Istoria Spiritismului
În Antichitate, studiul acestor fenomene era privilegiul anumitor caste, care le dezvăluiau doar celor inițiați în misterele lor.
În Evul Mediu, cei care se ocupau de aceste fenomene erau considerați vrăjitori și adesea erau arși pe rug. Astăzi, însă, aceste mistere sunt accesibile tuturor și nimeni nu este ars de viu. Totul se întâmplă la lumina zilei, iar oricine dorește poate să studieze aceste fenomene și le poate practica, deoarece există mediumuri pretutindeni în lume. De altfel, învățăturile pe care Spiritele le transmit astăzi nu sunt cu totul noi, se regăsesc fragmente în scrierile filosofilor din India, Egipt, Grecia și, mai ales, în învățăturile lui Hristos.
În 1848, în Statele Unite ale Americii, au atras atenția anumite fenomene ciudate, manifestate prin zgomote, bătăi și mișcări ale obiectelor fără o cauză aparentă. Aceste fenomene apăreau adesea spontan, cu o intensitate și o persistență neobișnuită.
S-a observat însă că aceste manifestări se produceau mai ales sub influența anumitor persoane, desemnate cu numele de mediumuri, care, într-un anumit fel, le puteau provoca prin propria voință, ceea ce a permis repetarea experiențelor. Pentru aceasta, au fost folosite, mai ales, mesele.
Fără a considera că mișcarea ar fi putut fi imprimată oricărui obiect, ideea meselor a prevalat, fără îndoială, deoarece era obiectul cel mai comod și pentru că oamenii se așază cu mai multă naturalețe în jurul unei mese decât în jurul oricărui alt mobilier. S-a obținut astfel rotația mesei, mai târziu, mișcări în toate direcțiile, vibrații, răsturnări, levitații, lovituri violente etc. Acest fenomen a fost denumit, la început, cu numele de mese rotative sau dansul meselor.
Fenomenul ar putea fi explicat prin intermediul unui curent electric sau magnetic, ori prin acțiunea unui fluid necunoscut. Aceasta a fost prima opinie generată în legătură cu fenomenul. Cu toate acestea, nu s-a întârziat în a se recunoaște în acele fenomene prezența efectelor inteligente, astfel încât mișcarea se supunea voinței. Masa se deplasa la dreapta sau la stânga și acolo unde persoana indica: se oprea sprijinită pe două picioare la comandă, producea numărul de lovituri cerut, păstra ritmul etc. Din acel moment, a devenit evident că nu putea fi vorba doar despre o cauză pur fizică, conform axiomei: dacă orice efect are o cauză, atunci orice efect inteligent trebuie să aibă o cauză inteligentă. Astfel, s-a ajuns la concluzia că fenomenul trebuia să fie cauzat de o inteligență.
Care este natura acelei inteligențe? La început s-a crezut că ar putea fi o reflectare a inteligenței mediumului sau a celor care asistau, dar foarte curând experiența a demonstrat că acest lucru era imposibil, pentru că s-au obținut informații care erau complet diferite de gândirea și cunoștințele persoanelor prezente, uneori chiar contrare ideilor, voinței și dorințelor lor. Prin urmare, acea inteligență nu putea aparține decât unei ființe invizibile. Astfel, s-au obținut răspunsuri la diferitele întrebări care i-au fost adresate. Fenomenul a fost numit mese vorbitoare.
Toate ființele care se comunicau astfel, când au fost întrebate despre natura lor, au declarat că sunt Spirite și că aparțin lumii invizibile.
Din America fenomenul s-a răspândit în Franța și apoi în întreaga Europa.
Pe când se discuta în Franța problema manifestărilor Spiritelor, Allan Kardec (Hippolyte Léon Denizart Rivail) și-a dedicat timpul în a face observații perseverente asupra acestui fenomen, având în principal tendința să deducă consecințele lor filozofice. A întrezărit imediat principiul noilor legi naturale, cele care guvernează relațiile dintre lumea vizibilă și lumea invizibilă.
Instrucțiunile date de Spiritele de un ordin elevat, referitoare la subiectele care interesează umanitatea, precum și răspunsurile pe care le-au dat la întrebările care le-au fost formulate și care au fost adunate și ordonate cu grijă, constituie o adevărată știință, o doctrină morală și filosofică ce poartă numele de Spiritism. Prin urmare, Spiritismul este doctrina bazată pe existența, manifestările și învățăturile Spiritelor.
Principalele opere ale Codificării Spiritiste sunt: Cartea Spiritelor, Cartea Mediumurilor, Evanghelia după Spiritism, Cerul și Infernul și Geneza. Aceste magnifice opere nu ar fi putut vedea lumina zilei fără colaborarea neîncetată a Spiritelor Superioare, care au contribuit cu noi și clarificatoare cunoștințe, iar Dumnezeu a permis contribuția pentru a începe o nouă evoluție terestră.
În România, Spiritismul a devenit cunoscut datorită scriitorului Bogdan Petriceicu Hașdeu.
Bogdan Petriceicu Hașdeu și Spiritismul
Bogdan Petriceicu Hașdeu s-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Rus. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, fiind crescut de către mama sa vitregă, într-o familie de boieri. Tatăl său, Alexandru Hâjdeu (fiul lui Tadeu Hâjdeu), era un adevărat savant; cunoștea zece limbi străine, printre care și persană, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei.
Nu a fost greu ca înclinațiile sale să se îndrepte spre literatură și istorie, avându-l ca mentor pe tatăl său. De-a lungul vieții, s-a dedicat nu doar literaturii, ci a fost academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic. Hașdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii românești din toate timpurile.
În familia Hașdeu, înclinațiile literare au fost continuate și de fiica scriitorului, Iulia Hașdeu care, de la o vârstă fragedă, a început să scrie propriile lucrări. Moartea unicei sale fiice, în 1888, l-a determinat pe marele scriitor să descopere Spiritismul.
Printre numeroasele sale opere literare se numără și cartea Sic Cogito, scrisă în 1892, care este o lucrare exclusiv spiritistă. Așa cum mărturisește chiar la începutul lucrării, inițierea spiritistă a autorului a început cu un mesaj primit de la fiica sa, trecută în lumea de dincolo. Spiritismul a fost pentru Hașdeu o oportunitate de a lua legătura cu spiritele din lumea spirituală.
Sic cogito rezumă esența Cărții Spiritelor, apărută la Paris, scrisă de Allan Kardec. Cartea Spiritelor este o revelație pentru întreaga umanitate și oferă informații despre viața spirituală și relația cu Dumnezeu. Cei care au citit Cartea Spiritelor și Sic cogito pot constata similitudinea ideilor din ambele cărți.
Totul s-a schimbat pentru Bogdan Petriceicu Hașdeu odată cu apariția Spiritismului în viața sa, care a generat tot felul de istorisiri despre comunicările pe care le primea din planul spiritual. Experiențele la care a fost supus nu au fost întâmplătoare, condiția sa mediumnică l-a apropiat de Dumnezeu și de cei dragi plecați în lumea de apoi.
Pe măsură ce evoluează și se moralizează, individul dobândește facultăți psihice și își îmbunătățește percepțiile spirituale. Mediumul are capacitatea de a percepe și de a comunica cu spiritele. Mediumnitatea deținută de mediumuri a fost considerată un semn de nebunie, dar nu este decât o condiție inerentă evoluției spirituale.
În ciuda tuturor calomniilor aduse la adresa scriitorului, el a avut curajul și demnitatea de a-și continua investigațiile și cercetările despre Spiritism. Chiar dacă toate acele istorisiri i-au redus credibilitatea sa, nu și-a pierdut credința în Dumnezeu și în propriile capacități. Comunicările primite de la fiica sa, Iulia Hașdeu, nu sunt produsul unei imaginații bogate, ci reprezintă cunoștințe permise spre a fi transmise, pentru ca Spiritismul să fie cunoscut în România.
Pentru a continua evoluția spirituală și a dobândi noi cunoștințe, este nevoie de curaj, de deschidere către noi orizonturi și de credință în Dumnezeu, pentru a-ți urma drumul chiar și atunci când majoritatea tinde să-ți dezaprobe convingerile, așa cum a făcut B. P. Hașdeu.
Vă invit să cercetați și să observați fenomenele spiritiste, bazându-vă întotdeauna pe logică și rațiune.
Tradus și scris de Societatea Spiritistă Română
