Victor Marie Hugo s-a născut la Besanzon la 26 Februarie 1802, a fost poet, dramaturg și nuvelist romantic francez, considerat unul din cei mai importanți din limba franceză. A fost, de asemenea, politician și intelectual.
El a fost fiul generalului Imperiului Joseph Leopold Sigisbert Hugo, numit Contele de Joseph I Bonaparte și de Sophie Trébuchet, o doamnă independentă de origine bretonă.
El a fost cel mai mic dintre cei trei frați, petrecând copilăria sa la Paris. În 1811 s-a mutat la Madrid și s-a alăturat fraților lui într-o reședință religioasă pe care piariști au avut-o în colegiul Sfântul Anton. În 1813 s-au întors la Paris cu mama lor, care s-a separat. Dar, din 1815 până în 1818 au fost internați din nou.
În 1817 a participat la un concurs de poezie, organizat de Academia Franceză, cu tema „Fericirea pe care o oferă studiul tuturor situațiilor vieții”, dar titlul poeziei lui (Abia trei decenii) sugerează că e prea mult pentru tinerețea sa, iar Academia crede că este o farsă și primește doar o mențiune.
Pe 12 octombrie 1822, împotriva dorinței mamei lui, se căsătorește în secret cu prietena sa din copilărie Adéle Foucher, cu care a avut cinci copii: Léopold, Léopoldine, Charles, François-Victor și Adele.
În 1823 a publicat „Han din Islanda” la numai 21 de ani, iar primele opere ale lui Victor Hugo au fost profund influențate de François-René de Chateaubriand. Ca opere lirice a scris în 1828 „Ode și balade”, în 1829 ” Orientalele”, în 1830 teatrul dramatic „Hernani” și în 1831 „Notre-Dame de París”.
În 1833 o cunoaște pe actrița Juliette Drouet, care va deveni amanta lui. Ea îl salvează de la întemnițare în timpul loviturii de stat a lui Napoleon al III-lea, iar el va scrie pentru ea numeroase poezii adunate într-un caiet cu titlul „Cartea aniversării”, în timp ce, își petreceau împreună toate aniversările primei lor întâlniri.
În 1841 a intrat în Academia Franceză după mai multe tentative. În timpul lucrărilor sale, el sa confruntat cu tot felul de dificultăți materiale și umane.
La 4 septembrie 1843, fiica sa Léopoldine, s-a înecat în Seina împreună cu soțul său. Moartea fetei l-a lăsat devastat. Hugo călătorea cu amanta lui în sudul Franței în acel timp și a aflat despre moartea Léopoldinei dintr-un ziar pe care l-a citit într-o cafenea.
Ani mai târziu, a primit vizita lui Delphine de Girardin, prietenă a familiei, care era deja recunoscută ca medium. La început nu credea în comunicarea cu viața de apoi, până când într-o zi după mai multe sesiuni, el și-a schimbat opinia. La 11 septembrie 1853, masa pe care mediumul încerca să conecteze cu lumea spiritelor a început să se miște și să dea lovituri pentru a răspunde cu „da” sau „nu”. În acea sesiune, Victor Hugo primește un mesaj de la fiica sa, Léopoldine: în care îi spunea ca ea este fericită, la lumină și că ei trebuie să învețe să iubească ca să o poată întâlni într-o zi. Acea sesiune la determinat să continue frecventarea în mod obișnuit a sesiunilor de spiritism și cunoașterea Doctrinei Spiritiste.
La 2 decembrie 1851, s-a produs o lovitură de stat, în care a încercat să fugă, dar a fost reținut. S-a exilat voluntar la Bruxelles și a condamnat lovitura de stat, iar din cauza unor broșuri pe care le-a scris a trebuit să părăsească țara și s-a mutat la Jersey. De asemenea, a fost expulzat de acolo în 1855 pentru că a criticat vizita reginei Victoria în Franța.
În timpul șederi sale în Jersey a continuat practicarea spiritismului, iar lucrarea intitulată « Ce spun mesele vorbitoare » prezintă o altă latură a scriitorului: cea de Spiritist.
După cum e semnalat în carte Victor Hugo a reușit să vorbească cu multe Spirite, informație pe care o notează în patru caiete, dintre care două sunt incluse în această carte. Autorul însuși nu a vrut ca acestea să fie publicate.
« Ce spun mesele vorbitoare » este o carte fascinantă, care ajută, de asemenea, a fi înțelese scrierile autorului din acei ani.
Printre spiritele care s-au comunicat și care au participat la aceste întâlniri se numără Molière, Platon, Shakespeare. Textul atinge subiecte profunde într-un mod atent, deoarece spiritele vin să explice misterele vieții, iar vocea lui Victor Hugo acceptă uneori ceea ce îi spun morții, alteori se îndoiește și uneori refuză bazându-se pe convingerile sale.
Sunt ani dificili din punct de vedere literar; în 1853 a publicat „Pedepsele”, în 1856 „Contemplațiile”, în 1859 „Legenda secolelor” și în 1862 lucrarea sa cea mai importantă, „Mizerabilii”.
În 1870 s-a întors în Franța după înfrângerea armatei franceze la bătălia de la Sedon, având o bună primire din partea parizienilor.
În 1878 s-a simțit indispus, se crede că din cauza unei probleme cerebral vasculare, care aproape pune capăt activității sale de scriitor.
El a dezîncarnat pe 22 mai 1885 în reședința sa privată, situată în prezent pe Bulevardul Victor Hugo, nr. 124, în Paris. Ultimele sale dorințe au fost ca funeraliile să aibă loc în așa-numitul „dric al săracilor”. Pe 26 Mai a fost transferat în panteonul din Paris.
Federația Spaniolă de Spiritism Tradus de Societatea Spiritistă Română
“Gândul este o forță, o putere, un instrument pe care Dumnezeu l-a dat omului pentru a putea ajunge să fie un creator ca El, mai bine spus, creator în frumuseți, în perfecțiune”.
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Evoluția gândirii
“Fără îndoială, Spiritul modelează corpul prin intermediul perispiritului, în conformitate cu necesitățile evoluției sale. Fiecare reușită pe care o obține, fiecare experiență dobândită, amplifică posibilitățile sale de a organiza echipele organice indispensabile pentru noile sarcini, prin intermediul cărora se eliberează de limitele în care se găsește și dobândește noi facultăți pentru iluminarea sa”.
Juana de Angelis
În primele sale experiențe a dezvoltat Complexul R sau creierul reptilian, condiționând zonele pentru viitorul creier mamifer, prin intermediul căruia se exprimă mai bine animalele purtătoare de amplii complexități, atât pentru supraviețuirea celui mai puternic specimen, cât și pentru dezvoltarea de aptitudini semnificative, care culmină cu apariția de neocortex și de intricate mecanisme pentru manifestarea inteligenței, discernământului, sentimentului, emoției, paranormalității….
Din acea fază primară până la perioada în care începe procesul de umanitate, efectuează un cumul de experiențe atât în lumea spirituală, cât și în lumea fizică, care definesc traiectoria necesară pentru postura verticală a corpului și ascensiunea de natură morală, care se manifestă în expresii preliminare ale sensibilității emoționale și care determină în același timp viitoarele drumuri.
Gândul arhaic în vigoare în acea perioadă ca om primitiv, reprezenta o manifestare grosieră a Psihismului divin de care s-a convertit un moștenitor natural, datorită originii sale, chiar dacă era obnubilat de echipamente cerebrale incapabile să decodifice idei și să înțeleagă fenomenele cu care se confruntă în habitatul terestru, agresiv și ostil.
Totul în el se prezintă ca un impresionant ansamblu de automatisme care se exprimau prin intermediul instinctelor primare: reproducere, alimentație și odihnă; era o existența instinctivă, continuă, fără a intra în contact cu realitatea care îl înconjura.
În creierul său, incapabil să înțeleagă evenimentele, predomină gândul difuz, lipsit de concatenare, care a fost amplificat prin intermediul fixărilor evenimentelor care îl inducea să înțeleagă timpul, prin apariția soarelui, a lunii și a fazelor de prezență și absență, a furtunilor, a fenomenelor seismice, a ostilității mediului în care se găsea.
Absența gândurilor logice și circumstanțele în care se mișca, îi permitea o manifestare în mod sumar primară de arhetip primordial, în formă arhaică și imprimau în creier semnale repetitive care urmau să dezvolte, cu mare dificultate, Eul responsabil în a transfera existențelor viitoare, datorită inconștienței colective și individuale, recursurile conservatoare a acelor experiențe.
Acel automatism, gândul primitiv– iubirea de Dumnezeu în sânul ființei în dezvoltare- a reiterat isprăvile condiției primare animale, când, fiara care își linge puiul, urma să exprime, pe viitor, sărutul matern pe fața ființei care se naște din pântecele ei.
Psihismul uman s-a dezvoltat lent prin intermediul succesivelor vestimentații carnale și a transferat fiecare cucerire atinsă la o nouă etapă, astfel încât să devină o posibilitate de creștere și de bogăție interioară.
Teama a apărut în el ca primă emoție, însoțind senzațiile primare de plăceri alimentare, odihnă și sex, care s-au transferat din generație în generație până în zilele noastre, în variante de suspiciune, spaimă, fobii…
De asemenea, apare primul sentiment religios derivat din teamă și s-a născut în el ideea de a ucide pentru a fi bine, cu obiectivul de a putea trăi; atunci au avut loc primele încercări de holocausturi umane, sângeroase la început și sofisticate mai târziu, ca o modalitate de a intra în contact cu fenomenele care depășeau capacitatea lor de administrare sau dominare.
Pe atunci, legea era logicamente cea a supraviețuirii celui mai puternic specimen.
Paleontologii, în studiile avansate presupun în marea majoritate că cu 60000 de ani în urmă, omul de Neanderthal deja prezenta o conduită religioasă, evident că primitivă, ca o fază preliminară a cultelor perfecționate care vor apărea pe viitor….
Încet, pe măsură ce capacitatea de a înțelege viața s-a dezvoltat în el, însoțind fenomenele timpului, ale circumstanțelor mediului ambiant, luptele încarnizate care întotdeauna au avut loc, psihismul a captat cele mai compatibile formule pentru supunere și o conviețuire mai puțin agresivă. Ca rezultat, de asemenea, a lipsei de protecție înaintea variațiilor atmosferice, a început să copieze animalele și s-a acoperit cu frunze și piei în anotimpul rece sau a rămas dezbrăcat în cele toride, pentru a se refugia mai târziu într-o grotă unde a experimentat siguranță.
Deplasările grupale, ca o consecință a rigorilor climatice, exige obediență liderilor și prin urmare, obiceiurile lor de origine primitivă s-au făcut automatice, ca o repetiție pentru viitoarele activități sociale .
Prin intermediul comunicării orale, care continua să fie mai mult gestuală decât verbală, au apărut forme care prin repetare se vor transforma în ritualuri care sunt încă în vigoare în diverse religii, ca moștenire incontestabilă din acele perioade de evoluție.
Acest fenomen a dezvoltat gândirea sa arhaică sau premagică, responsabilă de instinctul de conservare a vieții, cu o mai mare definiție decât suveranitatea celui mai puternic, care va dura mult timp și se va prelungii, inclusiv până în zilele de astăzi.
Arhetipul primordial, care zace în el, i-a proporționat sentimentul de protecție a progenitorilor, de asemenea, în vigoare, în etapele anterioare ale evoluției prin care a tranzitat, schițând viitoarea constituție a clanului, a familiei biologice, ca o repetiție spontană pentru organizarea familiei de caracter universal.
Descoperirea focului s-a convertit într-un pas avansat în mecanismul evoluției umane. Perioada agrară s-a impus ca o contingență alimentară, iar comunicările s-au făcut mai spontane, fluierăturile și strigătele s-au transformat în articulații verbale, dând naștere înțelegerii între diferiți membri ai comunității tribale.
În mod spontan, a apărut rudimentele mediumnității în anumiți paleoantropologi și intervenția spiritelor a devenit mai directă, în așa fel încât grupul etnic a avansat către experiențe mai socializatoare, cu frică față de Creator.
Apariția bolilor și disfuncțiilor organismului a condus senzitivii, cu inspirația spiritelor, la practicarea ritualurilor ca procese favorabile ale sănătății, precum și eliberarea de influențe dăunătoare sau prejudiciale ale inamicilor, prin intermediul holocausturilor de animale, odată ce a fost depășită faza de sacrificiu uman, ca preludiu al respectului față de semen.
Acei interpreți s-au transformat în șamani sau vrăjitori și întrucât erau temuți din cauza puterilor pe care le dețineau, au devenit primii șefi, pe când puterile administrative au fost confundate cu cele religioase, care va subsistă mai multe milenii în societățile pământești.
Senzațiile, lent au deschis în el un spațiu mental pentru emoțiile elementare, inițiale, însoțind gândul în formare, încă arhaic, spre o mai amplă dezvoltare.
Fantasticul fenomen de transmitere de experiențe fără contact direct, de asemenea, a avut loc printre oamenii primitivi care înaintea fricii experimentau avansul sau retrocedau. Înfruntarea directă, întotdeauna la impulsionat la fugă, la căutarea de protecție și conservare a vieții.
Teama derivată din fenomenul pierderii supraviețuirii, s-a instalat în el de o formă inconștientă, ca și problematica morții, care încă constituie pentru creatura contemporană, îmbogățită cu știință și tehnologie, un factor primordial de tulburări comportamentale, în mod special, în ceea ce privește depresia, când e vorba de dezîncarnarea unei persoane dragi sau de propria persoană.
În timp ce începea să știe cum să se comporte în fața forțelor necunoscute și amenințătoare care dominau pământul, acel om care pe atunci era visător, a dezvoltat gândirea mitologică sau magică, fascinat de abundența manifestărilor vii din jurul său, unele perturbatoare, altele binecuvântate și a putut să se situeze cu echilibru pe pământ, precum și să treacă la edificării elaborate cu mai mult sau mai puțin rafinament, protectoare și sigure.
Puțin câte puțin gândirea magică avansat către cucerirea unui nivel nou, cel egocentric, care zăcea în el de formă belicoasă, de ambiție excesivă, de revendicare a drepturilor, de proprietate, de putere….
Gândirea rațională a început să guverneze acțiunile sale, cu mare dificultate, extinzând cunoștințele și făcând să înțeleagă mai bine mecanismele existenței și infinitele posibilități de realizare care se aflau la dispoziția sa, pentru a da naștere științei, tehnologiei, informaticii, comunicațiilor virtuale și telecomunicațiilor care scurtează distanțele fizice ale planetei și prelungește existența organică, făcând-o mai puțin aflictivă, precum și propunând fraternitatea legitimă la care toată lumea trebuie să se unească. Cu toate acestea, încă este departe de a atinge acest obiectiv singular, din cauza varietății imense de biotipuri care se află în proces de dezvoltare spirituală și morală.
Cultul religios a exprimat nevoia de a fi le al clanului, obedient șefului, punându-și viața la dispoziția grupului. Gândirea rațională, legată de moștenirile egocentrice, a favorizat apariția pedepselor relaționate cu forma în care a fost comis actul de insubordonare – posterior au numit-o crimă – pentru a servi de exemplu celorlalți indivizi: Legea sau pedeapsa talionului, de asemenea, numită Legea veche.
Au apărut civilizațiile antichității orientale, culte religioase diferențiate, legi necesare, precum și codul Hamurabi și, mai târziu, Decalogul mozaic, ceea romană Lez Duodecimi Tabularum, Legea iubirii a lui Isus. S-a născut conceptul revelat de un unic Dumnezeu a Israelului. Monoteismul, de asemenea, a luat diferite forme, în zeitățile Indiei guvernate de Brahma; gândirea filozofică și mitologică a Greciei Romei și a diferitelor popoare, datorită arhetipurilor și revelațiilor continue provenite din lumea spirituală.
Mediumnitatea a devenit mai ostensibilă; comunicările au fost mai frecvente, mai lucide, atât cele care au avut loc în sanctuare, precum și cele care s-au produs, în mod spontan, în conformitate cu circumstanțele și cu obiectivul de a ghida ființele umane.
În mod automat, de la Iisus, nu au mai fost necesare holocausturile umane și nici de animale, chiar dacă au prevalat în multe popoare: unele primitive, altele civilizate, variind metodele; în actualitate, sa ajuns la concluzia că cea mai plăcută jertfă adusă lui Dumnezeu este cea a transformării morale a individului.
Religiile s-au multiplicat de acord cu nevoile grupurilor sociale, cu curenții dominanți ai gândirii, cu etapele antropologice și încă mai există unele care se exprimă de o manieră primitivă, iar altele metafizic, dând naștere punctului de vedere cosmic al Divinității și al atributelor sale.
În timp ce unii deja pot gândi prin intermediul concepțiilor abstracte în jurul vieții și valorilor etice, alți bărbați și femei încă se deplasează cu greu în societate, fiind protagoniștii experiențelor primare ale procesului lor evolutiv, generând situații conflictuale, deoarece necesită recursuri riguroase și educaționale pentru o mai bună integrare în diferitele grupuri sociale prin care tranzitează.
Este adevărat că nu necesariamente a avut loc o evoluție în perioade fixate în mod specific sau în faze succesive, dar, fără îndoială, s-a produs salturi cuantice în scala de cuceriri a gândirii, astfel încât abia în ultimii zece mii de ani, aproximativ, raționamentul, discernământul, conștiința s-au instalat în ființa umană, favorizând realizarea unor mai bune reflecți despre viață.
Se înțelege, că după un foarte prelungit tranzit de la instincte și reflexe condiționate, că în scurtul lapsus în care a fost cucerită gândirea logică, aceasta nu a împuternicit încă homo sapiens să depășească automatismele în care se găsește fixat, pentru a acționa mai bine în loc să reacționeze întotdeauna.
Este de înțeles că acele moșteniri ancestrale sunt încă în vigoare în EU, prezentând biotipuri umane cu comportamente variate, în multiple complexități, în experiențele lor din situațiile trecute de care încă nu s-au eliberat, în conflicte profunde sau superficiale remanente din perioadele prin care au tranzitat.
Arhetipurile sale sunt încă agresive și defensive, comportamentul lui depinde mai mult de EGO decât de EU, astfel încât este nevoie de un continuu efort pentru a domina înclinațiile rele, potrivit demnei evidențieri făcută de codificatorul spiritismului Allan Kardec.
Psihologia modernă îi propune aceeași formulă, prin depășirea de atavisme perturbatoare, în beneficiul cuceririlor bunăstării și armoniei, cu echilibru psihofizic care trebuie să fie în vigoare sub formă de sănătate integrală.
Și cum, mintea nu are limite, gândirea avansează în suveranitate cu cucerirea existenței cosmice sau transpersonale, extinzând la infinit posibilitățile umane în timpul perioadei pe care Spiritul îl petrece pe pământ.
Cum evoluția inteligenței este foarte lentă, la fel ca cucerirea valorilor etic-morale, egoismul continuă să impulsioneze cuceririle științei și tehnologiei, care neavând respect pentru viață, o amenință cu dispariția prin abuzul unor popoare, prin poluarea atmosferei cu gaze veninoase și metale grele, precum și a mărilor, râurilor, lacurilor, distrugerea pădurilor și de multe vieți, vegetale și animale, prin agresiunea mediului ambiant.
Nu există nicio îndoială că acest efect, este fructul amar al poluării mintale și al întârzieri morale a ființei umane, care încă nu a atins nivelul gândului cosmic și rămâne în gândirea rațională egocentrică.
Ca efect regretabil, teama perturbă din nou ființa umană; anxietatea, singurătatea pun în întregime stăpânire pe el, iar conflictele devin epidemice, conducându-l la scăpări spectaculoase în depresie, în schizofrenie, în tulburări de panică sau consum excesiv de alcool, tutun, droguri care produc dependență și inclusiv medicamente psihotrope, unele dintre acestea rău administrate, dau ca rezultat, nu mai puțin dăunător, boli și tulburări, când în realitate ar trebui să-i aline.
Augmentă sinuciderile directe și indirecte, precum și agresivitatea care revarsă în violență urbană, fiică impură a altor violențe ascunse sau vegheate din punct de vedere social, care sunt, de asemenea, responsabile de mizeria socială, economică, educațională, a sănătății, a odihnei, a alimentației…
Prosperă, în paralel, anumite doctrine religioase care încă sunt legate de fanatism, discriminare rasială, contra femeilor sau contra celorlalte credințe care nu au fost promulgate de liderii săi.
Nimeni nu poate opri răsăritul, afirmă o veche axiomă orientală. În același fel, progresul nu poate fi oprit, pentru că ființele umane -care uneori îl amână- trec și se întorc la scenariul materiei, cu obiectivul de a crește emoțional și din punct de vedere spiritual, iluminându-se și iluminând lumea care îi servește ca sân matern și în același timp, ca școală, pentru cucerirea înțelepciunii.
Deja, există mulți cuceritori ai gândirii cosmice care s-au convertit, de-a lungul mileniilor în avataruri, guru, maeștri, artiști, filozofi, fondatori de religii, ghizi ai umanității, sfinți și apostoli, martiri ai credinței și ai idealurilor și în sfârșit, de asemenea, toți cei care au făcut din existențele lor exemple de demnitate și iubire, înțelepciune și frumusețe, în calitate de deschizători de viitoare zile fericite.
Krișna, Budha, Akhenaton, Socrate, Paul din Tars, Augustin de Hipona, Descartes, Allan Kardec, printre mulți alți victorioși, sunt exemple magnifice ale cuceririi plinătății, a cosmoviziunii, care în timpul perioadei de realizare și imediat după și-au deschis brațele către posteritate într-o mare invitație către toți indivizii de a se integra în marea familie universală.
Cu toate acestea, Isus Hristos, ghidul și modelul umanității, este exemplul maxim de armonie și cosmorealizare, astfel încât, depășind totul și orice impuls egoistic, s-a dedicat în întregime la un regim de iubire, pentru ca toți cei care vor dori să-l urmeze să experimenteze viața în abundență.
Un proces evolutiv important s-a dezlănțuit de-a lungul succesivelor milenii, de la forme antropoide până la homo tehnologicus, timp în care gândirea rațională a amplificat capacitatea sa și a devenit virtuală, dobândind recursuri pentru a atinge parametrii cosmici și a avea acces la condiția de a fi numinos.
Acest rezumat despre evoluția gândirii este pentru a conștientiza mai bine, în primul rând, etapele evolutive ale spiritului încarnat pe Pământ din punct de vedere al gândirii, dar și pentru a realiza starea actuală și care este următorul salt pe care trebuie să-l dea Umanitatea. Pentru o mai bună înțelegere a materialului, în continuare se răspunde la câteva din întrebările pe care fiecare dintre noi le-a putut avea pe parcursul acestei existențe.
Ce este gândul?
“Gândul este o forță, o putere, un instrument pe care Dumnezeu l-a dat omului pentru a putea ajunge să fie un creator ca El, mai bine spus, creator în frumuseți, în perfecțiune”.
Ființele umane utilizează gândul continuu, dar neștiind cum să îl utilizeze nu îi aportă mare lucru și nu doar că nu îi aportă mare lucru, ci îi servește inclusiv pentru a se chinui și a se distruge.
Influențează Legea atracției gândul ?
Suntem familiarizați cu această manifestare minunată a legii care atrage și menține uniți atomii din care este compusă materia; cunoaștem puterea acestei legi care atrage corpurile către pământ, care menține planetele la locul lor, dar închidem ochii când e vorba de puterea acestei legii când atrage către noi ceea ce dorim sau temem, ceea ce creează sau distruge viața noastră.
Cum atrage gândul energia?
Când gândim transmitem vibrațiile cu o substanță fină și eterică, care sunt atât de reale precum vibrațiile care le manifestă lumina, căldura, electricitatea și magnetismul. Un puternic magnet trimite vibrații și exercită o forță suficientă pentru a atrage ceea ce gândul plasmează.
Pot fi văzute gândurile emise?
Chiar dacă, aceste vibrații nu rezultă evidente pentru cele cinci simțuri ale noastre nu înseamnă că nu există. Un lucru important pe care toată lumea trebuie să îl cunoască este că toate gândurile oricât de nesemnificative sunt, sunt reale. Există clarvăzători care pot vedea și percepe cu claritate gândurile. Evident că în planul fizic gândul este invizibil și imperceptibil, dar este real, iar acolo unde se manifestă cu materialele subtile din care este făcut, este o ființa vie și activă. Ignoranța acestui adevăr este cauza multor nenorociri pentru ca oamenii nu văd și nu simt când gândul muncește, construiește sau distruge, ruinează. Oamenii își permit să se gândească la orice lucru fără să știe că, astfel, își închid drumul evoluției.
Putem contacta prin intermediul gândului cu Spiritele?
În realitate cu gândul său, omul poate intra în contact cu tot felul de materii, de chintesențe, de ființe din lumea divină sau infernală, acel care nu știe că gândul este creator, se ocupă adesea de lucruri atât de negative că se autodistruge.
Care este situația ființelor care trăiesc pe Pământ în ceea ce privește felul în care gândesc?
Din nefericire, natura umană încă nu este foarte evoluată, iar primul lucru care îl dorește omul când i se revelă anumite mijloace și posibilități este să le utilizeze în propriul avantaj pentru achiziții personale și egoiste. Iar, acest lucru este ceea ce este periculos. Din acest motiv, în trecut Inițiații preferau să păstreze tăcerea cu privire la această chestiune a puterii gândirii și doar făceau revelării discipolilor, de o puritate și un autocontrol, dovedit. Dar, independent de faptul că le făceau sau nu revelării pe această temă, oamenii utilizau inconștient această putere a gândului. Chiar dacă, știu sau nu, gândesc, doresc, râvnesc, imaginează. Ne explicându-le nimic nu supune o siguranță, nici pentru ei, nici pentru nimeni. De aceea, este preferabil să fie instruiți, dar avertizându-i că sunt în posesia unor mijloace care pot fi teribile. Fiecare trebuie să știe, că dispune de anumite puteri pe care natura i le-a dat și că, datorită acestor puteri el este artizanul destinului său.
Care este atmosfera psihică pe Pământ în relație cu gândurile emise de ființele tericole ?
Gândurile și sentimentele degradante pe care oamenii varsă în mod continuu în jurul lor, face ca atmosfera psihică a pământului să fie o adevărată mlaștină. Pentru a ne da seama mai bine, este un loc în care apa nu se reînnoiește și unde roiesc insecte de toate tipurile. Își iau alimentul și expulzează excrementele în aceiași apă, absorbindu-și murdăria unul de la altul. Aceasta este umanitatea: viermi, mormoloci, broaște în mlaștină, care expulzează murdăriile sale și le ingeră pe cele ale vecinului: boală, ură, senzualitate, răutate, gelozie, lăcomie….
Dacă s-ar dispune de clarviziune s-ar putea vedea formele oribile, negre, vicioase pe care le emit foarte multe ființe și care se acumulează în straturile atmosferice. Putem experimenta situația atunci când ne apropiem de oraș după ce am trăit un timp în munți.
Gândurile și sentimentele poluează Pământul ?
Tot mai multă lume se plânge de poluare; oamenii de știință sunt alarmați și descoperă că totul este poluat: pământul, apa, aerul și că plantele, peștii, pasările, ființele umane sunt pe moarte. Deja, nu mai știu cum să remedieze situația. Pe de altă parte, chiar dacă ar găsi mijloacele, doar le-ar servi pentru a îmbunătății situația externă, care este insuficientă. În lumea spirituală, de asemenea, se propagă miasmele care omoară umanitatea, iar dacă oamenii ar fi într-adevăr sensibili, ar simții că atmosfera lumii psihice este încă mai irepresibilă ca ceea a lumii fizice. Ne plângem de gazele toxice ale mașinilor, dar și oamenii înveninează atmosfera cu gaze toxice: gândurile rele și sentimentele de ură, gelozie, furie, senzualitate. Toate gândurile și sentimentele impure care mucegăiesc și putrezesc omul, produc exalații, duhori asfixiante.
Dacă în zilele noastre există atâtea boli, nu este doar din cauza poluării aerului, apei și alimentelor. NU. Dacă atmosfera psihică nu ar fi atât de poluată, oamenii ar reuși să neutralizeze toți, otrăvurile externe: RĂUL ESTE ÎN PRIMUL RÂND ÎN INTERIORUL SĂU. Când ființa umană trăiește în mod armonios, forțele care le posedă în interiorul lui reacționează, expulzând impuritățile inclusiv în plan fizic și astfel, organismul reușește să se apere.
Cu toate acestea, omul este vulnerabil în interior și puțin câte puțin această slăbiciune ajunge să se manifeste, de asemenea, în exterior. Un exemplu sunt cei care au o credință extraordinară și sângele foarte pur, căci pot trăii printre cei care au ciumă, lepră, tuberculoză și nu se contaminează. În timp ce alții, chiar dacă fug să evite microbii sunt prinși de aceștia. Acest lucru se întâmplă pentru faptul că în interior au ceva care este putred și această putrefacție este un excelent aliment pentru microbi.
Dacă răul este deja în gânduri, sentimente, inimă, dorințe, este o poartă deschisă și atunci este ușor să se furișeze în planul fizic bolile, cauzând tot felul de ravagii. Puritatea trebuie introdusă, înainte de toate, în interior: în gânduri, sentimente, dorințe, priviri, vorbe, gesturi. Toate emanările trebuie transformate și îmbunătățite.
Natura nu ajută la purificarea planetei?
Natura este o ființă vie din care noi formăm parte. Fiecare ființă umană este o celulă situată undeva în imensul organism cosmic care îl suportă, îl alimentează și îl vivifică. Dacă se comportă ca un răufăcător care otrăvește atmosfera, devine un fel de tumoare în interiorul organismului. Și, întrucât natura nu poate suporta un individ care creează constant focuri de infecție, ia o purgă și îl expulzează. Prin urmare, trebuie să ne gândim, deci să trăim în armonie cu acest mare corp universal în care suntem găzduiți și alimentați. A trăi în armonie cu natura presupune măsuri de precauție pentru a proiecta cât mai puțină murdărie, a produce cât mai puține pagube și a lucra pentru a umple spațiu de gânduri pure, luminoase, benefice. Cum lucrurile nu rămân niciodată în același loc, ci se propagă, aceste sonde purificatoare sunt o binecuvântare pentru umanitate.
Se înțelege că prin Legea atracției se atrage energia afină, atunci care sunt consecințele conform Legii de cauză și efect?
Conform polaritatea gândului emis, atragem energie negativă sau pozitivă către noi. Evident că în cazul gândurilor pozitive atragem tot mai multă bunăstare în viața noastră și că cele negative ne ruinează viața și ne afundă într-un puț de negativitate. De aceea, singurul lucru esențial este să fi conștient și să știi: ceea ce faci cu gândirea ta, ceea ce vrei, ceea ce lucrezi și dacă este cu adevărat benefic pentru tine și pentru lumea întreagă sau dimpotrivă, este dăunător. Stimularea unei gândiri pozitive este de ceea ce umanitatea trebuie să se ocupe, fără a se neliniștii dacă dorințele lor se îndeplinesc sau nu. Mai devreme sau mai târziu, indiferent de cum sunt aceste gânduri bune sau rele se realizează; dacă sunt rele, conform legi de cauză și efect, veți fi victimele lor atunci când se vor realiza.
Dacă doriți bani, succes, glorie.. trebuie să știți, în primul rând, că nu le veți putea conserva pentru mult timp și că, în plus, veți deveni o ființă dependentă de toți cei care le distribuie.
Universul este guvernat de Legile universale create de Dumnezeu pentru a regula tot ceea ce îl înglobă. În funcție de lumile în care suntem destinați să îndeplinim evoluția noastră spirituală vom fi, mai mult sau mai puțin, sub incidența anumitor legi. Pământul este o lume guvernată de Legea de Cauză și efect, acest lucru nu înseamnă că celelalte legi nu se fac simțite în evoluția celor care locuiesc această planetă. Legea de cauză și efect sau karma este, prin urmare, acțiunea – fizică sau spirituală – care în mod inevitabil are o urmare. Un exemplu, prin care poate fi înțeleasă mai bine această lege este ECOU.
În ceea ce privește felul în care fiecare gândește este o alegere personală, dar, de asemenea, trebuie să fiți conștienți că sunteți cei care le veți suferi consecințele.
Ce putem face ca să îmbunătățim felul în care gândim?
Omul are enorme posibilități pe plan fizic și chiar mai multe pe plan psihic, dar nu știe să folosească posibilitățile gândirii, deoarece niciodată nu s-a exercitat în ele.
Se recomandă:
Rugăciunea – ajută și susține în realizarea tuturor celorlalte recomandări;
Autocontrol – o mai bună dominare a propriilor facultății morale și intelectuale;
Autoeducația – instruire morală și intelectuală;
Acțiuni caritabile – ajutor, empatie….. cu suferința semenilor, o mai bună înțelegere a propriei persoane;
Afirmații pozitive – eliberarea prin exercițiu a unei gândiri negative și stimularea unei gândiri pozitive.
Ființa se echilibrează mai ușor, încercând să aprecieze excesul de evenimente afective considerându-le naturale în procesul evoluției, în consecință, acceptându-le.
De ce se recomandă, în primul rând, rugăciunea?
În fața oricărei dificultăți, primul lucru care trebuie să-l facem este să ne concentrăm, să ne reculegem și să conectăm cu lumea invizibilă pentru a primi lumina și pentru a știi cum să acționăm. Doar așa putem acționa lucid, de o formă mai organizată și mult mai eficientă.
De exemplu: Vă trezește un zgomot noaptea, ceva care s-a rupt sau cineva care încearcă să intre…… O să vă grăbiți repede prin întuneric să vedeți ce se întâmplă? Nu. Știți că este prea riscant. Primul lucru pe care-l faceți este să aprindeți lumina pentru a putea vedea și apoi acționați. Ei bine, în fața oricărei urgențe în viață, și nu numai, trebuie, în primul rând, să aprindeți lumina pentru a vedea, mai bine spus, aveți nevoie să vă concentrați, să vă reculegeți pentru a știi cum să acționați. Fără această lumină veți merge dintr-un loc în altul, veți bate la diferite uși și veți încerca tot felul de mijloace care vor fi ineficiente. De ce? Pentru că vă lipsește lumina. Lumina este esențială: datorită ei evităm multe pierderi de timp și bani, evităm multe daune.
Care sunt calitățile rugăciuni?
Calitățile rugăciuni sunt în mod clar definite de Iisus: când vă rugați nu ieșiți în evidență, ci rugați-vă în taină; nu vă afectați rugându-vă mult, pentru că nu prin multiplicitatea cuvintelor veți fi auzit, ci prin sinceritatea lor; înainte de rugăciune, dacă ai ceva contra cuiva, iartă-l, pentru că rugăciunea nu poate fi agreabilă lui Dumnezeu dacă nu pornește dintr-o inimă purificată de toate sentimentele contrare carității; în cele din urmă, rugați-vă cu umilință, ca publicanul și nu cu orgoliu, ca fariseul; examinați-vă defectele și nu calitățile voastre, iar dacă vă comparați cu ceilalți, căutați ceea ce este rău în voi.
Cum acționează rugăciunea ?
Rugăciunea este o invocare. Prin aceasta, ne punem în legătură prin intermediul gândului cu ființa la care ne adresăm. Spiritismul ne face să înțelegem acțiune a rugăciunii explicând modul de transmitere a gândului, fie că ființa vine la chemarea noastră, fie că gândul nostru ajunge la ea. Pentru a realiza ceea ce se întâmplă în această circumstanță este necesar să reprezentăm toate ființele încarnate și dezîncarnate cufundate în fluidul universal care ocupă spațiul, așa cum pe Pământ suntem cufundați în atmosferă. Fluidul primește un impuls de la voință; este vehiculul gândului, așa cum aerul este vehiculul sunetului cu diferența că vibrațiile aerului sunt circumscrise, în timp ce, cele ale fluidului universal se extind până la infinit.
Cum putem să ne rugăm și să rezulte eficientă rugăciunea pe care o facem?
O condiție esențială a rugăciunii, conform Sfântului Paul este să fie inteligibilă, cu scopul ca ea să poată vorbi spiritului nostru; de aceea, nu este suficient să fie spusă într-un limbaj care este pe înțelesul celui care se roagă; există rugăciunii într-un limbaj vulgar care nu spun mult mai mult gândului ca dacă ar fi într-o limbă străină și care, din acest motiv, nu ajung la inimă; ideile rare pe care le conțin sunt adesea sufocate de supraabundența cuvintelor și de misticismul limbajului.
Principala calitate a rugăciunii este să fie clară, simplă și concisă, fără frazeologie inutilă, nici cu lux de epitete care nu sunt decât podoabe strălucitoare; Fiecare cuvânt trebuie să aibă importanța sa, să trezească o idee, să miște o fibră: într-un cuvânt, ele trebuie să te facă să reflectezi. Numai cu această condiție rugăciunea își poate atinge obiectivul, altfel este doar zgomot. Vedeți, de asemenea, cu ce aer de distragere și ce volubilitate ele sunt spuse de cele mai multe ori; vedem buzele care se mișcă, dar în expresia fizionomiei, în sunetul vocii, se recunoaște un act mecanic, puramente exterior, la care sufletul rămâne indiferent.
Scopul rugăciunii este să elevăm sufletul nostru la Dumnezeu; diversitatea formulelor nu ar trebui să stabilească nici o diferență printre cei care cred în El și cu atât mai puțin, printre adepții Spiritismului, pentru că Dumnezeu le acceptă pe toate atunci când sunt sincere.
De ce Dumnezeu nu ne dă întotdeauna ceea ce cerem?
Dumnezeu adesea nu vă oferă ceea ce cereți, pentru că, conform Inteligenței cosmice, ceea ce voi cereți vă poate face mai mult rău decât bine, drept urmare, se neagă să le acorde.
Bibliografie:
Divaldo P. Franco – Întâlnire cu pacea și sănătatea Omraam Mikhaël Aïvanhov – Puterea Gândului Allan Kardec – Evanghelia după spiritism William Walker Atkinson – Vibrația gândului
Apel pentru pacienții vindecați de COVID-19:donați plasmă și contribuiți la salvarea de vieți omenești
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este unul dintre centre autorizate de Ministerului Sănătății pentru includerea Secției Clinice ATI în Programul de tratament monitorizat al pacienților critici cu COVID-19 cu plasmă recoltată de la donatori vindecați. Terapia cu plasmă hiperimună recoltată de la convalescenții COVID-19 este folosită din ce în ce mai mult la nivel global, autoritățile sanitare din China, Statele Unite ale Americii și din numeroase state din Uniunea Europeană autorizând utilizarea sa pentru a crește șansele de vindecare a pacienților cu forme grave ale infecției cu coronavirus. Pentru ca un număr cât mai mare de pacienți să poată beneficia de acest tratament este însă nevoie de cât mai mulți donatori de plasmă.Ca urmare, facem un apel către pacienții vindecați de COVID -19, care sunt potențiali donatori de plasmă hiperimună, să facă acest gest și să contribuie la lupta împotriva noului coronavirus.“Avem aproape 400 de pacienți vindecați care au trecut prin secțiile Spitalului Județean și care pot dona plasmă și pot ajuta astfel la salvarea vieților omenești ale pacienților în stare foarte gravă. Este un gest de umanitate și solidaritate în această confruntare cu COVID -19 și suntem convinși că oamenii vor acționa în consecință și vor veni în număr mare să doneze”, declară Conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.Potențialii donatori pot contacta Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu în vederea obținerii de informații și programării pentru donare. Până în prezent s-au înregistrat 6 donări de la un număr de cinci pacienți. Primul donator de plasmă este un angajat al SCJU Sibiu care a repetat gestul, venind și a doua oară să doneze.„De la punerea în funcțiune a echipamentului de colectare de plasmă umană au donat 5 persoane, dintre care un pacient se află la a doua donare. Pentru trei donări au venit rezultatele examinărilor suplimentare de la Centru Naţional de Hematologie Transfuzională și a fost totul în regulă. De altfel, plasma a și fost transfuzată. Alte două probe sunt trimise la București, așteptam săptămâna aceasta rezultatele și urmează ca joi să trimitem o altă probă”, explică dna Livia Mareș, biolog al Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, care a adăugat „mereu există nevoie de donatori, atât de sânge cât și plasmă, în contextul actual legat de coronavirus”.Până acum, de tratamentul cu plasmă umană hiperimună de la SCJU Sibiu au beneficiat trei pacienți din Secția Clinică ATI a SCJU Sibiu.Date suplimentare:Pentru eligibilitatea donatorului trebuie să se aplice următoarele criterii:a) donarea se va face la cel puţin 14 zile de la dispariţia completă a simptomelor şi cel puţin un test COVID-19 negativ RT-PCR;b) intervalul între două donări de plasma să fie de minimum 2 săptămâni;c) prezentarea biletului de externare din spital şi a rezultatelor testelor RT-PCR şi opţional a testelor serologice pentru detecţia anticorpilor anti_SARS-Cov-2 (calitativ sau cantitativ);d) semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;e) încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei.
Conf.Dr. Liliana Coldea
Pagina web: https://www.scjs.ro/
Societatea Spiritistă Română
Revista Spiritistă – Jurnal de Studii Psihologice, anul 7, nr. 7 , Iulie 1864
Se gândește, de o manieră destul de generală, că biserica admite astăzi focul infernului ca un foc moral și nu ca un foc material; aceasta este cel puțin opinia mari majorității a teologilor și a multor ecleziastici iluminați; dar, nu este totuși decât o opinie individuală și nu o credință dobândită în ortodoxie, altfel ar fi în mod universal profesată. Se poate judeca după tabloul de mai jos, cum un predicator a trasat infernul, în timpul ultimului Post la Montreuil-sur-Mer:
«Focul infernului este de un milion de ori mai intens decât cel de pe pământ, iar dacă unul dintre corpurile care arde acolo, fără să se consume vine pe planeta noastră, va fi respins întrucât el ar mirosi de la un capăt la celălalt! «Infernul este o vastă și sumbră cavernă, plină de cuie pătrunzătoare, de lame de săbii foarte ascuțite, de lame de cuțite foarte tăioase, în care sunt precipitate sufletele celor condamnați!»
Ar fi superfluu să refutăm această descriere; cu toate acestea, am putea întreba oratorul de unde a scos o cunoaștere atât de precisă despre locul pe care-l descrie; cu siguranță, că nu este în Evanghelie, unde nu se vorbește nici de cuie, nici de săbii și nici de cuțite. Pentru a știi că acele lame sunt bine ascuțite și foarte tăioase, este necesar să le fi văzut și probat; Oare, un nou Aeneas sau Orfeu, ar fi descins, el însuși, în aceea cavernă sumbră, care, de asemenea, are un aer foarte familiar cu Tartarul păgân? El ar fi trebuit să explice, de asemenea, acțiunea pe care cuiele și cuțitele le pot avea asupra sufletelor și necesitatea ca acestea să fie foarte tăioase și bine călite. Deoarece cunoaște atât de bine detaliile interioare ale acelui loc, el ar fi trebuit să spună, de asemenea și unde este situat. Nu se află în centrul Pământului, deoarece presupune cazul că unul dintre corpurile pe care le conține va fi lansat pe planeta noastră. Așadar, este în spațiu? Dar, astronomia a examinat cu privirea mult înainte, fără să descopere nimic; este adevărat că ea nu a privit cu ochii credinței.
Oricum ar fi, acel tablou a fost făcut să-i readucă înapoi pe increduli? Este mai mult decât îndoielnic, pentru că este mai propice să diminueze numărul credincioșilor.
Ca contrapartidă, vom cita următorul fragment dintr-o scrisoare scrisă în Riom și care a fost relatată de ziarul La Verité, în numărul din 20 Martie 1864:
«Ieri, spre surprinderea mea și spre marea mea satisfacție, am ascultat cu propriile mele urechi această mărturisire liniștitoare ieșită din gura unui predicator elocvent, în prezența unui numeros auditoriu uluit: Nu mai există infernul… Infernul nu mai există…. El este ramplasat de o admirabilă substituire: focurile carității, focurile iubirii răscumpără greșelile noastre!
«Doctrina noastră divină (Spiritismul) nu este cuprinsă în întregime în aceste câteva cuvinte?»
E inutil să spunem, care dintre cei doi a avut o mai mare simpatie la auditoriu; dar, al doilea ar putea fi chiar acuzat de erezie de către primul. Pe vremuri, el ar fi ispășit, în mod infailibil, pe un rug sau într-o temniță, la audacia de a proclama că Dumnezeu nu arde creaturile sale.
Acest dublu citat ne sugerează următoarele reflecții:
Dacă unii cred în materialitatea pedepselor, în timp ce alții nu cred, nu necesariamente unii greșesc în timp ce ceilalți au dreptate.
Acest punct este mai capital decât pare la prima vedere, pentru că este calea deschisă interpretărilor într-o religie fondată pe utilitatea absolută a credinței și care, în principiu, respinge interpretarea.
Este destul de sigur că, până în zilele noastre, materialitatea pedepselor a făcut parte din credințele dogmatice ale Bisericii; prin urmare, de ce toți teologii nu cred în ea? Întrucât nici unii, nici alții nu au verificat lucrul pentru ei înșiși, cine îi face pe unii să vadă doar un sens figurat unde alții văd realitatea, dacă nu este rațiunea care, în ei, învinge credința oarbă? Acum bine, rațiunea este un examen liber.
Aici, așadar, rațiunea și examenul liber intră în Biserică prin forța opiniei; am putea spune, fără metaforă, prin poarta infernului; este lovitura dată în sanctuarul invariabil al dogmelor, nu de laici, ci de propriul cler.
Să nu credem că această chestiune e de minimă importanță; poartă în sine germenul unei întregi revoluții religioase și o imensă schismă, mult mai radicală decât protestantismul, pentru că amenință nu numai catolicismul, dar și protestantismul, Biserica greacă și toate celelalte secte creștine. Într-adevăr între materialitatea pedepselor și pedepsele pur morale, există o mare diferență între sensul propriu și cel figurat, între alegorie și realitate; odată ce admitem flăcările infernului ca o alegorie, rămâne evident că cuvintele lui Isus: “Mergi în focul etern” au un sens alegoric; e aici consecința, că a trebuit să se fi întâmplat la fel cu multe alte cuvinte ale Sale.
Însă, consecința cea mai gravă este aceasta: Din moment ce se admite interpretarea unui punct, nu există nici un motiv pentru a respinge interpretarea celorlalte; prin urmare, așa cum am spus, poarta este deschisă discuției libere, o lovitură mortală dată principiului absolut a credinței oarbe. Credința în materialitatea pedepselor este în mod intim legată de alte articole de credință care sunt corolarul; transformată această credință, celelalte vor fi transformate prin forța lucrurilor și așa, din aproape în aproape.
Iată, deja o aplicare. Cu doar câțiva ani în urmă dogma: “În afara Bisericii nu există salvare” a fost în toată forța ei; botezul a fost o condiție atât de imperioasă, că era suficient ca copilul unui eretic să-l primească în mod clandestin și în ciuda voinței părinților pentru a fi salvat, deoarece tot ceea ce nu era în mod riguros ortodox era în mod iremisibil condamnat. Biserica a renunțat la absolutismul său în această privință, dar rațiunea umană s-a rebelat contra gândul că acele miliarde de suflete vor fi sortite la tortura eternă, chiar dacă nu a depins de ele să fie luminate de adevărata credință, că nenumărații copii care au murit înainte de a fi conștienți de acțiunile lor și care nu sunt mai puțin condamnați, dacă neglijența sau credința religioasă a părinților lor i-a privat de botez. Ea spune astăzi sau cel puțin majoritatea teologilor spun că, acești copii nu sunt responsabil de vina părinților lor; că responsabilitatea nu începe decât din momentul în care are posibilitatea de a fi luminat și că, dacă persoana refuză, din acel moment, acei copii nu sunt condamnați pentru că nu au primit botezul; că același lucru este valabil pentru sălbaticii și idolatrii tuturor sectelor. Unii merg mai departe; ei recunosc că, pentru a practica virtuțile creștine, adică umilința și caritatea, putem fi salvați în toate religiile, pentru că a trăi creștinește depinde atât de voința unui indian, unui evreu, unui musulman, unui protestant cât și a unui catolic, să trăiască în mod creștin; că cel care trăiește astfel, este în Biserică prin Spirit, dacă nu este de formă. Nu este acesta principiul: “În afara bisericii nu există salvare” extins și transformat în acesta: “În afara carități nu există salvare?” Este precizamente ceea ce învață Spiritismul și, totuși, pentru aceasta este declarat a fi opera demonului. De ce ar fi mai degrabă aceste maxime suflarea demonului în gura spiritiștilor, mai mult ca în cea a miniștrilor Bisericii? Dacă ortodoxia credinței este amenințată, ea nu este de Spiritism, ci chiar de propria Biserică, pentru că ea e supusă, fără să-și dea seama, la presiunea opiniei generale și că, printre membrii, se găsesc cei care văd lucrurile mai elevat și în care puterea logicii a învins credința oarbă.
Fără îndoială, ar părea temerar să spunem că Biserica mărșăluiește spre reîntâlnirea cu Spiritismul; totuși, este un adevăr care va fi recunoscut mai târziu; în timp ce mărșăluiește pentru a îl combate, nu îi sunt mai puțin asimilate principiile, puțin câte puțin, fără să își dea seama.
Această nouă manieră de a lua în considerare chestiunea salvării este gravă; Spiritul, mai presus de formă, este un principiu eminamente revoluționar în ortodoxie. Salvarea fiind recunoscută posibilă în afara bisericii, eficacitatea botezului este relativă și nu absolută: devine simbol. Dacă copilul care nu a primit botezul, nu suportă pedeapsa pentru neglijența sau rea voința părinților săi, atunci, cum rămâne cu pedeapsa suportată de întreaga rasă umană din vina primului om? Cum rămâne, de asemenea, cu păcatul original, după cum îl înțelege Biserica?
Cele mai mari efecte au adesea cele mai mici cauze; dreptul la interpretare și liberul examen fiind admise în această chestiune, puerilă în aparență, de materialitatea pedepselor viitoare, este un prim pas, a cărui consecințe sunt incalculabile, pentru că este o breșă făcută imuabilității dogmatice, iar o piatră scoasă târăște altele. Poziția Bisericii este stânjenitoare, trebuie să recunoaștem; cu toate acestea, nu există de luat decât una dintre aceste două partide: să rămână staționară în continuare sau să meargă înainte; dar, atunci nu poate scăpa de această dilemă: dacă Biserica se imobilizează de o manieră absolută în erorile trecutului, ea va fi în mod infailibil debordată, așa cum este deja, de fluxul de idei noi, apoi izolată, apoi dezmembrată, așa cum ar fi fost astăzi dacă ar fi persistat să respingă de la sânul ei, pe cei care cred în mișcarea Pământului sau în perioadele geologice ale creației; dacă Biserica intră pe cale interpretării dogmelor, ea se transformă și intră acolo, prin simplul fapt că a renunțat la materialitatea pedepselor și necesitatea absolută a botezului.
Riscul unei transformări, de altfel, este formulat, în mod clar și energic, în următorul pasaj a unei mici broșuri publicată de R. P. Marin de Boylesve, a Companiei lui Isus, cu titlul de: Le miracle et le diable ca răspuns la Revue des Deux-Mondes.
«Există, printre altele, o chestiune care, pentru religia creștină, este viața sau moartea, chestiunea miracolului. Cea a diavolului nu este cu nimic mai puțin. Eliminați diavolul și creștinismul dispare. Dacă diavolul nu este decât un mit, căderea lui Adam și păcatul original intră în regiunile fabulei; izbăvirea, în consecință, botezul, Biserica, creștinismul, într-un cuvânt, nu mai au nici un motiv de a fi. Prin urmare, știința nu se cruță pentru a șterge miracolul și pentru a suprima diavolul.»
Astfel încât, dacă știința descoperă o lege a naturii care intră în domeniul faptelor naturale, un fapt reputa miraculos; dacă știința demonstrează anterioritatea rasei umane și multiplicitatea originii sale, tot edificiul se destramă. O religie este foarte fragilă, când o descoperire științifică este pentru ea o chestiune de viață și moarte. Este o confesiune incomodă. În ceea ce ne privește, suntem departe de a împărtăși aprehensiunea lui P. Boylesve privind creștinismul; noi spunem că creștinismul așa cum a ieșit din gura lui Isus, dar numai așa cum a ieșit, este invulnerabil, pentru că este legea lui Dumnezeu.
Concluzia în acest sens este: Nici o concesie, la pedeapsa cu moartea. Autorul uită să examineze, dacă există mai multe șanse de a trăii în imobilitate; opinia noastră este că există mai puține, dar că valorează mai mult să trăiești transformat decât să nu trăiești deloc.
În ambele cazuri, o sciziune este inevitabilă; am putea spune chiar că există deja; unitatea doctrinară este ruptă, deoarece nu există un acord perfect în învățământ; că unii aprobă, ceea ce alții blamează; că unii absolvă, în timp ce alții condamnă. Așadar, vedem credincioșii mergând de preferință la cei ale căror idei le convine cel mai bine; divizându-se păstorii, turmele se divid egalmente. De la divergență la separare, distanța nu e mare; un pas în plus, iar cei care sunt înainte vor fi tratați ca eretici de către cei care rămân în urmă. Acum bine, acesta este schisma stabilită; Aici este pericolul imobilității.
Religia sau mai bine spus, toate religiile, sunt supuse, în pofida lor, influenței mișcării progresive a ideilor. O necesitate fatală le obligă să se mențină la nivelul mișcări ascendente, cu pedeapsa de a fi submerse; prin urmare, toate ele au fost constrânse, din când în când, să facă concesii științei și să atenueze sensul literal al anumitor credință înaintea evidenței faptelor; cea care ar repudia descoperirile științei și consecințele lor, din punct de vedere religios și-ar pierde mai devreme sau mai târziu autoritatea și credibilitatea și ar augmenta numărul incredulilor. Dacă o religie oarecare poate fi compromisă de știință, vina nu este a științei, ci a religiei, fondată pe dogme absolute, în contradicție cu legile naturii, care sunt legile divine. Prin urmare, repudierea științei este repudierea legilor naturii și astfel, chiar renegarea operei lui Dumnezeu; a o face în numele religiei ar fi să-l punem pe Dumnezeu în contradicție cu el însuși și să-l facem să spună: Am stabilit legile care guvernează lumea, dar nu cred în aceste legi.
Omul, de toate vârstele, nu a fost apt să cunoască toate legile naturii; descoperirea succesivă a acestor legi constituie progresul; de aici, pentru religii, necesitatea de a pune credințele lor și dogmele lor în armonie cu progresul, cu pedeapsa de a primi dezmințirea faptelor constatate de știință; numai cu această condiție o religie este invulnerabilă. În opinia noastră, religia ar trebui să facă mai mult, decât să se lase remorcată de progres, pe care nu îl urmează decât ca pe o constrângere și forțat, ea ar trebui să fie santinela de avansare, pentru că îl onorează pe Dumnezeu proclamând măreția și înțelepciunea legilor sale.
Contradicția care există între anumite credințe religioase și legile naturale a făcut ca cei mai mulți să fie increduli, al căror număr augmentă pe măsură ce cunoașterea acestor legi se popularizează. Dacă acordul dintre știință și religie ar fi imposibil, nu ar exista religie posibilă. Noi proclamăm în mod deschis posibilitatea și necesitatea acestui acord, deoarece, în opinia noastră, știința și religia sunt surori pentru cea mai mare glorie a lui Dumnezeu și trebuie să se completeze una pe alta, în loc să se dezmintă una pe alta. Ele își vor întinde mâna când știința nu vede în religie nimic incompatibil cu faptele demonstrate, iar religiei nu-i va trebui să-i mai fie teamă de demonstrarea faptelor. Spiritismul, prin revelarea legilor care guvernează relațiile lumii vizibile și ale lumii invizibile va fi elementul de uniune care le va permite să se privească față în față, fără să se râdă una de alta, fără să tremure. Este prin acordul credinței și al rațiunii prin care Spiritismul aduce înapoi la Dumnezeu atâția increduli în fiecare zi.
Allan Kardec – Revista Spiritistă Tradus de Societatea Spiritistă Română
Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821 sau 14 iunie (1818 sau 1819), la Bacău, se stinge din viață la 22 august 1890, la Mircești, județul Roman, poet și dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generației pașoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluționare de la 1848 și în mișcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puțin criticat de politica vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
A fost în primul rând un poet important și un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaștere și admirație atât în țară cât și peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878.
Fiu al spătarului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni, urmează primii ani de școală (1824 – 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida. A fost intern la pensionul din Iași al lui Victor Cuenim în perioada 1828 – 1834. În 1835 și-a trecut bacalaureatul în litere la Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-și pregăti un bacalaureat în științe în 1837.
A revenit în țară în 1839, unde a ocupat funcțiile de „șef de masă” la „Serviciul scutelnicilor și al pensiilor” din Iași (1839 – 1846) și director al Teatrului Național din Iași (1840), căruia i-a dat o nouă organizare și un nou repertoriu de piese originale.
Începând din anul 1843 Alecsandri a desfășurat o activitate politică intensă, fiind unul dintre liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mișcare revoluționară arestând pe majoritatea complotiștilor. Împreună cu mai mulți colegi, Alecsandri reușește să se refugieze în Ardeal unde colaborează la redactarea programului politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Brașov, apoi la Cernăuți, unde colaborează la revista fraților Hurmuzachi, „Bucovina”.
Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo și Nicolae Bălcescu înființează revista „România viitoare”, susținând cauza unionistă a românilor. De asemenea, în perioada exilului, Alecsandri călătorește foarte mult în străinătate și acumulează o vastă experiență diplomatică.
Revenit în țară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numește arhivar al statului (1850) și membru în Comisia pentru reorganizarea învățământului public din Moldova (1851). În timpul Căimăcămiei de Trei, tânărul pașoptist este secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.
Alecsandri a desfășurat o bogată activitate unionistă și a fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei în anul 1857, iar în anul următor a fost membru în Comitetul central al Unirii de la Iași și membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi din partea aripii liberale a Partidei Naționale, însă acesta a refuzat, propunându-l pe Costache Negri. Acesta, în schimb, nu era agreat de moșieri, care se temeau că odată ce acesta va deveni domn, va împărți pământurile lor țăranilor.
În final a fost formulată „soluția” Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domn al Principatelor Unite.
După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoașterea „faptului împlinit”. Așadar, recunoașterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei și stăruinței excelentului diplomat Alecsandri. În următoarea perioadă devine ministru de Externe al Moldovei, deputat și ministru plenipotențiar la Paris.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860, familia Alecsandri se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.
În viața culturală a țării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Național din Iași, editor al revistei Propășirea, alături de Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica, inițiator și redactor al revistei „România literară”, membru al Societății „Junimea”, colaborator la publicațiile „Concordia”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”.
În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică Buchetiera de la Florența publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesa Farmazonul din Hârlău. Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în literatura română. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura așa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obișnuit al unei vieți patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este, ca în marea poezie romantică, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă.
Politician, dramaturg, poet, Vasile Alecsandri este una dintre personalitățile marcante din viața literară și culturală a României. S-a stins din viață la Mircești, pe 22 august 1890, la vârsta de 69 de ani.
În continuare vom enumera câteva din operele sale literare:
Voiajul nostru avut un dublu obiectiv: să oferim instrucțiuni acolo unde ar fi necesare și, în același timp, să ne instruim pe noi înșine. Am fost dornici să vedem lucrurile cu ochii noștri, să judecăm starea reală a doctrinei și maniera în care este înțeleasă; să studiem cauzele locale favorabile sau nefavorabile a progresului său, să sondăm opiniile, să apreciem efectele opoziției și criticii și să cunoaștem raționamentul format asupra anumitor opere.
Mai ales, am fost dornici să mergem pentru a strânge mâna fraților noștri Spiritiști și să exprimăm personalmente sincera și vioaia noastră simpatie, returnând astfel afecțiunea pe care ei ne-au oferit-o permanent prin intermediul scrisorilor; să oferim în numele Societății Pariziene și al nostru, în particular, un testimoniu special de gratitudine și admirație acestor pionieri ai muncii care, prin inițiativa lor, zelul lor dezinteresat și devotamentul lor, sunt primii și cei mai fermi susținători; pionieri care mărșăluiesc întotdeauna înainte fără a se inchieta pentru pietrele care li se aruncă și care pun interesul cauzei spiritiste înaintea interesului lor personal. Meritul lor este mult mai mare pentru că lucrează un sol mai ingrat, trăind într-un mediu mai refractar și neașteptând de la această lume nici avere, nici glorie și nici onoare; dar și bucuria lor este mai mare când printre mărăcini văd înflorite câteva flori. Va venii ziua când vom fi fericiți să vedem elevat un panteon devoțiunii Spiritiste, în timp ce așteptăm ca materialele să fie reunite, dorim să le lăsăm lor meritul modestiei: Ei, se fac cunoscuți și apreciați prin propriile lor opere.
Din diferite puncte de vedere, voiajul nostru a fost foarte satisfăcător și, mai presus de toate, foarte instructiv pentru observațiile pe care le-am cules. Dacă ar mai putea rămâne vreo îndoială asupra irezistibilității marșului doctrinei, impotenței atacurilor, influenței moralizatoare și asupra viitorului, ceea ce am văzut ar fi suficient pentru a le disipa. Cu siguranță, că încă sunt multe de făcut și în multe locuri, ea cultivând numai odrasle răzlețe, iar aceste odrasle sunt viguroase și oferă deja roadele sale. Fără îndoială, rapiditatea cu care sunt propagate ideile spiritiste o face prodigioasă și fără precedent în analele filozofiilor, dar suntem doar la începutul itinerarului și mai rămâne încă de făcut cea mai mare parte din drum. Atingerea obiectivului este cu certitudine o încurajare pentru toți spiritiștii să persevereze pe drumul care le este trasat.
Allan Kardec
Voiajul Spiritist din 1862 Tradus Societatea Spiritistă Română
Dragul meu tată, părinți mei m-au învățat că este bine să mă rog la Tine cu această sublimă rugăciune “Tatăl nostru”. Tot ei, mi-au spus că nu e îndeajuns să îi țin minte doar cuvintele, ci că e mai bine să ți-o dedic din suflet!
Tatăl nostru, care ești în ceruri
Sfințească-se numele Tău
Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta
Precum în cer așa și pe Pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Și ne iartă nouă greșelile noastre
Precum iertăm și noi greșiților noștri
Și nu ne lăsa să cădem în ispită
Ci ne izbăvește de cel rău.
Amin
Dorim să consemnăm că Evanghelia după Spiritism conține modificarea propusă de Papa Francisc în capitolul dedicat rugăciunilor. Tatăl nostru, sub numele de Rugăciune Duminicală deschide seria de rugăciuni, iar la versetul “Nu ne lăsa să cădem în ispită” Spiritele Superioare clarifică:
“Anumite traduceri spun: nu ne induce în ispită (și nu ne induce în ispitire); această expresie dă de înțeles că tentația vine de la Dumnezeu, că el îi împinge în mod voluntar pe oameni la rău, gând blasfemator care asimilează pe Dumnezeu cu Satana și nu putea fi gândul lui Isus. Ea este, în rest, conformă doctrinei vulgare privind rolul demonilor”.
Această consemnare nu se dorește pentru a evidenția triumful Spiritismului, ci pentru a notifica că evoluția își urmează cursul, iar mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor schimba după voia lui Dumnezeu.
Mesajul lui Papa Francisc:
În 6 decembrie din 2017, în programul “Tatăl nostru” la TV 2000 din Italia, Papa Francisc se referă la modificarea făcută la Tatăl Nostru. Până în acel moment credincioșii recitau: “Ne nous soumets pas à la tentation” (și nu ne duce pe noi în ispită). Acum se recită : “Ne nous laisse pas entrer en tentation” (nu ne lăsa să cădem în ispită).
Papa Francisc explică că: prima “Nu este o bună traducere” amintindu-ne că Dumnezeu e un tată bun. Francezi au schimbat deja textul cu noua traducere: “Nu ne lăsa să cădem în ispită”.
În program Papa Francisc a explicat, de asemenea, că: “Nu mă lăsa să cad în ispită, pentru că sunt eu cel care cade, nu Dumnezeu este cel care mă împinge în ispită, ca apoi să vadă cum am căzut, un tată nu face acest lucru, un tată ajută să se ridice imediat”.
Noua traducere “Nu ne lăsa să cădem în ispită” a fost deja confirmată la Roma de Congregația Cultelor Divine și de Disciplina Sacramentelor, de asemenea, pe lângă Franța și Italia, a fost introdusă treptat și în alte țări francofone ca Belgia și Benin.
André Luiz s-a făcut cunoscut în literatura spiritistă, odată cu apariția cărții Casa Noastră psihografiată de Francisco Candido Xavier. Chico Xavier este un bine cunoscut medium și divulgator al spiritismului în Brazilia și mai târziu, în întreaga lume. Reamintim că cel care întotdeauna i-a fost alături și a supravegheat activitățile sale mediumnice a fost binefăcătorul spiritual Emmanuel.
În 1944 se publică în Brazilia, cartea Casa noastră care este dictată de Andre Luiz, revoluționând concepția noastră despre viața de după moarte. Prima ediție a cărții a fost publicată de Federația Spiritistă Braziliană în 1944, dar în prefață Emmanuel consemnează dată de 3 Octombrie 1943, ceea ce denotă că psicografierea a fost terminată cu un an înainte. Casa noastră descrie activitățile orașului spiritual, dar și prezintă detalii despre viața pe Pământ a autorului.
Andre Luiz nu este adevăratul său nume. Potrivit cuvintelor sale optează să rămână în anonimat atunci când decide să publice cartea, înțelegând că: “existența umană prezintă o mulțime de vase fragile, care nu poate conține încă tot adevărul”.
Chico Xavier povestește că după ce a terminat psicografierea cărții Casa noastră, aștepta ca autorul să se semneze cu numele ultimei sale încarnări. Surprins, într-o noapte de Andre Luis, îl informează că pentru a nu îi cauza probleme va utiliza un pseudonim și că peste un an va înțelege mai bine decizia lui. Atunci, Chico l-a întrebat care v-a fi pseudonimul, iar autorul a semnalat numele fratelui mai mic al mediumului, Andre Luis.
În 1944, soția renumitului scriitor Humberto de Campos (1886 – 1835), a dat în judecată pe Francisco Candido Xavier și editura pentru a obține drepturile de autor ale cărților dictate mediumnic de Humberto de Campos. După o largă istorie, procesul s-a încheiat cu achitarea mediumului și a editurii. De atunci, Humberto de Campos, în Spirit, a început să folosească în cărțile sale psicografiate pseudonimul Fratele X.
De asemenea, Emmanuel în prefața cărții Casa Noastră declară: “Pentru a aduce valoroase impresii colegilor de pe Pământ, a fost nevoie să se despuie de toate convențiile, inclusiv de propriul său nume, pentru a nu răni inimi iubite, încă învăluite în vechile mante ale iluziei”.
Andre Luis se prezintă ca o persoană normală, previzibilă, dar fără grade sau măreții spirituale. În primele pagini ale cărții se referă la personalitatea sa afirmând: “Fiul unor părinți, probabil, excesiv de generoși, am obținut diplomele universitare fără prea mari sacrificii, am împărtășit viciile tinereții vremii mele, am organizat o familie, am avut copii, urmărind situații stabile, care să garanteze liniștea economică a grupului familial; dar, examinându-mă atent pe mine, tăcuta acuzație a conștiinței mele, mă făcea să experimentez noțiunea timpului pierdut. Am locuit pe Pământ, m-am bucurat de bunurile sale, de binecuvântările vieții, dar nu i-am retribuit nici un ban din datoria uriașă contractată. Am avut părinți a căror generozitate și sacrificii pentru mine niciodată nu am știut valora; soție și copii pe care i-am prins cu forța în pânzele rigide ale egoismului destructiv. Am avut o casă care am închis-o tuturor celor care umblau prin deșertul angoasei. M-am simțit fericit cu bucuriile familiei uitând să extind această binecuvântare divină la imensa familie umană, surd la cele mai elementare datorii de fraternitate”.
Transformarea operată în interiorul său este descrisă atât în cartea Casa Noastră, cât și în cartea Mesagerii, în care afirmă: “Impulsionat în a distruge castelele mele de exclusivism nedrept, am simțit că o altă iubire se instalează în sufletul meu”.
Andre a acceptat, bucuros, noua și fascinanta sa etapă existențială afirmând: Ce mare este Providența Divină! Cu câtă înțelepciune dispune Domnul toate muncile și toate situațiile vieții! Cu câtă iubire se ocupă de toată Creația!
După 50 de ani (1943-1993) de la terminarea psihografierii cărții Casa Noastră se revelă identitatea lui Andre Luiz, ca fiind Dr. Carlos Chagas.
Carlos Chagas, medic brazilian, cunoscut pentru descoperirea bolii care îi poartă numele (vedeți Tripanozomiaza) și, de asemenea, pentru eradicarea malariei care afecta muncitorii. A introdus o noutate, care consta în utilizarea unui insecticid pentru dezinfectarea caselor, obținând un succes surprinzător.
S-a născut în Oliveira la 9 iulie 1879. În 1903, s-a licențiat la Facultatea de Medicină din Rio de Janeiro. Cu un an înainte a intrat la Institutul Serterapeutică din Manguinhos (actuala fundație Oswaldo Cruz) pe care a condus-o din 1917, înlocuindu-l pe profesorul și prietenul său Oswaldo Cruz. În 1925, a fost numit profesor de medicină tropicală la Facultatea de Medicină din Rio de Janeiro.
În 1905, a organizat și a condus o campanie împotriva malariei, aplicând utilizarea insecticidelor pentru eradicarea boli. În 1909, a descoperit protozoar cel care cauza tripanozomiaza americană, pe când conducea o comisie, inițiată cu doi ani înainte și însărcinată cu combaterea acestei boli în statul Minas Gerais. Ca omagiu adus lui Oswaldo Cruz, i s-a dat numele de Tripanozoma cruzi (vedeți tripanozoma). Studiul său asupra acestei boli, cunoscut la nivel mondial sub numele de boala Chagas, a fost cel mai cuprinzător studiu realizat până în prezent de un singur cercetător. Acest studiu a inclus toate aspectele bolii: anatomie, patologie, epidemiologie, etiologie, forme clinice și mijloace de transmitere.
Copii săi Evandro și Carlos Chagas s-au dedicat, de asemenea, carierei științifice.
Carlos Chagas a murit la Rio de Janeiro în 1934.
Cărțile dictate de Andre Luis sunt:
Casa noastră Mesagerii Misionari ai luminii Muncitorii ai vieții eterne În lumea majoră Acțiune și reacțiune Liberare Între pământ și cer În domeniile mediumnității Mecanisme ale mediumnității Evoluția în două lumi Conduita spiritistă Sexul și destinul Dezobsesare Și viața continuă Agenda Cristiană Soare în suflete Semnal verde Direcții de pace Opinie spiritistă Studiază și trăiește
Ultimele două cărți sunt psihografiate în colaborare cu Emmanuel.
El a fost cel mai mic dintre cei trei frați, petrecând copilăria sa la Paris. În 1811 s-a mutat la Madrid și s-a alăturat fraților lui într-o reședință religioasă pe care piariști au avut-o în colegiul Sfântul Anton. În 1813 s-au întors la Paris cu mama lor, care s-a separat. Dar, din 1815 până în 1818 au fost internați din nou.
Acei interpreți s-au transformat în șamani sau vrăjitori și întrucât erau temuți din cauza puterilor pe care le dețineau, au devenit primii șefi, pe când puterile administrative au fost confundate cu cele religioase, care va subsistă mai multe milenii în societățile pământești.
Prosperă, în paralel, anumite doctrine religioase care încă sunt legate de fanatism, discriminare rasială, contra femeilor sau contra celorlalte credințe care nu au fost promulgate de liderii săi.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este unul dintre centre autorizate de Ministerului Sănătății pentru includerea Secției Clinice ATI în Programul de tratament monitorizat al pacienților critici cu COVID-19 cu plasmă recoltată de la donatori vindecați. Terapia cu plasmă hiperimună recoltată de la convalescenții COVID-19 este folosită din ce în ce mai mult la nivel global, autoritățile sanitare din China, Statele Unite ale Americii și din numeroase state din Uniunea Europeană autorizând utilizarea sa pentru a crește șansele de vindecare a pacienților cu forme grave ale infecției cu coronavirus. Pentru ca un număr cât mai mare de pacienți să poată beneficia de acest tratament este însă nevoie de cât mai mulți donatori de plasmă.Ca urmare, facem un apel către pacienții vindecați de COVID -19, care sunt potențiali donatori de plasmă hiperimună, să facă acest gest și să contribuie la lupta împotriva noului coronavirus.“Avem aproape 400 de pacienți vindecați care au trecut prin secțiile Spitalului Județean și care pot dona plasmă și pot ajuta astfel la salvarea vieților omenești ale pacienților în stare foarte gravă. Este un gest de umanitate și solidaritate în această confruntare cu COVID -19 și suntem convinși că oamenii vor acționa în consecință și vor veni în număr mare să doneze”, declară Conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.Potențialii donatori pot contacta Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu în vederea obținerii de informații și programării pentru donare. Până în prezent s-au înregistrat 6 donări de la un număr de cinci pacienți. Primul donator de plasmă este un angajat al SCJU Sibiu care a repetat gestul, venind și a doua oară să doneze.„De la punerea în funcțiune a echipamentului de colectare de plasmă umană au donat 5 persoane, dintre care un pacient se află la a doua donare. Pentru trei donări au venit rezultatele examinărilor suplimentare de la Centru Naţional de Hematologie Transfuzională și a fost totul în regulă. De altfel, plasma a și fost transfuzată. Alte două probe sunt trimise la București, așteptam săptămâna aceasta rezultatele și urmează ca joi să trimitem o altă probă”, explică dna Livia Mareș, biolog al Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, care a adăugat „mereu există nevoie de donatori, atât de sânge cât și plasmă, în contextul actual legat de coronavirus”.Până acum, de tratamentul cu plasmă umană hiperimună de la SCJU Sibiu au beneficiat trei pacienți din Secția Clinică ATI a SCJU Sibiu.
Ar fi superfluu să refutăm această descriere; cu toate acestea, am putea întreba oratorul de unde a scos o cunoaștere atât de precisă despre locul pe care-l descrie; cu siguranță, că nu este în Evanghelie, unde nu se vorbește nici de cuie, nici de săbii și nici de cuțite. Pentru a știi că acele lame sunt bine ascuțite și foarte tăioase, este necesar să le fi văzut și probat; Oare, un nou Aeneas sau Orfeu, ar fi descins, el însuși, în aceea cavernă sumbră, care, de asemenea, are un aer foarte familiar cu Tartarul păgân? El ar fi trebuit să explice, de asemenea, acțiunea pe care cuiele și cuțitele le pot avea asupra sufletelor și necesitatea ca acestea să fie foarte tăioase și bine călite. Deoarece cunoaște atât de bine detaliile interioare ale acelui loc, el ar fi trebuit să spună, de asemenea și unde este situat. Nu se află în centrul Pământului, deoarece presupune cazul că unul dintre corpurile pe care le conține va fi lansat pe planeta noastră. Așadar, este în spațiu? Dar, astronomia a examinat cu privirea mult înainte, fără să descopere nimic; este adevărat că ea nu a privit cu ochii credinței.
Iată, deja o aplicare. Cu doar câțiva ani în urmă dogma: “În afara Bisericii nu există salvare” a fost în toată forța ei; botezul a fost o condiție atât de imperioasă, că era suficient ca copilul unui eretic să-l primească în mod clandestin și în ciuda voinței părinților pentru a fi salvat, deoarece tot ceea ce nu era în mod riguros ortodox era în mod iremisibil condamnat. Biserica a renunțat la absolutismul său în această privință, dar rațiunea umană s-a rebelat contra gândul că acele miliarde de suflete vor fi sortite la tortura eternă, chiar dacă nu a depins de ele să fie luminate de adevărata credință, că nenumărații copii care au murit înainte de a fi conștienți de acțiunile lor și care nu sunt mai puțin condamnați, dacă neglijența sau credința religioasă a părinților lor i-a privat de botez. Ea spune astăzi sau cel puțin majoritatea teologilor spun că, acești copii nu sunt responsabil de vina părinților lor; că responsabilitatea nu începe decât din momentul în care are posibilitatea de a fi luminat și că, dacă persoana refuză, din acel moment, acei copii nu sunt condamnați pentru că nu au primit botezul; că același lucru este valabil pentru sălbaticii și idolatrii tuturor sectelor. Unii merg mai departe; ei recunosc că, pentru a practica virtuțile creștine, adică umilința și caritatea, putem fi salvați în toate religiile, pentru că a trăi creștinește depinde atât de voința unui indian, unui evreu, unui musulman, unui protestant cât și a unui catolic, să trăiască în mod creștin; că cel care trăiește astfel, este în Biserică prin Spirit, dacă nu este de formă. Nu este acesta principiul: “În afara bisericii nu există salvare” extins și transformat în acesta: “În afara carități nu există salvare?” Este precizamente ceea ce învață Spiritismul și, totuși, pentru aceasta este declarat a fi opera demonului. De ce ar fi mai degrabă aceste maxime suflarea demonului în gura spiritiștilor, mai mult ca în cea a miniștrilor Bisericii? Dacă ortodoxia credinței este amenințată, ea nu este de Spiritism, ci chiar de propria Biserică, pentru că ea e supusă, fără să-și dea seama, la presiunea opiniei generale și că, printre membrii, se găsesc cei care văd lucrurile mai elevat și în care puterea logicii a învins credința oarbă.
Riscul unei transformări, de altfel, este formulat, în mod clar și energic, în următorul pasaj a unei mici broșuri publicată de R. P. Marin de Boylesve, a Companiei lui Isus, cu titlul de: Le miracle et le diable ca răspuns la Revue des Deux-Mondes.
Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821 sau 14 iunie (1818 sau 1819), la Bacău, se stinge din viață la 22 august 1890, la Mircești, județul Roman, poet și dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generației pașoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluționare de la 1848 și în mișcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puțin criticat de politica vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
Voiajul nostru avut un dublu obiectiv: să oferim instrucțiuni acolo unde ar fi necesare și, în același timp, să ne instruim pe noi înșine. Am fost dornici să vedem lucrurile cu ochii noștri, să judecăm starea reală a doctrinei și maniera în care este înțeleasă; să studiem cauzele locale favorabile sau nefavorabile a progresului său, să sondăm opiniile, să apreciem efectele opoziției și criticii și să cunoaștem raționamentul format asupra anumitor opere.
Mesajul lui Papa Francisc:
André Luiz s-a făcut cunoscut în literatura spiritistă, odată cu apariția cărții Casa Noastră psihografiată de Francisco Candido Xavier. Chico Xavier este un bine cunoscut medium și divulgator al spiritismului în Brazilia și mai târziu, în întreaga lume. Reamintim că cel care întotdeauna i-a fost alături și a supravegheat activitățile sale mediumnice a fost binefăcătorul spiritual Emmanuel.
În 1905, a organizat și a condus o campanie împotriva malariei, aplicând utilizarea insecticidelor pentru eradicarea boli. În 1909, a descoperit protozoar cel care cauza tripanozomiaza americană, pe când conducea o comisie, inițiată cu doi ani înainte și însărcinată cu combaterea acestei boli în statul Minas Gerais. Ca omagiu adus lui Oswaldo Cruz, i s-a dat numele de Tripanozoma cruzi (vedeți tripanozoma). Studiul său asupra acestei boli, cunoscut la nivel mondial sub numele de boala Chagas, a fost cel mai cuprinzător studiu realizat până în prezent de un singur cercetător. Acest studiu a inclus toate aspectele bolii: anatomie, patologie, epidemiologie, etiologie, forme clinice și mijloace de transmitere.
