apoi, într-o bună zi, justiția intervine sau se citește într-un ziar relatarea unei sesiuni de spiritism la care autorul a asistat și în care povestește ceea ce a văzut cu proprii săi ochi.
Încercați să aduceți pe toate aceste persoane la idei mai sănătoase? Ar fi o muncă în van și se înțelege de ce: rațiunea și latura serioasă a Doctrinei nu sunt treaba lor; acesta este lucrul care mâhnește cel mai mult; a le spune că dăunează cauzei, că dau arme dușmanilor săi, înseamnă a-i măguli, căci scopul lor este acela de a o discredita, lăsând însă aparența că o apără. Instrumente, acele persoane nu se tem nici să-i compromită pe alții împingându-i sub incidența legii, nici să se pună pe ei înșiși, pentru că știu că acolo găsesc compensație.
Rolul lor nu este întotdeauna identic; variază potrivit poziției sociale, aptitudinilor, naturii relațiilor și a elementului care îi face să acționeze. Totuși, obiectivul rămâne mereu același. Nu toți folosesc mijloace la fel de grosolane, dar care nu sunt cu nimic mai puțin perfide. Citiți anumite publicații așa-numite simpatizante cu ideea, chiar și în aparentă defensivă față de idee, cântăriți toate gândurile și vedeți dacă uneori, alături de o aprobare pusă ca acoperire și etichetă, nu descoperiți, aruncată la întâmplare, o idee insidioasă, o insinuare cu dublu sens, un fapt relatat într-un mod ambiguu și care poate fi interpretat într-un sens defavorabil. Printre ele sunt unele mai puțin mascate și care, sub mantia Spiritismului, sunt evident făcute în vederea suscitării dezbinării printre adepți.
Ne vor întreba, fără îndoială, dacă toate turpitudinile despre care tocmai am vorbit sunt, în mod invariabil, rezultatul unor manevre oculte sau al unei comedii jucate cu un obiectiv interesat și dacă nu pot fi, de asemenea, consecința unui impuls spontan. Cu alte cuvinte, dacă toți spiritiștii sunt oameni de bun-simț și incapabili să se înșele?
A pretinde că toți spiritiștii sunt infailibili ar fi la fel de absurd ca pretenția adversarilor noștri de a avea singuri privilegiul rațiunii. Dar dacă există unii care se înșală, aceasta înseamnă că se amăgesc asupra sensului și obiectivului doctrinei; în acest caz, opinia lor nu poate fi lege, și este ilogic sau neloial, după intenție, să se ia ideea individuală drept idee generală și să se exploateze o excepție. La fel ar fi dacă s-ar lua aberațiile câtorva savanți drept reguli ale științei. Acestora le vom spune: Dacă vreți să știți de ce parte se află prezumția de adevăr, studiați principiile admise de imensa majoritate, dacă nu chiar de unanimitatea absolută, a spiritiștilor din întreaga lume.
Credincioșii de bună-credință se pot, desigur, înșela și nu este o crimă că nu gândesc ca noi. Dacă, printre turpitudinile relatate mai sus, s-ar afla unele care ar fi rodul unei opinii personale, nu s-ar putea vedea în ele decât abateri izolate și regretabile. Totuși, ar fi nedrept să fie aruncată responsabilitatea asupra doctrinei care le repudiază în mod deschis; dar dacă spunem că ele pot fi rezultatul unor manevre interesate, este pentru că tabloul nostru este făcut după modele reale. Acum, cum acestea sunt singurul lucru de care Spiritismul trebuie cu adevărat a se teme de moment, invităm toți adepții sinceri să rămână în gardă, astfel evită capcanele care li s-ar putea întinde. În acest sens, ar trebui să fie destul de circumspecți în privința elementelor pe care le introduc în reuniunile lor și să respingă, cu grijă, orice sugestie care ar tinde să le denatureze caracterul esențialmente moral. Menținând acolo ordinea, demnitatea și gravitatea care se cuvin unor oameni serioși ocupați cu un lucru serios, vor închide accesul celor rău intenționați, care se vor retrage atunci când vor recunoaște că nu au nimic de făcut acolo. Din aceleași motive, trebuie să refuze orice solidaritate cu reuniunile formate în afara condițiilor prescrise de rațiunea sănătoasă și adevăratelor principii ale doctrinei, dacă acestea nu pot fi readuse pe calea cea bună.
După cum se vede, există cu siguranță o mare diferență între trădători și prieteni inabili dar, fără să vrea, rezultatul poate fi același: discreditarea doctrinei. Nuanța care-i separă se află doar în intenție, ceea ce face ca uneori să poată fi confundați și, văzându-i servind interesele părții adverse, să se presupună că au fost câștigați de aceasta. Circumspecția este deci, mai ales în acest moment, mai necesară ca niciodată, întrucât nu trebuie uitat că vorbele, faptele sau scrierile imprudente sunt exploatate și că adversarii sunt încântați să poată afirma că ele provin de la Spiritiști.
În această stare de lucruri, se înțelege care sunt armele pe care speculația, datorită abuzurilor la care poate da naștere, poate oferi denigratorilor pentru a sprijini acuzația lor de jonglerie. Poate, deci, în anumite cazuri, să fie o capcană întinsă de care trebuie să ne ferim. Acum, întrucât nu există jonglerie filantropică, abnegația și dezinteresul absolut al mediumilor răpesc denigratorilor unul dintre cele mai puternice mijloace de denigrare, punând capăt oricărei discuții pe această temă.
A împinge neîncrederea până la exces ar fi, fără îndoială, o greșeală gravă, dar într-un timp de luptă și atunci când se cunoaște tactica dușmanului, prudența devine o necesitate care nu exclude, de altfel, nici moderația, nici observația conveniențelor de la care nu trebuie să ne abatem niciodată. Nu ne-am putea, de altfel, înșela asupra caracterului adevăratului Spiritist. În purtarea sa există o franchețe care sfidează orice suspiciune, mai ales, atunci când este confirmată de aplicarea principiilor doctrinei.
Chiar dacă se ridică steag contra steag, așa cum caută să facă antagoniștii noștri, viitorul fiecăruia este subordonat gradului de consolare și de satisfacție morală care îl oferă; un sistem nu poate prevala asupra altuia decât cu condiția de a fi mai logic, iar opinia publică rămâne judecătorul suprem; în orice caz, violența, insultele și acrimonia sunt antecedente nefaste și o recomandare chiar mai rea. Rămâne de examinat consecințele acestei stări de lucruri. Aceste manevre pot, fără îndoială, să aducă temporar unele perturbări parțiale, prin urmare trebuie dejucate pe cât posibil. Totuși, ele nu ar putea dăuna viitorului; mai întâi pentru că nu vor dura, fiind doar o manevră a opoziției care va cădea prin forța lucrurilor; în al doilea rând, pentru că, oricât s-ar spune sau s-ar face, nu se va putea niciodată priva doctrina de caracterul său distinctiv, de filosofia sa rațională și nici de morala sa consolatoare. Oricât de mult s-ar tortura și denatura, făcând Spiritele să vorbească după bunul plac sau adunând comunicații apocrife pentru a stârni contradicții și a face opoziție, nu va putea prevala o învățătură izolată, chiar dacă ar fi adevărată și nu presupusă, contra celei care este transmisă din toate părțile. Spiritismul se distinge de toate celelalte filosofii prin faptul că nu este produsul concepției unui singur om, ci al unei învățături pe care oricine o poate primi în toate colțurile lumii, fiind aceasta consacrarea primită de Cartea Spiritelor. Această carte, scrisă fără echivoc și la îndemâna oricărei inteligențe, va rămâne întotdeauna expresia clară și exactă a doctrinei și o va transmite intactă celor care vor veni după noi. Furiile pe care le incită sunt un indiciu al rolului pe care este chemată să-l joace și al dificultății de a-i opune ceva mai serios. Ceea ce a adus succesul rapid al doctrinei spiritelor sunt consolările și speranțele pe care le oferă; orice sistem care, prin negarea principiilor fundamentale, ar tinde să distrugă însăși sursa acestor consolări nu ar putea fi primit cu mai multă favoare.
Nu trebuie să pierdem din vedere că ne aflăm, așa cum am spus, în momentul tranziției și că nicio tranziție nu se produce fără conflict. Să nu ne mirăm, așadar, să vedem cum se agită pasiunile în joc, ambițiile compromise, pretențiile înșelate și fiecare încercând să recâștige ceea ce pare să-i scape, agățându-se de trecut; treptat, însă, toate acestea se sting, febra se calmează, oamenii trec, iar noile idei rămân. Spirite, elevați-vă prin gândire, priviți douăzeci de ani înainte și prezentul nu vă va neliniști.
