Spiritism

Mediumuri interesate

Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 2, nr. 3, Martie 1859

În articolul nostru despre obstacolele mediumurilor, am plasat cupiditatea printre defectele care pot face loc Spiritelor imperfecte. Anumite dezvoltări pe acest subiect nu vor fi inutile. Trebuie plasate în primul rang mediumurile interesate, cele care ar putea face din facultatea lor o profesie, oferind ceea ce numim consultați sau sesiuni remunerate. Nu cunoaștem nici unul, cel puțin în Franța, dar cum totul poate deveni un subiect de exploatare, nu ar fi de mirare că într-o zi cineva ar vrea să exploateze Spiritele; rămâne de știut cum vor lua lucrurile, dacă vreodată o astfel de speculație ar încerca să se introducă. Fără a fi completamente inițiat în Spiritism, se înțelege ce are acea speculație de înjositor; dar, oricine cunoaște cât de cât condițiile dificile în care Spiritele bune se comunică cu noi, cât de puțin este nevoie pentru a le îndepărta și repulsia lor pentru ceea ce este în interes egoist, nu va putea niciodată admite că Spiritele superioare răspund la capriciile primului venit și că le fac să vină pentru o anumită sumă pe oră; chiar și simplul bun simț respinge o asemenea supoziție. Nu ar fi de asemenea o profanare să-l evoce pe tatăl său, pe mama sa, pe fiul său sau pe prietenul său pentru astfel de mijloace? Fără îndoială, se pot avea astfel de comunicații, dar Dumnezeu știe din ce sursă! Spiritele lejere, mincinoase, poznașe, batjocoritoare și toată aglomerația de Spirite inferioare vin mereu și sunt întotdeauna pregătite să răspundă la tot. Sfântul Luis ne-a spus zilele trecute în cadrul Societății: Evocați o piatră și vă va răspunde. Cel care dorește comunicări serioase, trebuie să se edifice înainte de toate despre natura simpatiilor mediumului cu ființele de dincolo de mormânt; totuși, cele care pot avea goana câștigului, nu pot inspira decât o încredere foarte mediocră.

Nu sunt unicamente mediumurile interesate, cele care ar putea exige o remunerație fixă; interesul nu se traduce întotdeauna în speranța unui câștig material, ci și prin viziunii ambițioase de orice natură pe care se pot fonda speranțe personale; este încă acolo, un defect care știu foarte bine Spiritele batjocoritoare să-l sesizeze și de care profită cu o pricepere, cu o viclenie remarcabilă, amăgind cu iluzii înșelătoare pe cei care se pun, astfel, sub dependența lor. În concluzie, mediumnitatea este o facultate acordată pentru bine, iar Spiritele bune se îndepărtează de oricine pretinde să facă din mediumnitate un escabeau pentru a obține orice altceva care nu ar corespunde planurilor Providenței. Egoismul este plaga societății; Spiritele bune îl combat și nu se poate presupune că vin să-l slujească. Este atât de rațional că este inutil să mai insistăm asupra acestui punct.

Mediumurile de efecte fizice nu sunt în aceeași categorie; aceste efecte fiind produse de Spiritele inferioare fără scrupule pentru sentimentele morale, un medium din această categorie care ar dori să-și exploateze propria facultate, ar putea deci conta cu asistența lor fără prea multă repugnanță; dar, aici se prezintă un alt inconvenient. Mediumul de efecte fizice, nu mai mult ca cel de comunicări inteligente, nu a primit facultatea pentru plăcerea sa. I-a fost acordată cu condiția de-a face un bun uz, iar dacă abuză, facultatea îi poate fi retrasă sau chiar să se întoarcă în detrimentul său, pentru că în definitiv, Spiritele inferioare sunt subordonate Spiritelor superioare. Spiritelor inferioare le place foarte mult să mistifice, dar nu le place să fie mistificate; dacă se pretează de bunăvoie la glume, la lucruri curioase, nu le place mai mult ca altora să fie exploatate și demonstrează în fiecare moment că au voința lor, că acționează când și cum consideră de cuviință, ceea ce face ca mediumul de efecte fizice să fie și mai puțin sigur de regularitatea manifestărilor decât mediumul de scriere.  A pretinde că le produce în zile și ore fixe, ar însemna să dea dovadă de cea mai profundă ignoranță. Ce să facă atunci pentru a-și câștiga bani? Să simuleze fenomenele; acest lucru li se poate întâmpla nu numai celor care ar face din aceasta o profesie declarată, ci chiar și oamenilor aparent simpli și care se limitează să primească un fel de remunerație de la vizitatori. Dacă Spiritul nu produce fenomenul, îl insuflă: imaginația este atât de fecundă când este vorba de-a câștiga bani ; este o teză pe care o vom dezvolta într-un articol special pentru a avertiza contra fraudei.

La toate cele menționate anterior, concludem că cel mai absolut dezinteres este ceea mai bună garanție contra șarlataniei, căci nu există șarlatani dezinteresați; dacă dezinteresul absolut nu asigură întotdeauna caracterul bun al comunicărilor inteligente, le ia Spiritelor rele un puternic mijloc de acțiune și închide gura anumitor detractori.

Allan Kardec, Revista Spiritistă
Tradus de Societatea Spiritistă Română